sâmbătă, decembrie 26, 2009

CiudatuL Virgil

Strumf mi-a dat o leapsa din nou.....se pare ca Virgil ii e simpatic :). Vrea sa stie ce ciudatenii consider eu ca am. Ar trebui sa enumar 10, dar nu stiu cat imi vor iesi in total.
- uneori ma uit la oameni cum dorm si mi-i imaginez morti. Nu stiu de ce, trebuie sa imi scutur imediat capul ca sa nu ma mai gandesc la asta.
- cand ma gandesc brusc la oameni pe care nu i-am vazut demult dau peste ei in urmatoarele trei zile.
- nu ma sterg niciodata pe fata cu prosoape de bumbac, doar cu prosoape de hartie. Am impresia ca se instaleaza germeni in pori.
- de cele mai multe ori nu sunt atenta la ce-mi spun oamenii. Foarte putine lucruri imi atrag atentia.
- imi mai botez lucrurile din camera: scaunul e Sorin, lampa e Matilda etc...
- daca nu imi gasesc vreo haina sau vreun obiect necesar precum pieptanul sau fondul de ten sau rimelul in primele 2 minute in care ma gandesc la ele, incep sa plang.
- la cea mai mica durere incep sa ma gandesc ca exista posibilitatea sa mor. Si ma panichez.
- cum ma supara cineva, ii sterg numaru din telefon. Dar oricum o fac degeaba, pentru ca cei care ma enerveaza au numere pe care fara sa vreau le memorez. E mare lucru sa ai numele trecut in agenda mea....
- cand merg cu masina si conduce altcineva, tac. Gandesc si am tot felul de scenarii in cap. Si nu-mi place sa mi se vorbeasca.
Atat....Nici prea multe ca nu e de bine.
Merge mai departe la Marmota.

joi, decembrie 24, 2009

Eu si Mos Craciun

De cand ma stiu Craciunul a fost sarbatoarea mea preferata....Cel mai frumos simtamant l-am avut in perioada asta, nu de Paste, nu de ziua mea, nu de Anul Nou. Ci de Craciun. Suflet usor, zambet pe chip, alb in fata ochilor, miros de mancaruri bune imbinat cu aroma de brad, colinde, copii veseli, privire duioasa de mama. Toate astea puse laolalta formau desigur un moment desavarsit. Momentul meu.
Dar cum as putea uita? Cadourile.....Cireasa de pe tort. Curiozitatea si emotia pe care o aveam atunci cand despachetam si descopeream nu se compara cu nimic. Desi am aflat destul de repede ca Mosul, asa cum este el descris copiilor, nu exista.
Am aflat adevarul tot datorita simtului meu de observatie si a unei agerimi neobisnuite pentru un copil de 6 ani sau cat naiba aveam atunci...pe dracu, asa imi place sa cred acuma, ca eram un copil ager si minunat :)
La mine acasa venea un Mos...imbracat ca Mosu, cu barba mare ca a Mosului. Concluzia care era deci? La mine venea Mosu. Mereu ma intreba daca am fost cuminte. Eu trebuia sa imi arat toata dibacia si sa imi pun la bataie fantezia la potential maxim pentru a demonstra cu varf si indesat cate cumintenii am facut eu in timpul anului. Trebuia pe langa colinda vesnica pe care o behaiam...Mos Craciun cu plete dalbe/ Ai venit de prin nameti etc sa mai recit si pe Zdreanta cel cu ochii de faianta, tarasenia aia de poezie pe care o uram din toti rarunchii mei de copil.
Iata-ma-s. Craciun. 6 ani. Mosu in fata mea, pe scaunul pe care acum mi-am pus laptopu de pe care scriu aceste randuri. Aveam ochii mari, inima-mi batea tare, si tot incercam sa trag cu ochiul la ce ar putea fi in sacul ala pe care Mosul il avea intre picioare, in timp ce se pusese jos. Pana cand privirea imi cade pe manseta de la camasa lui bunicu care se vedea de sub haina rosie de Mos. Hopa! Surpriza! Nu se poate! Mos Craciun e bunicu'! Sau bunicu' este Mos Craciun??
Din acel moment am aflat ce tarasenii fac adultii ca sa pacaleasca plozii entuziasti si naivi cum eram eu. Nu am mai crezut in Mos Craciun - desi culmea puteam sa jur ca Mos Nicolae nu e chiar plasmuire si chiar exista de-a binelea. Pana intr-o zi cand m-am uitat la un documentar pe TVR1 cred unde ce sa vezi? Aflasem ca Mos Craciun CHIAR EXISTA numai ca locuieste in Finlanda. De fapt nu era documentar, ci reportaj dat la stiri. Deci o dovada mai credibilia decat un documentar dat la actualitatile de la ora 19.00 nu putea exista pe fata pamantului. Asa ca eu, in clasa a 2-a, am revenit la ganduri mai bune legate de Mosu.
La una dintre orele de engleza madam profesoara a intrebat pe copii - nu stiu cu ce ocaziune - cine crede ca exista Mos Craciun! Ca sa vezi, dintre toti numai eu am ridicat mana. Si, ca sa vezi, toti au ras de mine. Hohote isterice, degete indreptate spre persoana mea. Ma uitam si eu la fraierii de colegi si ma intrebam: ce dracu au astia? Am incercat sa spun povestea mea cu Mosul din Finlanda care CHAIR EXISTA dar hohotele de ras mi-au inabusit argumentarea puternica. Profesoara de engleza chiar a facut un gest semi-parintesc punandu-mi capul intre tzatzele ei si mangaindu-ma pe crestet in semn de "copil naiv care se dumireste mai greu ce esti!"
Si de atunci, relatia mea cu Mos Craciun s-a stricat. Ireparabil si irevocabil. Amin.

fata cu par rosu


Florence and the Machine - Rabbit Heart (Raise It Up)
Vezi mai multe video din Muzica

vineri, decembrie 18, 2009

Leapsa

Ma uit acum pentru a n-a oara la Pacat Originar. Si vreau sa-mi onorez promisiunea fata de Strumfita asa ca intre timp ma bag si la o leapsa.
Ia sa vedem....
1. Sa numesc cea mai mare frica a mea....Ma oripileaza gandul mortii.
2. Idealul meu in viata este....Cu siguranta sa public un volum de proza scurta.
3. Dorinta mea cea mai ascunsa.....e atat de pitita ca nu am s-o scot la iveala aici. Poate intr-o alta viata, pe alt blog, unde nimeni sa nu stie cine scrie.
4. O persoana pe care o admir.....O admir pe Mihaela, ca e optimista, zambeste mereu si are un suflet frumos.
5. Cel mai frumos cadou primit vreodata.....Un pistol de jucarie, de epoca, cu bile. De la bunicu.
Dau mai departe lu Flufurash.

luni, decembrie 07, 2009

una dintre preferate...


Massive Attack-Teardrop
Vezi mai multe video din Film

Fata cu par roscat si multi pistrui

A fost odata ca in povesti, ca daca nu ar fi nici nu s-ar mai povesti....

Au fost odata doua fete...nascute in acelasi oras mic din est. Una era cu parul roscat si cu multi pistrui, cealalta cu par saten si dinti mari. Una avea nasul mic si carn, cealalta avea narile mai mari si nasul ceva mai lung. Una era cuminte, sfioasa si nu lua niciodata cuvantul Domnului in desert, cealalta era mai baietoasa, certareata, tupeista si mai scapa cate o buruiana verbala din cand in cand. Una avea parinti instariti, tac-su securist, ma-sa nevasta de securist, iar zestrea ii era asigurata inca de la taierea motului. Cealalta nu avea parinti intelectuali, mama era muncitoare, tata sofer, si zestre avea mai putina. Una invata foarte bine la scoala, cealalta era desteapta da lua note mai mici, pentru ca avea o oarecare rupere in fund de profesori. Erau colege nu doar de clasa, ci de banca. Au urmat a merge la facultate in acelasi oras: in Iasi. Una la stomatologie, cealalta la geologie. Continuau sa iasa impreuna, sa se plimba in acelasi anturaj, sa vorbeasca aceeasi limba, sa rada la aceleasi glume, sa respire acelasi aer. Mancau la aceeasi cantina studenteasca, desi stateau in camine diferite. Fata cu par roscat si multi pistrui, mai frumoasa, incepuse sa faca glume pe seama celeilalte, mai uratele, dar mai cu vino-ncoace..."Tu, fata, o sa te mariti prima".
Dar nu fu asa. Fata cu par roscat isi gasi un economist, undeva la munte, in excursie, un economist din Cluj. Asa ca se marita si se muta in locul unde proaspatul sau barbat isi avea sorgintea.
Si iata ca cele doua prietene s-au despartit: una in Cluj, cealalta a ramas in oraselul din est. Una stomatoloaga, alta geolog. Amandoua la un moment dat maritate.
Dupa ani, femeia din est a primit un telefon. Fata cu parul roscat si pistrui din Cluj a venit in vizita acasa, la ma-sa, nevasta de fost securist. Urmau sa se revada, dupa ce trecuse mult timp. Timp in care multe se intamplasera. Femeia din est avea copii si era la casa ei....Avea doi caini si doua pisici, cateva flori si straturi in gradina. Femeia cu pistrui vorbea cu un puternic accent ardelenesc, avea doar doi caini, nu vroia sa auda de copii, si castiga multi bani din stomatologie. Barbatu-sau avea o afacere. Ii mergea bine, si asta se vedea dupa noua ei aliura: aroganta, vorbea tare, si, spre uimirea prietenei ei din copilarie, o data la doua fraze rostogolea un "ce pula calului" cu o dexteritate mai ceva decat ar fi spus: "as manca mamaliga cu branza si smantana". Au barfit, au depanat aminitiri, au povestit intamplari undeva uitate si acum scuturate bine de praf. Dar fata cu par roscat si multi pistrui nu scapa nicium de acel aer de superioritate, nu ezita sa spuna pretul exorbitant al noii mobile de bucatarie, injura pe unul si pe altul si nu uita nicicum sa arunce acel "pula calului" devenit deja tic verbal.
Dupa reintalnire, femeia din est a pastrat o zi intreaga o oarecare uimire pe chip si o privire oarecum pierduta. Se gandea pesemne la metamorfoza pe care o fiinta o sufera de-a lungul vietii.....si incerca sa analizeze ce schimbari suferise ea insasi. Era la fel de mare diferenta dintre ce a fost candva si ce era acuma?
Dintr-un motiv nu foarte precis, avea impresia ca nu era chiar asa................
Prietenele se mai intalnira. Femeia din est chiar fu in vizita la cea devenita de cativa ani clujeanca. Aroganta celei cu parul roscat si cu multi pistrui deveni din ce in ce mai mare, iar prietena din oraselul din est se simti oricum in Cluj, numai musafir poftit nu.
A plecat din acel oras din Ardeal cu un gust amar.

O zi de vara. Duminica. Femeia din est isi face treaba prin gradina. Isi uda plantele, mai vorbeste cu cainii, mai face un escalop la copii... Soarele bate puternic. Este o zi caniculara numai buna de trandavit. Dar ea nu trandaveste, se misca neincetat. La un moment dat o sageata o durere puternica de cap. Cu ochiul stang nu mai vede. Urechile i se infunda. O ceata i se pune si pe ochiul celalat. Mana ii amorteste. Se intinde pe canapea.Inainte de asta reuseste sa-si puna o batista inmuiata in apa pe frunte. Sta intinsa pe canapea. Dar moare.....

Femeia cu parul roscat si multi pistrui afla...Suspina o data, suspina de doua ori, si atat. Se intoarce la pacientul ei din cabinet, proptit pe scaun cu o gura mare cat o sura. Si isi vede de treaba. N-a venit niciodata la mormantul prietenei ei din est. Pentru ca de...ce pula calului?

A fost odata....ca in viata, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti....

duminică, noiembrie 29, 2009

Primul fum...


Natalie Imbruglia- Smoke
Vezi mai multe video din Muzica

...si al doilea

Primul fum...si al doilea

Nu pusesem niciodata gura pe tigara. Nu am fost tentata, desi imi placea ideea de a fuma. De fapt imi placea atitudinea pe care tigara ti-o dadea in momentul in care duceai bricheta la capatul ei, cu capul usor aplecat intr-o parte, trageai fumul pana in fundu plamanului, iar apoi ridicai incet capul in sus, cu ochii inchisi, ca apoi sa ii deschizi usor in timp ce fumul iti aluneaca unduios, aproape lasciv printre buze.... Asta era imaginea pe care eu o aveam in minte in momentul in care vorbeam de o tigara. Asa mi-ar fi placut mie sa arat daca, prin absurd, as fi pus gura pe tutun.
A venit si momentul ala....Eram intr-a 8-a. Craciunul venise. Iar ritualul trebuia musai respectat: cat mai multi colegi de clasa mergeam pe la "profi" sa le cantam un Dom Dom sa-naltam prost spre afon cu efecte dezastuoase asupra aparatului auditiv. Evident, extinzand, plimarea ajungea sa tina pana pe la 12-1 noaptea caci ne viziztam si unul pe celalalt spre "bucuria" netarmuita a parintilor.
Cel mai mare eveniment in acele seri era evident, betia juvenila. Un pahar de vin la fete, inca 2 de tuica la baieti, si veselia era in toi. Fireasca, animalica, pura.
Urma sa ajungem la casa mea. De obicei la mine ajuneam penultima oara, caci asa era traseul. Casa mea nu e tocmai in zona centrala a targului, si "la periferie", unde-s numa case, cele mai multe cu caini, matze, gaini si curci. La mine nu sunt oratanii, toata familia a avut un fel de oroare de ouatoarele pisaloage si proaste....
Si iata-ne pe drumul spre casa mea....mergem pe Mihai Eminescu ca apoi sa facem la a treia, stanga, pe Stefan....In drum, baietii opresc la non-stop...cumpara ceva...dar ce? Ies baietanii, mai mergem in sus pe Mihai Eminescu, cand isi scot tigarile (Kent nu stiu de care, luate la bucata). Le aprind. Si incep sa poshteasca. Prima tigara...apoi a doua....si ajunge scarnavia si la mine. Iau tigareta in mana, ma uit la ea, nestiind ce sa fac. Liviu se uita la mine, zambind in coltul gurii: daca nu iei esti tocilara!
O Doamne, ce jignire ar fi asta....sa traiesc mai departe cu eticheta asta trantita in frunte atat de brusc. Bine, nu am de ales, o duc usor la gura. Iau rapid un fum si imdiat il si arunc.
Asta e tot?
Trage in piept, ce faci?
A...e cu schepsis...Mai iau un fum, putin, ca asa imi zice Liviu si trag in piept. Nu ma inec cum m-as fi asteptat, simt un gust ciudat, arunc fumul, vad norisorul! Am fumat. Si celelalte fete repeta apoi figura.

Nu am ramas eu foarte lamurita de cum sta treaba cu acest fumat. Ce efect are, ce senzatie? Nu mi-am dat seama de nimic. Asa ca, decid cu D si K ca e cazul sa mai incercam noi o data. Dar cand, cum, ce facem cu parintii?
Gasim strategia: de Revelion vom sta la mine. Ai mei vor fi plecati. Adica vom fi singure cateva ore bune. Am un balcon sus, unde vom sta ca sa nu o comitem in interorul casei, ca sa puta apoi a tigara, crescand riscul de a fi prinse facand cel mai nedemn lucru cu putinta.
Bine, strategia fiind pusa la punct, in seara de Revelion mergem si intram in non-stop. Toate trei cu capetele plecate, rusinate, stiind ca facem ceva grav si demn de toata jena. Spun incet: 6 tigari EL EM. CUM?, ma intreaba vanzatoarea. 6 TIGARI EL EM! A, LeMe, vrei sa spui...Da, da, doamna, zic eu incercand sa par sigura pe mine, dar rosie toata in obraji si cu buzele tremurandu-mi.
Am luat marfa. Asteptam sa plece ai mei...ei pleaca. Vine momentul. Luam "marfa" pe balcon, unde iesim imbracate bine ca nu e acoperit. Luam o scrumiera si o foaie A4 in care vom pune mucurile. Aprindem trei tigarete EL EM. Initial pufaim toate. Pe urma dam sa mergem la nivelul urmator: tragem fum in adancul plamanilor. Ne inecam. Toate. Tusim de ne sar ochii din cap. Suntem rosii la fata. Nedumerite. Parca ne arde pieptul si capul si tot. Fumam cu chiu si vai 3 tigarete, una de fiecare....gust aiurea-n gura, o zecime o pufaim, o zecime o tragem cumva in piept iar restul se fumeaza de la vant.
Afara ningea linistit, artificiile se vedeau undeva in zare, iar Titi latra nervos de la petardele aruncate din cand in cand de catre un pulifrica pe strada in vremea aia prea putin luminata...

In infernul cizmelor....si nu numai

Revin la unele dintre subiectele mele preferate, cizmele....Pot sa mentionez doua raiuri pe pamant pentru mine dintre cele 10.....Deichmann si Mini Prix.
In Mini Prix nu reusesc sa imi cumpar niciodata haine...pentru ca sunt atat de inghesuite, puse peste tot, pe jos, pe sus, in stanga, in dreapta...nu sunt un om rabdator, asa ca trec printre umerase aruncand o singura privire. Rareori ma opresc sa pun mana pe material, sa analizez modelul. De obicei arunc Privirea, daca vad sclipirea ma arunc ca hiena asupra ei, daca nu, nu...trec linistita mai departe, de obicei enervata de vreo tanti care trece si ea impingandu-se in mine sau agatandu-se de geanta mea mare.
Ei bine, in coltul cu papuci, pentru mine situatiunea se schimba cu 180 de grade. Adica desi e un talmes-balmes mai mare ca la haine, femeile stand la panda cu ochii jucausi mai ceva ca crocodilul cand vede o capra band apa din balta lui, devin rabdatoare. Imi perd vremea luand fiecare papuc in mana, mangaindu-l, vorbindu-i, ascultand ce spune, daca spune ceva, mirosindu-l... Ma uit in stanga si dreapta, cu ochii usor stransi, ca si cand as fi un spion strashnic intr-o misiune si mai strashnica. Sunt pregatita oricand sa ma arunc, sa dau din coate, sa ma cert cu vanzatoarele care te toaca la cap cum toaca cutitul unui bucatar cu maini dibace prazu....
In aventura mea am luat-o si pe Mihaela, pentru ca dintr-un motiv sau altu avea nevoie de cizme. Solide, inalte, fara toc, ca ea nu e pitzi.
Si iat-o venind pe Mihaela in Mini Prix, ca o floare, agale, in magazinul mare si aglomerat si ticsit de vrute si nevrute. Initial priveste in stanga si dreapta nelinistita, oarecum neincrezatoare ca acolo ar fi un bun loc pentru a gasi ceva pe placul ei. Toalele nu o impresioneaza, ea nu pune mana pe nimic, nu magaie niciun material, nu vorbeste cu nicio rochita.
O conduc de mana in Coltul....la fel de neincrezatoare Mihaela mea. Dar are o tresarire. O sclipire ii apare in ochi. Ca atunci cand ai o pofta nedefinita, nu stii ce vrei/ce nu vrei dar vezi acel ceva - sa spunem o supa cremoasa din rosii proaspete, cu putin piper si crutoane - si stii pe loc ca ea iti va satisface pofta!
Mihaela vede cizmele....negre, inalte, din piele....se apuca sa probeze. Eu nu mai vreau papuci, o las pe ea sa se chinuiasca. Ma plimb si eu in spatiul ala destul de mic....Vanzatoarea se uita la mine: dupa ce ati probat, puneti incaltamintea la loc! (rostit pe o tonalitate mult mai inalta decat limita admisa). Bine doamna, eu ma uit doar, ce ai cu mine? Dupa 5 secunde o aud iar, ii zicea Mihaelei: dupa ce incercati incaltamintea sa o puneti la loc! Acelasi ton. Dupa alte 10 secunde iar...si iar...Devin iritata, ma enerveaza papagalii....Apoi o cucoana cu pretenul, stand ca un catelus dupa curuletul ei destul de voluminos ( dar nu era urata femeia, ci chiar placuta, bruneta, unghii unse cu lac). Pretenul foarte nedumerit de ce se petrece, cum se petrece si cand va da Cel De Sus ca muierea lui sa gaseasca PAPUCII! Victorie! Femeia se arunca ca hiena spre niste cizme rosii, inalte, dar totusi prea rosii pentru retina mea destul de sensibila in genere...Numarul 37. Prea mici! Barbatul se dezumfla. (Ma uit spre Mihaela, foarte concentrata asupra a trei perechi de cizmoaie....ea se decide mai greu asa..). Femeia gaseste insa un 38! Dar e doar O cizma rosie! Unde e A DOUA cizma rosie?
Vanzatoarea devine blanda, o compatimeste, nu stie unde e cizma...Se arunca si cu mai multa valtoare in grupul de cliente, strigand obsesiv: Va rog sa puneti incaltamintea la loc!!!....
Femeia cauta prin magazin...nu doar in coltul papucilor, ci peste tot in magazin. E dezamagita, are privire iscoditoare si Puma din ea a iesit la suprafata 100%. Uite o Puma, a, si o Leoaica, a, si Hiena in capat acolo, aproape de casa....
Puma mea vede o fata cu o cizma rosie in mana. Auzi, ala e un 38? spune destul de senin femeia, cu o voce calma, nepotrivita cu Puma care iesise din ea. Cealalta prinsa cu matza in sac se intuneca la fata. Norul e deasupra ei. Ii intinde cizma cu mana tremurand, si zice un biet: da.....sugrumat de furie si frustrare. Se intoarce spre raft tremurand si umflandu-si puternic narile. Puma mea e triumfatare. Masculul pumei spune, in gand un "Multumesc Doamne, in sfarsit...".
Eu ma intorc la Mihaela. Ea inca probeaza. Iar o aud pe vanzatoare tipand: Va rog sa puneti la loc....Ma uit la ea si bag un NTZ agresiv. Nu zice nimic. Iese Puma din mine, dar a mea nu e ca cealalta cu cizme rosii, e agresiva si sfasie prada.
Se hotaraste Mihaela....Merge spre casa...Da! Da banii, si o taiem. Am intarziat cu 15 minute la intalnirea cu Oana, da ne intelege ea, ca stie cum e...
A doua zi, Mihaela imi spune la telefon cu voce de Puma: Mi s-au dezlipit cizmele....Cu privirea pierduta, las usor telefonul din mana....Raiul meu a devenit infern. Si jungla o biata poiana...

sâmbătă, noiembrie 28, 2009

Capcaunul Ciupercar III

Capcaunul se trezeste...Casa e goala. Langa el sta lungit Ţepuş, fiara cu trei capete. Doua capete motaie, doar unul e treaz, cu urechile ciulite. Capcaunul se ridica in picioare, se uita buimac in jurul lui. Casa primarului, acum goala, e mare si aerisista, miroase a busuioc si a curatenie. Capcaunul incepe sa se plimbe prin casa, curios, cu ochii beliti, cu sprancenele ridicate. Si-a tras pantalonii si a inchis prohabul. Se uita prin geamul inalt din camera, prin care se revarsa lumina din belsug, lumina calda, blanda, aurie. In curte sta trufas calul inaripat, si scruteaza cu privirea curtea larga. Mai da din copita si sufla nervos pe nas cand gainile ii trec nepasatoare pe sub picioare.
Aici va sta Capcaunul in Valea Seaca....oricum nimeni nu mai poate cuteza a-l da afara. Satenii, obisnuiti cu linistea lor, sunt prea tematori pentru a-l infrunta. Iar Capcaunul stie asta, caci nu degeaba s-a aciuat aici si nu in alta parte.

luni, noiembrie 23, 2009

Fantoma se spala pe dinti

Cred ca unul dintre obiectele de care sunt dependenta este, dupa ochelarii mei de vedere, periuta de dinti. Cand mai raman la case straine si nu am periuta de dinti la mine, e o adevarata tragedie....ori imi iau alta sau, daca e prea spontan totul, ma spal cu dejtul si pasta tanjind cu ochii in lacrimi dupa periuta uitata si abandonata pentru o noapte in borcanasul din baia noastra portocalie.
Imi iubesc periutele de dinti, colorate, indraznete si cu perii tari.
De data asta periuta mea era rosie cu 5% verde, de la Oral-B, cu cap flexibil. Dinti albi, zambet strashnic numai bun de admirat. Orice pasta folosesti, daca periuta nu e inteligenta, asta e...s-a dus totul dracului. A mea, Oral-B, era cea mai inteligenta.
Intr-o dimineata insa o simt uda. Ma uit nedumerita la fata mea din oglinda, cu spranceana dreapta ridicata sus de tot, scarpinandu-ma in cap cu mana dreapta. De ce e uda? Cine mi-a folosit periuta? Dar n-avea cine. Fetele sunt cu periutele lor total diferite de ale mele, fantome nu sunt din cate stiu iar George, pretenul nostru imaginar a disparut pentru o vreme din peisaj.
Si atunci? E, poate ma spal a doua oara in dimineata asta si nu stiu, ca la cat de ametita sunt uneori, nimic nu ar fi neobisnuit.
Peste doua seri se repeta schema. Si mai nedumerita, incep sa cred ca exista o fantoma malefica in baie care vrea sa-mi profaneze Oral-B-ul.Dar tac, nu zic nimic. Poate chier sunt eu nebuna.
O noua dimineata. Ma uit in borcanel. Periuta nu e! Adica mi-a disparut periuta! Cum se poate, eu nu-mi ratacesc asa de usor lucrurile! O sun pe Corne, caci tocmai fusese fratele ei in Bucuresti si il cazasem vreo trei nopti: Stefan mi-a luat periuta! Ba nu, ca el o avea pe a lui, pusa in borseta speciala, pe care nu a scos-o din camera. Si atunci? SI ATUNCI? Ma uit pe raftulet...asa....din greseala, in procesul meu de aruncat priviri buimace. Pe raftul lui Kerancita sta periuta mea lungita, lasata acolo intr-o pozitie nedemna de o periuta de dinti. Fac ochii mari, mi se umfla narile, si las belet lu Kerancita, sa-l citeasca cand se trezeste: nu-mi mai lua periuta! Si plec in treaba mea...
In taxi, pe cand injuram in sinea mea ca ce mama ma-si e asa un trafic, o sa ajung la pulivara....ma suna Kerancita....E periuta mea! Nu avea un ton suparat, dar era ferm, iar convingerea ei ca ce spune e un incontestabil adevar era majora, resimtindu-se acut prin telefon. Nu, draga, e periuta mea!
Ba nu, imi explica ea, ca am fost in Mega Image si mi-am luat periuta noua, de la oral-B....si nu e decat o periuta de la Oral-B in casa asta....Nu, nu Kerancita, a mea e de la Oral-B si e rosie! o am de ceva vreme....nu ma poti convinge...Si Kerancita are o revelatie, parca ea cumparase ceva de culoare albastra....
Exista un moment in viata unui om cand isi imparte periuta de dinti....din dragoste. Si mai exista un moment in viata unui om cand isi imparte periuta ca de! Asa a fost dat sa fie!
Va salut si aveti grija la periute...

duminică, noiembrie 22, 2009

miercuri, noiembrie 11, 2009

cu portocala mecanica, laptele nu mai are acelasi gust

Frica pura, frica azi, frica ieri...

In uikend vine D la mine. Cu stickul pregatit. Are un film, super film, pe locul doi in topuri (nu m-a lamurit care topuri). Paranormal activity. Actori necunoscuti, habar n-am de cine regizat....
Bine, ma pun in pat, langa D....Ea il mai vazuse o data. Deci eram oarecum in dezavantaj. Il vad, imi place, desi nu m-a pus prea tare in miscare. Un horror bunicel. Mai soft decat REC. Ma duc la somn.
A doua noapte....ma var in pat. Inchid lumina. Inchid teveul - numa cacaturi. Trebuie sa ma trezesc la 6 dimineata - de cosmar! - sa o iau inapoi spre capitala. Niciodata nu mi-e frica de intuneric. Acum dau sa inchid ochii. Inchid ochii. Dau sa intru in visare. Imi apare un inceput de vis...un loc pe undeva, eu pe acolo agitata...Deodata apare fata din filmul de groaza. Ala de pe stick-ul lui D. Revad o scena. Cum entitatea malefica o trage de picior jos din pat. Piciorul meu e in afara plapumii. Mi-l strecor repede la adapost. Deschid ochii, imi scutur capul. Incepe sa mi-o ia la galop inima. Iar. Respir adanc, expir. Bag capalaul in perna, trag plapuma peste cap. Inchid ochii.. Astept visul. Ce vis? Ca o vad pe eroina din film cum se ridica din pat. Din somn. Iubitul doarme. E posedata de entitatea malefica. Se uita la el pierduta. Apoi rade ca proasta, sadic, ireal. Nu-mi place imaginea, nu asta e visul meu. Ma ridic. Inima alearga. Inspir expir. Mai incerc o data. Var capul cu putere in perna, iar inchid ochii si spun: dormi o data in pula mea! Sunt nervoasa ca injur. La naiba, iar apare fata. Doarme langa iubit. Entitatea malefica e inregistrata pe camera video. E ca un vanticel care umla cearsaful cu care se acopera fata. S-a pitit langa ea. Gata, sar din pat. Sunt Speriata, nici macar nu mai injur in sinea mea. Deschid teveul. Inima sare din piept. Las doar o liniuta din volum, numa cat sa aud un murmur si sa simt lumina. Sa simt, da, ca ma intorc cu spatele la teve si inchid ochii. Adorm, atipesc, visez ceva fara rost, ma trezesc, inima e in galop, iar atipesc, iar proiectez o situatiune ciudata iar ma trezesc si simt ca inima o ia din loc. E de la teveu? Ma tem sa-l inchid. Mai repet schema atipit-trezit de vreo 2 ori dupa care inchid dracia dracului. Mi-e atat de somn incat sunt ametita. Imi cade capul. La dracu de entitate malefica. Adorm....

Timeti minte Tween Peaks-ul? Serialul...Il tineti minte pe BOB? Cu parul lung si alb si ranjet de Michiduta. M-a bantuit ani de zile. Aveam impresia in fiecare noapte ca va iesi de sub pat. Il visam. Chiar si cu ochii deschisi. Intr-o dimineata bunica m-a lasat singura in casa. A plecat sa faca piata. M-a cuprins panica. Trebuia sa-mi mananc omleta. Am ramas in bucatarie, langa omleta, si asteptam sa apara din cealalta camera BOB. Am inceput sa plang. Omleta se racea. Trebuia sa vina. Ma simteam urmarita. Nu reuseam sa ma misc de pe scaun. Blocata de spaima. Stana de piatra. Omleta se racise de tot. Asa m-a gasit bunica. Plansa, flamanda si mai proasta decat ma lasase.
Mi-am luat cafteala, ca de ce nu am mancat? Da ei nu stiau, ca BOB urma sa vina...

Lucruri interzise

Inghetata
Si iata-ma-s cu ochii mari, privind-o pe fetita bruneta cum linge inghetata. E o inghetata mare, in cornet, e verde si cu motz rasucit. Mi se face gura apa. Un baietel blond tocmai merge la nenea Tzapoi (are un butic de ala la geam) si ii cere o inghetata la vafa. De cacao, rece, rece, numai buna de lins. Pupilele mi se dilata, inghit in sec. Ma duc la bunica sa ii cer bani de inghetata, ca nu mai pot de pofta. Imi da ea acolo monezile si eu fug cu sufletul la gura la nenea Tzapoi. Ii dau banutzii si el imi intinde vafa plina cu inghetata de cacao. Nu miroase, imi pun limba pe ea, niciun gust. Are un strat subtire subtire de gheata desupra si de asta. Dar incep sa simt deliciul, cum recele se transforma in dulce. Un dulce nu prea dulce ci numai bun, cat se ma faca sa simt ca ma ridic de pe pamant si zbor ca un fulg. Dar stai, ma simt urmarita. Am impresia ca vecina se uita pe balcon si ca ma vede ca mananc inghetata. Apoi se duce la bunicul si ii spune ca uite ce face nepoata, mananca inghetata. Si bunicu se duce la mama si-i spune: uite ce face fiica-ta, ia bani de la bunica-sa si cumpara inghetata si-o mananca pe furis. Ma cuprind remuscarile si o arunc intre urzici. Ochii-mi lacrimeaza. Plec.
Cauza: ai mei nu ma lasau sa mananc inghetata decat sub stricta observatiune. Trebuia sa o mamanc cu lingurita, semi-topita, devenita sirop... Pentru ca daca luam o gura mai rece, mai cu pofta, tinuta prea putin in gura ca sa se topeasca si trimisa pe calea gatului prea repede, mi se trezeau amigdalele. Se zborsheau, se umflau, se inverzeau, si eu cadeam lata la pat.

Scranciobul
Merg cu copiii in spatele blocului. Acolo erau garajele....plus drumul spre stadionul unde mai baga Foresta Falticeni cate-un meci. Plus raiul copilului: 2 bare de batut covoare unde puteam sa ne leganam inainte-ianpoi cu pretentia ca am facut mari giumbuslucuri de circ. Un scranciob cumva atipic: trebuia sa stai in picioare ca sa faci vant. Si inca o roata de aia cu locuri pentru tanci. Acolo era musai sa faca o terta persoana vant caci altfel nu se intampla nimic.
Eu cu copiii ne urcam in scranciob. Baiatu mai curajos se suie in picioare ca sa faca vant. Se suie cu picioarele pe lemnu pe care stateam noi cu curuletele. Noi cele doua fetite. Si da-i, baiete, fa-ne vant. Se misca scranciobu, se misca, inainte, inapoi, ininte, inapoi, din ce in ce mai tare. Nu mi-e frica inca. Aeru incepe sa-mi biciuiasca urechile. E din ce in ce mai tare. Gata, ma panichez. Incep sa strig sa lase mai incet. Nimic, le place amandurora adrenalina. Incep sa ma smiorcai. La inceput sfios, fara putere, apoi izbucnesc de-a dreptul. Lacrimi, gura mare ca de broscuta turbata, tipat rostogolit din strafundu strafundului....apare mama. M-a vazut pe geamul din bucatarie. Ca se vedea de la mine din balcon fix scranciobul cu pricina. Un "discutam noi acasa", doua palme la curuletz si un bot de doua degete. Si eu si mama.
Cauza: Pe la trei ani, in timp ce mama discuta cu o vecina in fata blocului, copil cu sange de drac fiind, o zbughesc din mana ei si fug. Fug la scranciob. La roata cu scaunele. Doua fete se dadeau in roata aia, iar cineva le facea vant. Mi-a venit unul dintre scaunele din fier fix in frunce. M-a lasat lata, a venit mama....Tin minte ca plangeam, parca ma si vad cu siroaie de sange pe fata. Da nu ma durea deloc, nu tin minte nicio durere. Ci doar ciuda pe fetele alea doua ca ele s-au invartit si eu nu.

Pufuletii
Ca si inghetata, ii mancam pe ascuns.
Cauza: inca neidentificata. Cred ca din cauza ca exista posibilitatea ca ouale din care erau facuti sa fie vechi.

In rest totu-mi era permis....sa-mi fie cu iertare...

luni, noiembrie 09, 2009

Capcaunul Ciupercar II

Veni pe un soi de cal, cal urias, scotand foc pe nari. Solzi grei ii acopera tot corpul iar din coaste ii tasnesc aripi uriase ca de liliac. Are bot de crocodil, dinti ascutiti si ochii rosii. In dreapta sa, o namila de caine cu trei capete, cu tepi pe spinare si coarne de tap pe fiecare capatana zgomotoasa.
El e capcaunul, inalt cam de doi metri jumatate, cu ochii iesindu-i din orbite, nasul ca un cioc de vultur turbat, gura lata cu dintii ascutiti ca de lup. Are urechile ascutite din care ies smocuri de par rosu. Pentru ca parul lui e rosu, e valvoi. Pielea ii este negricioasa, pe ici colo aparandu-i cate un neg mare cat o nuca. Are pantaloni de piele negri si atat. Pieptul mare e acoperit de floci rosii si pete maro. In mana are un fel de tob cilindric negru, lung, prin care arunca foc la o departare de 20 de metri. Are un ranjet pe fata intunecata care nu dispare nicicand. Sfidator. De namila rea si sadica.

A speriat satenii din Valea Seaca. Doua focuri aruncate, trei case arse, un taran mancat de cal, altu de javra cu trei capete si gata....se facu stapan pe locul odinioara linistit si indestulat. Cantecele vesele au fost inlocuite de tipete de fete...caci desi mai urat ca Scaraoschi din iadu-mputit, Capcaunul avea o pofta nestapanita de fete tinere, de carne proaspata si de gurite dulci.
Pentru ca Capcaunul se instala ca boieru' in casa primarului...caci primarul avea doua case, una in miezul satului, iar cealalta la marginea padurii de pe dealul inalt. Iar Capcaunul s-a dus calare pe calul sau inaripat, cu cainele urland si shelalaind dupa el in casa primarului de la marginea padurii. Acolo statea prima lui nevasta cu fiica-sa aia mica, ce abia implinise saptesprezece primaveri. Primarul, in mezul satului, locuia cu nevasta de-a doua, cu fata ei mai mare si cu baiatul care-a iesit ca rod al iubirii lor. Dar nu-l lasa inima pe primar sa nu caute de grija fetei lui mai mici, desi intre el si ma-sa nu mai existau stropi de iubire. Asa ca i-a lasat casa aia marisoara de la padure, cu hambar mare, cu un cal voinic, doua vacute si 5 porci de lapte. Plus o zestre care nu era de ici-colo.
Dar uite ca hitrosul Capcaun mirosise carnea proaspata de fecioara neprihanita. Si ca un urs atatat de miros de miere dulce se napusteste in casa frumoasa a primarului. Javra cu trei capete a muscat de gat dulaul ciobanesc din curte. Capcaunul a sarit de pe cal si s-a napustit in casa. Calul lui inaripat si iesit parca din tenebre o ataca pe ma-sa fetei.
Capcaunul a prins-o pe fecioara. Nu sta pe ganduri si se napusteste asupra ei. Nu ii pasa de obrazul ei gingas, de puritatea ei nepatata, de frica din ochii mari, de tremurul fiecarui muschi din corpul ei. Ii smulge hainele, o infasca fara pic de gingasie si o strapunge cu toata barbatia lui. Fara mila, fara mila....pana fata lesina. Apoi matahala adoarme.

sâmbătă, octombrie 31, 2009

pauza de ras

Capcaunul Ciupercar

Satucului Valea Seaca nu i se potriveste numele. Pentru ca nu e intr-o vale seaca, torturata de seceta si calicie. Valenii-seci sunt oameni gospodari, cu hambare imbelsugate, cu sotii rumene, nurlii, vrednice si fete fragede si iuti. Bune de iubit, bune de imbratisat si de luat la joc.
Soarele bate altfel aici, mai dragastos, iernile sunt mai blande, vantul nu e niciodata cu adevarat furios... La lasat de seara lautarii canta voios, isi muncesc acordeoanele cu pasiunea cu care ar munci o femeie frumoasa. Valenii-seci danseaza seara cu patos, fie vreme buna fie vreme rea, fie de au necazuri mai mari fie ca au necazuri mai mici. Sorb din vinul rubiniu care e din belsug aici, facut din struguri atriviti sub picioarele gingase ale femeilor si fetelor.
E un loc rupt de lume, parca, unde toate merg in ritmul lor, nepatate de rautatea adevarata, strasnica, de ura si invidie din celelalte locuri ale lumii.

Ciobanasul Lae e fericit. Are stana lui de oi, 30 la numar asa, de care are grija ca de ochii din cap. Mereu pe coclauri cu oile lui si cu cainele Bondar, o namila de ciobanesc cu urechea dreapta pleostita si cu cea mai blanda privire din lume. Blanda, blanda, da e tovaras de nadejde lui Lae si il apara de pericole cu aceeasi furie pe care un lup flamand si infuriat o are cand ataca. Lae are o viata indestulata, nu e bogat, dar nici nevoias, caci oile lui ii aduc suficient cat sa traiasca si sa-i mai ramana cate ceva in plus. Asa are grija de ma-sa si de Sica.

Sica e draguta lui. E inaltuta, cu cosite lungi, blonde ca spicul aurit de blandul soare, cu buzele pline si rosii, cu nasul usor acvilin. Narile ii freamata usor cand este abatuta sau cand pica adanc pe ganduri. Fruntea ii este inalta, fara vreun rid, pentru ca nu prea se incrunta, iar spancenele negre ii sunt arcuite perfect. Ochii mari, verzi, nu ascund viclenie, cum ar spune alti povestitori, ci doar o intelepciune nebanuita pentru varsta ei frageda. Nu tipa, nu se infurie, si zambetul ii impodobeste mai mereu fata asa cum un crin alb impodobeste un camp proaspat.

Ciobanasul Lae e fericit...alaturi de ma-sa, de Sica, de Bondar si cele 30 de oi ale sale. O fericire simpla si sanatoasa.

Pana intr-o zi....cand din senin aparu el.

Va continua...

marți, octombrie 27, 2009

Imi dai si mie...?

Imi place cand este frumos afara. Pentru ca am mai multa energie si pot sa merg mai mult pe jos, fara sa-mi dardaie curu de frig. In dimineata asta a fost frumos afara....soarele statea pe cer, lumea forfota pe strazi, eu cu geaca descheiata paseam apasat in noii mei pantofi mov (primiti de la Marmo). In astfel de zile, nu merg cu metroul pana la Unirii ca apoi sa schimb si sa ajung la Timpuri Noi. Nu, merg cu metroul pana la Tineretului si de acolo fac o plimbare la galop pana la birou. Imi place sa merg pe jos, desi ma oboseste asta in Bucuresti, chiar daca e vorba de un drum scurt.
Azi, cum paseam eu in noii mei pantofi mov, tzac tzac, dreapta, trufasa, ganditoare, vad in fata mea un nene. Nu-mi dau seama ce varsta...mic de statura, cu geaca desfacuta, cu sapca pe cap, nu slab, da nici obez. Se opreste in fata mea. Se uita la mine in sus. Ce-i cu asta, ma intreb eu....
Deschide gura: Nu te supara, dar imi dai si mie...?
In sinea mea: a, imi cere bani...Oare lei noi sau lei vechi? oare o sa-mi spuna da-mi zece mii sau da-mi un leu?
El continua:....soseata din picior sa ti-o miros?
Fac ochii mari, nu stiu daca sa rad sau sa plang....
Nu, nu i-am dat soseta....Fetisistu drecu! Si mic, si cu sapca!

luni, octombrie 26, 2009

desen....


Iar am primit un premiu, de la Tanti Jeni, de data asta...Tanjti Jeni, saru'mana pentru bors si premiu :)
Premiul e creat de catre Draw For Joy, care mi-a placut nespus de mult, si care are o prezentare mirobolanta. Un concept foarte frumos, mult talent si haz.
Il dau mai departe lui Flufur, lui Marmo, lui Tibi si lui Narcothic.....
Faceti ce vreti cu el....nu e pentru voi, e pentru blogul vostru...
Hai sanatate!

joi, octombrie 22, 2009

leapsa de leapsa


Am primit si eu o leapsa. Nu-mi place ideea asta de leapsa, dar dat fiind faptul ca e de la misiu Tibi, o primesc cu zambet si o dau mai departe lu:


marmo


flufur

si

Ion

si

Putzi.



Si cu asta basta!

luni, octombrie 12, 2009

drumul spre casa

din nou despre porumbei

au iesit puii. Nu i-am vazut eu, ci mi-a povestit Corne. Maine dimineata o sa-i analizez. Cica sunt golasi, urati si cu creasta.

la casa de pe deal

Ai mei au decis subit: facem casa. Adicatelea, urma sa ne mutam de la bloc. Cum adica sa ne mutam, ca mie imi placeau alea doua camere si bucataria mica si spatiul in care abia mai incapea si Titi - cainele care in '96 era mic mic si se caca unde apuca. Am mers sa vad lotul ala de pamant unde urma sa avem noi CASA. Ca la tara era, cartofi in pamant, copaci, gard gri, o strada plina cu case, cu balega pe trotuar...ca la tara. Nu, nu mi-a placut. Nici nu mergeam eu prea des pe acolo sa vad cum se construieste casuta ca ma plictiseam...ce sa vad? Ca e ca la tara? Da ce, eu m-am nascut la tara?
E, in '97 ne-am mutat. Si am facut acolo primul Revelion. Un revelion frumos, in casa aia mare, inca goala, fara prea multa mobila. Dar aveam un sentiment de bine, Titel crescuse acum era legat. Ziua, ca noaptea il dezlegau ai mei. Si fugea prin curtea aia mare, si eu fugeam dupa el, si el dupa mine. Si pe urma mergeam cu Dana si ne aruncam in zapada mare pe spate si faceam fluturasi (sau ingerasi, nu mai stiu acum cum se spune de fapt). Si vorbeam de toate acolo, trantite in zapada, ai nostri stand in casa si razand, iar Titel trantit si el in neaua alba ca de, ce sa faca si el? Iar apoi mergeam si ne dadeam cu sania, pentru ca strada unde e casa e in panta si mergea ca gandu si ca vantu. Si oboseam, apoi mergeam in casa imbujorate, mai papam ceva bun, in bucataria imensa, unde pot face o roata, apoi inca una. Apoi ne jucam si inventam povesti sau citeam pasajele pornografice din O mie si una de nopti sau ii puneam pe Ken si Barbie sa se cunoasca, sa se placa, sa se dezbrace si sa faca drrragoooste.Dupa care ne prindea mama si ne certa.
Imi placea cand venea Dana la mine, ne distram copios, radeam de ne pisam pe noi.
Apoi venea vara, si mirosea frumos, si era plin, da plin de flori. Colorate, proaspete, in fiecare seara udate. Si luam si eu niste cizme de cauciuc si o galeata mare, o umpleam cu apa de la pompa din curte si udam toti trandafirii si toate garofitele si crinii din gradina. Si il speriam pe Titi cand aruncam cu apa pe el si mai ales pe matze. Apoi mai stateam de vorba cu mama pe terasa si priveam mustele din jurul becului. Si mirosea asa de frumos....Si apoi pe la 3, cand dormeam mai bine, veneau aricii. Si cainii innebuneau - intre timp a aparut si Pufuletz impielitatul - si latrau ca nebunii de trezeau toata strada. Si mergi Camelia cu farasu si culege aricii. Arunca-i dupa aia peste gard la Vasileasca. Si du-te si dormi pana maine la 11.
Mai tin minte ceva: diminetile de toamna. Cand incepea scoala. Diminetile alea erau de vis. Desi ma trezeam devreme tare si imi era frig cand ma dadeam jos din pat si stiam ca poate o sa iau vreo nota rea in ziua respectiva. Si mai trebuia sa mananc si tot ce-mi puneau ai mei, inclusiv laptele care pana la 19 ani nu mi-a placut nicicum, nici fara nici cu cacao, nici fara nici cu miere, nici fara nici cu paine inmuiata in el. Uram sa mananc dimineata. Imi placea doar sa beau cafeaua indulcita cu miere, turnata in cescuta mea albastra cu semnul sagetatorului pe ea.
Iar drumul pana la scoala....minunat....vreo 20 de minute de mers pe jos. Imi placea sa merg pe jos, si acuma fac asta fara vreo jena sau vreun regret ca nu-mi misc curul intr-o masina straina, rosie, an de fabricatie 2008. Si era racoare, dar lumina soarelui era blanda si prietenoasa, ma mangaia si ma alina. Si mirosea atat de frumos.....
Intr-o dimineata am privit de la sufrageria de la etaj strada mea. M-am uitat prelung la casa de vis a vis, a lu madam Casandra, apoi mi-am analizat gradina, apoi antena parabolica care acum nu mai exista...Mi-am dat seama cat de mult iubesc locul ala, cat confort am, cata caldura si bucurie. Emana energie pozitiva mereu, chiar cand luam o nota rea, chiar cand ma certam cu ai mei si chiar cand eram dezamagita in dragostea mea de copil. Si atunci m-am intrebat: cum as putea pleca de acolo, cum as putea sa fiu in alta parte?
Acum nu mai sunt acolo, acum sunt in alta parte. Locul meu de suflet e schimbat: da Titi latra in continuare desi e batran, cu mustati si sprancene albe, matzele au murit, gardul si exteriorul casei nu mai sunt la fel, acum sunt moderne. Dar florile, copacii, iarba sunt la locul lor. Iar iarna e acelasi miros....atat de frumos...

luni, octombrie 05, 2009

marea depresie

Exista un moment in viata unei fetite cand lumea se destrama si pica pe ea. Toata, grea, coplesitoare.
Lizuca a plecat de dimineata la scoala. S-a imbracat intr-un treining albastru. Inapoi acasa, cand sa se schimbe in hainutele de casa, o vede, mare, rosie, agresiva, nemiloasa. Pata rosie pe chilotei.
Nu, nu crede ca e bolnava si ca va muri. Lizuca e perspicaca. Mama i-a povestit inca de cand avea 8 ani ca va veni un moment cand nu va mai fi copil, cand va incepe sa se transforme in om mare. Incet, incet. Lizuca incepe sa planga, in hohote, tare de tot, aproape sa se inece cu lacrimile sarate de copil de 12 ani. Coboara in bucatarie, la femei - Mama si Matusa. "MAAAAAAMAAAAAAAAAAAAAA, mhm, mhm - isi trage mucii - nu mai sunt cooooopiiiiiiiiiiiil, mhm, mhm! - iar isi trage mucii. Mama la inceput se sperie dar pe urma isi da seama. Incepe sa i se miste narile jucaus - semn ca o bufneste rasu. Si chiar o bufneste rasu, o strange in brate pe Lizuca si ii arata unde e vata Narcis. Pufoasa, alba, calitatea intai.
Incepe sa o doara burta pe Lizuca. Nu mai plange dar are o stare de aia de parca s-a terminat lumea si nimic, dar absolut nimic, nu mai are sens. Matza cu o pata neagra in stanga botului vine in camera, sare in pat langa Lizuca si incepe sa se gudure pe langa ea. Incepe sa toarca strasnic. Lizuca o ia in brate si sa o dragalaseasca de suparata ce-i. Asa face cand e necajita tare, simte ca doar matza o mai intelege si nimeni altcineva. Se uita pe Cartoon Network la Dexter. Nu o face niciun episod sa rada. O suna colega de scoala, e ziua ei si in doua ore da o pizza la Matador. Nu se duce, e bolnava. Se transforma in alta vietate, nebanuita, diferita, teribila. Se transforma in femeie.
Se uita pe geam, e urat afara. E noiembrie. O sa ninga, cel mai probabil. Priveste cu sete norii gri-gri si iar o pufneste plansu. De fapt asa, o scanceala fortata care sa arate de fapt ce om oropsit e Lizuca. Vine si a doua matza, aia tigrata, se urca direct in pat, in mijlocul pernei, si incepe sa sforaie usor. Nu sa toarca, sa sforaie. Lizuca, scancind, desi n-o mai doare burta, desi nu mai simte nimic neobisnuit, se urca in pat. E si mai trista. Se uita la desene, mananca o portocala, n-are nicio grija in afara temelor pentru luni, scarpina motanii pe burta....da e deprimata rau ca de, e femeie de acum...

sâmbătă, octombrie 03, 2009

crasmarita si musterii ei

Exercitiu de imaginatie: inchipuiti-va o fata. E mititica de statura si grasuna. Picioare relativ groase acoperite de blugi stramti. Bluza neagra mulata pe burtica in valuri. E vopsita blond, iar parul da la locul ala numit groapa cu minciuni - intersectia craniului cu gault - e vopsit negru. Are ochi albastri si fata de buldog. Nu sunt ochi senzuali, sunt mici, si dau impresia ca are o sinuzita din aia nasoala, iar ochii si nasul ii curg mereu.
Ea este crasmarita de la Oktoberfest, de pe Lipscani. Musterii? Cine altii decat eu, Corne, Hirina, Alissandru cu Andreea si Putzi. Toti dupa un concert in Piata Izvor care nu ne-a imprsionat, si cu o sete-n glanda....de Tuamni Tuamni. Si nu orice fel de sete, nu, lucrurile nu-s asa de simple, ci cu o sete de bere nefiltrata. Dulceaga, tulbure, care te pisca de limba si de omusor, care curge molcom ca un izvor proaspat printre stancile de munte.
Ne asezam la o masa inauntru, ca afara era full. O asteptam pe crasmarita noastra, o asteptam cu ochii cat cepele si cu o arsita cum de multa vreme nu ne-a mai incercat. Asta si din cauza ca in Parcul Izvor e al dracu de mult praf, asa, ca in bataie de joc.
Dupa un timp se catadicseste si mandra noastra crasmarita sa ne ia comanda. Toti luam un rand. Plus sticksuri sarate ca tare merg la bere. Nu are carnetel, nu noteaza, se pare ca are o memorie strashnica. Dupa zece minute ne aduce si berile cu sticksurile sarate.
Ah, e ca in Rai, pe cuvant. Nu, in Rai nu sunt maluri de mamaliga si rauri din lapte si miere, in Rai curge bere nefiltrata si malurile sunt numai din bete lungi, subtiri, presarate cu boabe de sare. Si cu DVD-uri cu filme bune. Si cu un barbat frumos destept si manierat. Si cu niste carti, si cu un dressing urias plin cu tzoale.....
Noi de la masa vorbim , dezbatem, glumim. Nu, nu ragaim, suntem manierati in societate. Vorbim de joburi, ca de, am crescut, nu mai suntem decat in proportie de 25,67% putoi. In rest oameni mari, cu responsabilitati, cu probleme, cu viata lor, cladita sanatos, curat si greu. Alissandru si Corne mai cer o bere, tot nefiltrata, care vine si aia greu. Nu se abtine Alissandru sa nu dea pe gura un: Uite, grasa drecu, cum se misca, chizda mamii ei. Se termina sticksurile si berea mea. Nu e bine, Raiul mi se destrama, si eu inca nu m-am saturat de el. Ne unim noi si mai vrem un rand. Noi, adica eu, Andreea si Putzi. Eu cer si sticksuri in plus. Sticksurile vin repede. Pe fundul halbei mai am asa, o inghititura din licoarea magica. Nu mai vin berile. Devenim nervosi. Mai vor si ceilalti un rand. Dar nu vine. Ii fac semn crasmaritei. Nimic, nu ma vede, sunt o ochelarista neinteresanta. Ma enervez, nu suport cand ma ignora cineva, mi se pune nodul in gat si nu mai pot respira. Mai stam vreo zece minute. Tipa Alex la ea, sa ne aduca nota. E, nota vine imediat.
In loc de 8 beri cat bausem noi, pe nota, ce sa vezi, trecute 15 beri. 15 beri da, adica cu 5x7=35 de lei mai mult. Ne-am uitat unul la altul lung. Ne enervam, o chemam pe crasmaritza si ii expunem problema. Adica eu ii expun problema pe tonul meu specific, neprietenos. Se rasteste la noi, ca cum adica sunt acolo cu 7 beri mai mult? Pai uite asa, am mai cerut inca 3 pe langa cele 8 pe care le consumasem care nu au venit niciodata. Baietii de la masa alaturata ne anunta ca au primit ei 3 beri in plus. Crasmarita noastra ia repede cele trei halbe si le tranteste pe masa noastra. Luati si beti! Nu, noi nu le mai vrem, plecam, nu le-am primit la timp, ce dracu faci femeie? Crasmarita se isterizeaza, noi ii spunem ca platim cat am consumat. Punct. Ii lasam 50 de lei in loc de 85 cat era pe nota trecut. Vede, iar se isterizeaza, ca ce facem? Hirina o ia dimplomat. Nu merge, se rasteste iar. Eu o fac prosta si o intreb de ce nu-si noteaza pe carnet? Ia banii nervoasa si ne tranteste un: Ia plecati in pula mea de aici.
Asa le zice ea, crasmarita, la musterii ei cu setea-n glanda.
Acasa, Cristina mi-o trage scurt: da la ce v-ati fi asteptat, doar n-ati mers la 5 stele?

pesa vesela pentru porumbei....si pentru ca-mi plac frantzuzii transpirati

breaking news!!!!

Relu PorumbeluL este de fapt Rica Porumbica. Ea isi cloceste ouale. Asta a fost de fapt scopul cuibului. Relul Porumbelul vine in vizita la viitoarea familie. Cam rarutz, dupa munca sau dupa bauta cu baietii. Se banuieste ca ar avea si o amanta. Nu putem estima cand se va sparge coaja.

Concluzie: Ai dy miny shî dy miny, shi gâlsheavî o sâ fiY.

joi, octombrie 01, 2009

de cand eram eu...fata

Simt că mă afund în cearşaful alb şi moale de sub mine. Nu este pic de durere, nici cel mai mic disconfort. Rini îşi plimbă palmele de la încheietura picioarelor spre spate, iar Mita dinspre gât spre scobitura spatelui. Mişcările simultane te ameţesc parcă, pluteşti, te rupi de tot ceea ce există şi te transpui într-un spaţiu indescriptibil. Fără griji, fără stres, numai spirit, o energie nouă care te cuprinde în vertijul său absolut. Îmi ordon: uită naibii de tot, închide ochii şi lasă-te purtată undeva, departe! Palmele atât de fine nu doar masează, îţi absorb energia negativă din piele, din vene. E mai bine ca un pahar de vin, mai intens ca sunetele melodiei preferate. Rini îşi plimbă palmele pe braţul meu drept, Mita pe cel stâng, Rini îşi alunecă degetele pe umeri, Mita, pe partea superioară a picioarelor. Jocul lor mă ameţeşte. Timpul se dereglează, melodia de fundal se derulează mai încet, orice gând se opreşte. Revin atunci când Mita îmi masează tâmplele. Locul meu sensibil, dureros. Apasă puternic, iar durerea ascuţită îi dă timpului cursul său normal, patul pe care stau devine tare, mă simt unsuroasă de la uleiul de măsline special pentru masaj. Cele 90 de minute de pierdere deplină trecuseră. Prea repede...

daca-ti place stilul, intra AICI

aciuatul

Stau si ascult o melodie trista....ma duc pe balcon, ma uit dupa ligheanul verde....stau si privesc cu ochii mari trailerul de la Irreversible, ma duc apoi pe balcon, ma uit dupa ligheanul verde...ma holbez aproape salivand la tzatzele Monicai Belucci....ma duc pe balcon, ma uit dupa ligheanul verde....apoi ma indrept spre usa de la bucatarie, intru, ma uit pe masa, apoi la vasele nespalate din chiuveta, iau o bucata de paine si o faramitzez...langa ligheanul verde

Ma trezesc, mi-e rau din cauza somului insuficient. Ma duc sa ma spal cu apa rece pe fata apoi ma duc in camera Corneliei sa-mi iau hainele din sifonier. Ma gandesc ca nu-mi place noua casa - de fapt nu noua casa, ci noua atmosfera de cacat. Imi este greata. Deschid usa de la balcon sa-mi iau hainele de pe sarma. Hainele proaspat spalate. Simt in nari mirosul de Cocolino.
Deodata, aud un falfa falfa puternic. Pana sa-mi pun macar intrebarea: ce dracu e asta? - ma trezesc cu doua aripi tuflite-n fata. Tip si ma duc repede in camera. Evident, sub impuls, inchid usa de la balcon dupa mine.

Ce-a fost asta? Ma uit pe geam....Uite-i pe ei, cei doi ReluL PorumbeluL (de fapt nu stiu care e diferenta dintre gugustiuc si porumbel, da tot un drac). Agitati, speriati de fapt....In cele din urma ies pe geam. Ma duc sa-mi iau hainele de pe samrma. M-am linistit. Ma imbrac si o tai la munca.

Azi iar am iesit pe balcon. E soare. Vad niste crengute. De unde naiba au aparut crengute in balcon? Ca nu e niciun copac in fata geamului. Mi-ar fi placut sa fie. Dar nu e, fir-ar al dracu.

Vad un capsor...dupa ligheanul verde...e un Relu Porumbelu. Sta acolo, ma priveste cu ochisorii aia ca doua margele. Seara tot acolo e, dimineata tot acolo e. Ne-a invadat spatiul, nebunul.

In acea seara imi zic: ia sa pun niste paine faramitata lu Relu. Poate vine maine. Iau resturile de paine si ma duc pe balcon. Hopa, dupa ligheanul verde vad iar capsorul lu Ralul Rorumbelul. Si nu numai, ii vad si cuibul. Cand ii pun paine se sperie, se agita, imi da iar o aripa in lentile, iar tip si inchid usa de la balcon. In doua-trei zile s-a instalat bine. Ne-a invadat, nebunul. Ne alunga de pe teritoriul lui. Ne caca hainele puse pe sarma.

Da parca nu ma mai simt asa singura...

miercuri, septembrie 23, 2009

ce muzica mea?

Preteni, nu prea v-ati omorat cu sugestiile de melodii. Asa ca de acuma ma pun pe ascultat radio. Da, am descoperit ca ProFm Chill imi satisface, intr-adevar, simturile. Cam prea mult, as spune, ca au aia numai piese de facut...drrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrraaaagoste!
:))

marți, septembrie 22, 2009

si-a uitat sapca pe jos!

pentru prieteni

dragii mei prieteni buni, care stiu ca ma cititi indiferent de prostiile pe care le debitez aici, am o rugaminte...asa, de la preten la preten:
sugestii de melodii frumoase.
am o pana de idei, de inspiratie, nu mai aflu cantece care sa ma unga.....mental si senzorial. Asa ca hai, astept propuneri.

cafea la ibric

Dea, mor dupa cafeaua la ibric. Facuta de mine. Si tata o face foarte bune, da parca mai tare. Si Corne o nimereste de multe ori. Dar eu, ei bine, eu is mezu in ale cafelei. Mezu pentru mine, desigur.
Reteta e a dracu de simpla. Iau o cana mai marisoara asa, cum sunt alea pe care le dam de obicei cadou la amici si pe care sunt scrise tot felul de mesaje tampite sau semne zodiacale. Asta e cana perfecta. Pentru ca beau o singura cafea, dimineata, imi trebuie o cantitate consistenta. Tata imi spune ca e prea mult, eu spun ca e suficient - si necesar (combinatia ideala). Deci, dupa cum spuneam, iau cana cu mesaje tampite sau cu semnul zodiacal, depinde ce-mi pica in mana, o umplu varf cu apa si o torn in ibric. In ibricul ala frumos pe care l-a luat Corne de la un anume hypermarket pentru ca eu am vrut sa-l aduc la birou ca sa-mi pot bea cafeaua mea. Am stabilit, era ok, urma sa-mi fie decontat ibricul, pana mi-am dat seama: fir'ar, nu avem aragaz. Asa ca a ramas ibricoiul - ca e mare, domne, in resedinta Ena-Ojohita-Keransita.
Deci torn cana plina cu apa. Apa plata. mai pun si de la robinet. dar parca nu e perfecta daca e de la robinet - apa aia cu clor, poate cu resturi de fecale sau cine stie ce vietati mici-mici care la microscop arata ca niste monstri cu dinti ascutiti si ochi holbati. Obligatoriu, pun si doua lingurite rase de zahar. Si las apa sa fiarba. Asta se intampla repede - ibric mare, pus pe ochiul mare al aragazului rezulta timp f scurt de fierbere. Deci ma intelegeti, da?
Fierbe apa, iau ibricul de pe foc, pun doua lingurite pline de cafea. Pun la loc pe foc, astept sa mai dea un clocot, sting focul si invart cu lingurita cu coada lunga. Si VOILA (asta daca tot termin cursurile de franceza si am avansat in ale limbii frantzuzilor).
Dar sunt zile cand nu pot sa-mi beau cafeaua orgasmica. Pentru ca, sa spunem, merg sa-mi fac analize.Tre sa-mi duc borcanelu cu pishu si tre sa-mi iau si sange, deeeci - nu pot sa mananc nimic, sa beau nimic. Urasc dimineatile in care nu pot sa fac asta. Sunt nervoasa toata ziua. Asa ca imi iau cafeaua de pe unde apuc. De la Tip-Top de exemplu, din centrul vechi. Are doua plicuri de zahar. Nu vreau lapte. Nu-mi place laptele in cafea. In opinia mea, e laba trista. Si mai iau si o prajitura la cafea. Pare delicioasa. De precizat! La cafea trebuie mereu sa am ceva dulce. Si cafeaua trebuie sa fie foarte fierbinte! Altfel nu simt gustul.
Imi iau eu cafeaua de la Tip-Top la pachet. Adica o iau in mana, E intr-un pahar de ala de unica folosinta, cu capac deasupra. Eu is repezita cand merg pe strada. Era sa scap o data paharul, pe la Tineretului, pe peronul metroului. dar n-am facut-o. Da in fata usii de la birou, poac, se duce paharul fix cu curu'n sus. Da nu se varsa nicio picatura. Ajung la biroul meu, e buna, merge cu prajitura.
Azi nu mi-a sunat ceasu. Asa ca n-am timp de mic-dejun. Implicit, nici de cafea. Asa ca trec pe la Mac-ul ala de la Unirii undergound si-mi iau bautura mea, de care am nevoie cum au zeii de nectarul lor. Ala ma intreaba: simpla, cu lapte, machiatto, cacalatto? Simpla, domne, altfel iti spuneam! La pachet. De ma Mac si pana sa ma asez in fata calculatorlui, cafeaua din punga s-a varsat asa, vreun sfert. Nush cum dracu pun astia cafeaua la pachet. Ca tot se varsa. Pachetele de zahar ude, servetele ioc, toata punga aia umeda. Pizda ma-si!Si e mai multe decat cantitatea mea normala, decat doza mea zilnica. Asa ca acu is agitata. dau din picior. Simt un freamat interior incredibil. Am o streche .........
A, si ieri m-am certat cu madam de la Dika. Stiti voi, magazinul de tzoale de la Romana. E roscata, are sprancene urate si e catza. Si mi-a spus ca daca nu-mi convine sa ma duc la magazinul de peste strada. Iar eu m-am enervat, ca o catza proasta ia locul unei fete care ar putea sa se poarte altfel cu un client. Cu o clienta ca mine, de exemplu. care sparge bani acolo de trei ani. Si din cauza careia mai sparg bani acolo si alte pretene si amice. Mi-e ciuda domne....
e, dar asta este deja un alt subiect, pe care nu-l voi dezvolta de fapt niciodata...
Hai sanatate!

luni, septembrie 14, 2009

un copil pe coclauri

Senzatie: iti cumperi un pulover, sa spunem ca de la Dika, e frumos, dar cand il iei pe tine incepe sa te manance pielea. Si sa te manance. Si incepi sa te scarpini.Si pielea se face rosie, dar na, inca nu il scoti ca iti place. Te prinde destul de bine. Dar la un moment dat iti bagi picioarele, ramai in pielea goala si cauti cel mai frumos lac si te arunci in el.
In Bucuresti, ma mananca pielea. Inainte nu era asa, acum parca sunt coplesita de viata urbana, ma enerveaza oamenii si cacaturile lor cotidiene. Asa ca am decis ca am sa plec. In acel loc din nord, la 20 de km de Faltceni, loc mic, simplu, pur, pe care l-am numit de cand ma stiu "la tara". N-am stat mult pe ganduri, desi nu am mai fost de 5 ani acolo si aveam o mare teama ca nu as fi putut nicicum sa imi regasesc copilaria. Pentru ca exact la asta ma asteptam cand mi-am aruncat bagajelul in masina. Sa dau peste capsula timpului, care ma trimite cu 10 ani in urma, cand nu-mi pasa de nimic. Imi era frica ca locul e atat de schimbat si poate tehnologizat, incat am sa fiu dezamagita si am sa dau intr-o depresie. Pentru ca sunt destul de labila psihic zilele astea.
Am luat-o cu mine pe Dana, pentru ca mai mereu, cand fugeam la tara, mergeam impreuna. Desi nu ne intelegeam deloc bine cand ajungeam acolo,parca se facea un clic si incepeam sa nu ne mai suportam. Dar altfel ne-ar fi fost urat. Rau cu rau dar mai rau fara rau.
Si am ajuns. La aceeasi casa care auzisem ca acuma are veceu si cada si chiuveta. Exista deci canalizare. Am fost dezamagita cand am auzit, as fi vrut sa fie la fel ca acum 7 ani, cu aceeasi buda de lemn, in speta un loc destul de puturos.
Dar, in ciuda acestei modernizari, casa arata la fel. Gradina, plina de flori. Au aparut in plus doi pitici, o pisica flamanda care venea sa manance resturile de mancare. A disparut: un par. Cam atat. In rest, neamurile mele neschimbate. Nea Mitica are 90 de ani, dar se tine la fel de bine.
Acelasi miros de tara, puternic, curat.Am zis ca daca tot sunt aici, in mediu bine oxigenat nu am sa fumez deloc. Si nu am fumat deloc.
Am inceput totul prin puparea neamurilor. Apoi am analizat bine curtea, gradina, cele doua camere in care sta Tanti Melania (alias Mel N, la fel de neschimbata - pe ea oricum o mai vazusem in capitala).
A urmat festinul. Bors de varza cu smantana si cu adrel iute rupt direct din fundul gradinii. Snitel din carne de purcel taiat la curtea vecina cu piure din cartofi culesi din partea dreapta a gradinii. Plus castraveti murati pusi in magazie de Tanti Zenovia. Plus chec de la patiseria din Falticeni, cu ceva E-uri.
Dupa festin, am pornit direct pe runc. Era posibil sa vina ploaie dar m-a durut la basca si am spus ca nu-mi pasa. Am urcat ca nebuna, si, spre mirarea mea, nu am gafait prea mult. Aia de la primarie au infipt o cruce pe varful runcului. Nu stiu exact de ce. Daca as fi ajuns cu doua ore mai devreme as fi prins si sfintirea. Dar cum nu-s cea mai bisericoasa fata, nu a contat prea mult.M-am plimbat pe la marginea padurii, dar n-am intrat. Era ora 5 si ceva si e cam tarziu pentru o promenada in mez de codru. Vantul incepuse sa bata tare, bine ca aveam hanorac cu gluga. Nu ma puteam satura de priveliste. In zare vedeam Muntii Stanisoarei. Ma tenta sa ma arunc in padure si sa urlu, dar venise si Mel N cu noi - care la 81 e sprintena ca o fata mare - si era extrem de ingrijorata. E curent, e tarziu, vine ploaie, aveti grija....Nu, nu mai aveam 23 de ani, revenisem la 12.
Pe drumul napoi am mancat nuci. Nuci verzi. M-am manjit pe maini. Si am decojit fiecare bucata cu atentie si am simtit acel gust dulceag mai ntens ca niciodata. Am ramas selectiva, mai rau ca la 12 ani: nucile care nu aveau miezul galbui erau imediat aruncate. Am lasat femeia in urma, si i-am zis ca mergem in recunoastere. Pe coclauri si ulite. Mirosul de balega proaspata se simtea destul de bine, dar si de iarba. Un miros proaspat. Ne-am asezat pe Bancuta. De aclo aveam o priveliste frumoasa a dealurilor si caselor aruncate pe dealuri cu capitele de fan din jurul lor, asezate asimetric. Am inceput taclalele cu Dana. Daca inainte vorbeam de: note, profu Sturzu, baiatul care statea la casa frumoasa de pe Mihai Eminescu, de note iar, admitere, facultati etc acum discutia gravita in jurul: sexului, carierei, problemelor, sexului, carierei si tot asa.
Cand am luat-o agale spre casa apare El, retardatul satului. Banuiesc ca fiecare sat trebuie sa aiba retardatul lui. El saracu zicea acolo in legea lui ceva. Am dedus: unde va duceti? I-am aratat cu mana ca in dreapta. Apoi a mai zis ceva. N-am inteles. Dupa cateva secunde de scremere intelectuala, mi-am dat seama ca repeta Crucea. Na, bine.
Noaptea am dormit strasnic. Desi am ramas cu o oarecare teama provcata de intunericul din fundul gradinii si de sunetele care se aud noaptea de sub podea. Si acum cred ca sunt niste vietati atemporale si malefice acolo care de ani buni incearca sa roada podeaua si sa ajunga la noi, in timpul nostru, sa ne perturbeze existenta.
Nu mi-am batut mult capul ca am adomit imediat. Dana in schimb nu. O mai trezeau zgomote si se speria.
A doua zi am mancat friganele. Defnitie: friganele=felii de paine alba date in lapte, apoi in ou, si ulterior prajite. Gust excelent. Calorii multe. Cui dracu ii pasa? O viata am!
Am manacat, am baut cafeaua cu aroma de vanilie si am luat-o la drum. Din nou pe coclauri. Pe strada principala il vedem iar pe El: retardatul satului. Nu ne mai intreba in limba lui ce facem. Nu. A scimbat repertoriul. Nu ne-a mai fost de data asta greu sa intelegem ce spune: Mu-ia, Ma-ta. Ma gandeam ca nu stie ca spune, dar cand a inceput sa faca acel semn cu pumnul inchis, din dreapta in stanga si din stanga in dreapta, repede-repede, ne-am dat seama ca este constient de semnificatia sublimelor cuvinte care ii ieseau obsesiv pe gura. Eu am luat o bata in mana, pentru orice eventualitate. Cativa copii pe biciclete au trecut pe langa El, si, parca salutandu'l au spus: Ma-ta! Era clar,retardatul nu era mai mult decat un inofensiv.
Am mers apoi in padure, am mancat mure, am stat intinse pe iarba, ne-a speriat o vaca, ne-am dat seama apoi ca nu e turbata, am mers din nou la bancuta, ne-am intalnit cu El, retardatul, ne-a facut din mana, i-am facut din mana, ne-am jucat cu doi catei, am mancat iar nuci, am baut tuica de la Tanti ileana - Steaua Nordului - am mancat iar bors de varza cu smantana si ardei, am alergat, am mai explorat doua ulite, si apoi am plecat.
Maine imi iau din nou puloverul frumos, dar sarmos, pe mine. Trebuie sa ma pregatesc de scarpinat.

duminică, septembrie 06, 2009

................................................................

promenada pe timp de seara

Am palpitatii. A venit azi dimineata, adica azi, duminica, omul cu lumina. Un tuciuriu cu musteata si strungareata care mi-a si zambit desi m-am stropsit la el. Un nene asa, cam la vreo 48 de ani. Si cum sa nu ma stropsesc daca duminica, cand oamenii isi permit luxul sa viseze ceva mai mult decat in alte zile, mai ales ca este si zi ploioasa, vine omul cu lumina si suna, si suna de parca i s-a blocat degetul ala pe tzumburucul de la sonerie?
I-am spus ca nu platim. Nu a inteles. Am intrebat nedumerita: da ce, trebuie sa platim acuma? S-a ratoit la mine: platiti acuma sau nu? NU, DOMNULE, NU ACUMA! Da ce nu-ntelegi?
Ma arunc iar in patul meu nou cu super saltea. Da ce, mai pot adormi? Desi tot mi-e somn. Visez tare urat in ultimul timp. Cersetori si crime cu mutilari si transari. Fara sange. Cred ca e varza in subconstientul ala al meu.Si nici macar nu am mai consumat cu pofta filme horror, cum faceam inainte.
Nu pot adormi la loc. Imi bate inima tare de la soneria aia de cacat si simt cum imi lacrimeaza ochii. Incep sa ma gandesc la una, la alta...
Si imi amintesc de plimabrile mele pe jos. Mai ales in perioada asta, fiind vreme frumoasa, am ales sa compensez cumva cele vreo 5 ore de stat pe scaun cu mersul pe jos, de la serviciu acasa. Mai precis, traseul e asta: timpuri noi-tineretului metrou-parc tineretului-brancoveanu metrou-brancoveanu acasa. Nu-mi dau seama exact cam cat fac, probabil o ora asa. Imi place sa trec prin parc.
Acum doua saptamani, plec de la birou cu gandul sa merg iar pe picioarfele mele, exclusiv, pana acasa. Cam cu 100 de metri inainte de metrou Tineretului, pe Sincai, s-a deschis un loc unde o fata cu tenul masliniu, micuta, vinde o bunatate de inghetata italieneasca la cornet (chestiunea cu 100 de metri nu stiu cat adevar are, pentru simplul fapt ca eu nu stiu sa estimez nicicum distanta. Asa ca opresc acolo, dau 2 lei si-mi iau o cupa cu gust de piersici. Ajung la intrarea in parcul Tineretului. Destul de multa lume. Niste puilifrici galaciosi joaca fotbal. E, si ce daca mai trec oameni, arunca mingea, o dau in sus, o paseaza unul la altul. Poac imi vine-o minge-n cap. "Da trec si eu pe-aici, fraiere"! Cam asta e cea mai buna replica care imi vine in minte in momentul ala. Aia comenteaza ceva, rad, niste cacati ambulanti. Bine ca n-are inghetata mea nimic. Continui sa o ling mai departe. Evident, tot felul de pervesri nefututi de vreo juma' de an incep sa se ia de inghetata mea, de tzatzele mele....etc. Vara asta numai de comentarii de genul asta am avut parte, parca mai mult ca oricand. M-am resemnat, asta e specia barbateasca cu putine studii de la noi. Ajung la Sala Polivalenta.Un tanc cam de 18 ani, proaspat impliniti, a luat Opelul lu tac'su. E oprit acolo, masina e ticsita de tanci de teapa lui, fete si baieti cu zambete tampe si priviri blegi. Da e oprit in asa fel incat nu pot sa trec prin spatele masinii, iar prin fata parca am o retinere. Nu stiu daca va porni masina sau ba. OK, vad ca se uita la mine, nu face nimic, intentionez sa trec atunci. Tancul accelereaza in momentul ala, face nu stiu ce viraj, si cica parcheaza in parcarea, evident, de la Sala Polivalenta. M-a persiflat!
Mi-am terminat inghetata. Vad porumb copt. Mi-i pofta, da nu-mi iau totusi. Ajung pe B-dul Brancoveanu. O sa-mi iau sigur nectarine. Un kil. Ma duc la aprozar. O parte din legume sunt intinse in lazi pe jos, fructele sunt pe tejghea inauntru. Vine o doamna, cu o javra mare. Baloasa. Femeia intentioneaza sa cumpere. Si incepe sa se gandeasca la tipul legumei/fructului/cantitate/limita de bani. Timp in care javra sta cu gura deschisa, cu limbaul scos, iar belele se preling frumos pe cartofi. Se mai scutura o data, se mai duc cativa stropi, cu ceva par bonus, pe vinete, dovlecei si casttraveti. Ma uit la javra, ma uit la madam, asa cu o privire de tipul: maaaare proasta! si imi iau si eu nectarinele de pe tejghea, ferite, slava tatalui, de saliva si floci de caine.
Cu plasuta merg mai departe, pe bulevard inainte. Trec pe langa baietasii de cartier. Stau pe trotuar, stransi ca un ciorchine, si le tot joaca ochii in timp ce au niste ranjete de animale fara creier pe fatzau. Trec pe langa ei, trec de ei, aud in spate: "Auzi, da tu porti catuse doar la o mana"? Hă hă hă hăăăăăă. Faceau referire la bratara mea alba subtire de pe bratul drept. Dar cata profunzime, cata metafora.
Bine, am trecut si de hop-ul maimutoilor fara creier, ajung in dreptul sucursalei Unicredit. In fata, pe treapta agentiei, 1000 de femei cu carucioare si copchii in brate, care sparg la greu seminte si evident scuipa coji pe jos. E negru in fata sucursalei. Numai tiganci? Nu chiar. Desigur, cele mai multe dobitoace sunt din natia tuciuriilor, dar sunt si romancute de-ale noastre care, ca sa vezi, au aceeasi dexteritate in a scuipa cojile pe jos, printre dinti, si asta fara macar sa se foloseasca o data de degete in tot acest proces. Si cati plozi care vor prelua cu brio din activitatea mamelor! In momentul ala urasc copiii. I-as lua pe toti de un picior si i-as arunca in fantana. Iar pe ele le-as deporta in Siberia. Fara seminte!
Ajung la blocul meu. Sunt obosita. Fizic si mental. Dau sa intru in lift. Simplu, parca firesc, ma trezesc cu un lichid vascos pe mana. Un scuipat. Am pus mana fix in scuipatul aruncat pe manerul usii de la lift de cine stie ce infect nespalat care a avut el impulsul de a face ceva strasnic. Ma deprima total faza asta. Ajung in baie si stau 20 de minte sa ma spal pe maini si sa ma dezinfectez.
Asta a fost promenada mea pe inserat. In capitala Bucuresti. In jungla Bucuresti....

vineri, septembrie 04, 2009

o alta explicatiune

Ma amuza cand fraieri vin cu pretentii de critici literari, in conditiile in care ei saracii n-au pus in viata lor mana pe un Liiceanu sau n-au auzit in viata lor de Eugen Barbu.
Am sa postez si comentariile negative, dar am sa reactionez. Am sa jignesc, am sa ironizez....e un mod la urma urmei de a-mi descarca virtual energia negativa.

E bine ca blogu incepe sa provoace reactii. Imi plac reactiile, chiar si de la "neavizati" :)

marți, septembrie 01, 2009

in ton cu...

intamplare pe Smardan

De, ca tot fusei la concertul Madonnei, si pentru ca tot s-a facut atata valva cu privire la mesajul ei de toleranta si la invitatia ei de a iubi tiganii ca pe fratii nostri, am sa va povestesc ceva.....
M-am intalnit cu un baiat. In centrul vechi, pe Smardan, ca mie acolo imi place sa merg. Si cum eu ma rezum doar la lucrurile/persoanele/obiceiurile/locurile care imi plac, rareori avand dorinta de a diversifica - exceptia o fac tarile straine, as merge de nebuna oriunde, oricand - si in acea seara am poposit tot pe straduta ticsita cu terase, printre care aleargau puradeii negri si cainii blegi.
Stau la terasa de vis a vis de "3 mese" - acolo era ocupat tot. Discut cu baiatul, nu am chef sa impresionez pentru ca sunt apatica. Mai nou sunt o continua combinatie nefericita de plictis si nervozitate maxima, la care se adauga un strop de frustrare plus o picatura de teama. In stanga noastra, o alta masa la care stau doua fete su vorbesc discret. Probabil ca nu sunt frumoase pentru ca nu le-am retinut fetzele. Mai apare si un copil - nu-mi dau seama daca e fata sau baiat - un borfas negru cu 10 straturi de toale colorate puternic pe el aruncate anapoda, cu ceva pe cap aidoma unui caciuloi si cu o traista atarnand. Vine la noi. Du-te, nu avem chef de tine. Vine ospataru si arunca entitatea neagra cu sexul neidentificat. Trece un sfert de ora. Pispirelul vine la masa fetelor din dreapta, care probabil nu-s frumoase pentru ca nu le-am retinut chipurile, ia paharul din fata uneia, si il arunca dupa niste puradei la fel de negri, iuti si galagiosi. Pe urma, apuca al doilea pahar de pe masa, si il arunca cu furie dupa aceiasi puradei negri, iuti si galagiosi.
Vine ospataru, si incepe sa-i dea scatoalce. Pispirelul fara sex incepe sa tipe ca din gura de sarpe: mi-au luat banii, mi-au luat banii!!!! Ospatarul ii cara palme in continuare. Pispirelul tipa si mai tare. Ospatarita, mai miloasa, se roaga de "Gioni" sa-l lase in pace pe micul borfas. Pispirelul pleaca, cu pasi repezi, tipand, plangand. Nu o ia la fuga, doar merge repede in sus pe Smardan, spre BNR.
Bine. Toata lumea revine la discutiile anterioare. Fetele care probabil nu sunt frumoase isi trag sufletul. Le-a cam speriat pishpi asta negru. Mai schimb doua replici - la fel de apatica, chiar obosita - cu baietul, cand aud: zdranc! bum! poaaac! Un zgomot de geam spart(daca astfel poate fi reprodus in scris acest sunet)
Ce dracu?
E, pispirelu era nervos. Nervos tare, nervos nevoie mare. A luat un pietroi si a aruncat cu toata furia lui de copil in geamul farmaciei de pe Smardan. Geamul s-a facut tandari. Nenea paznic de la nu stiu ce sucursala de banca (asa am vazut eu la momentul respectiv) l-a luat pe tiganasul isteric de-o mana si l-a "ïmobilizat". Pishpi striga incontinuu, cu o voce care ma zgaria pana in strafundul capului: mi-au luat banii, mi-au luat baaaaaaaaaaaaanii!!!!!!!!!!!!
Am fost profund marcata de furia unui tanc. Avea cam 13-14-poate chiar 15 ani. M-a oripilat furia, suparerea, violenta, isteria lui. Asa de rau ca am dat cu picioru intr-un fier care iesea din asfalt. Am crezut ca mi-a spulberat degetul mic de la piciorul drept.
Cand am ajuns acasa, inainte sa ma pun pe veceu, ce sa vad? Degetul meu era plin de sange.
Uite domne, un pispirel negru ce face. Cum mama gloatei de draci sa il iubesc ca pe fratele meu?
T0LERANTA TOLERANTA, DA PANA CAND?:)

visez la un concert....

dilema barbatului....

iete care e....din spusele unui barbat autentic care, intr-un moment de sinceritate, pe sunete de drum'n base, se apropie de mine cu chef de confesiune: mai virgile, stii tu care e dilema barbatilor? cea mai mare, cea mai apriga, cea mai cea?
eu, care cu mana pe inima cred ca barbatul este ca un fel de cub (din filmul, evident,Cubul), normal ca am marit ochii mi-am umflat narile si am scos pe gura un nuuuuuuuu preluuung.
Dilema unui barbat: de ce, daca pentru un barbat normal berea este cea mai mununata si satisfacatoare bautura, care da un simtamant aparte si multe ragaieli, acesta ajunge in acel punct sensibil, in acel moment de cotitura cand nu o mai suporta?
Barbatul continua, pe acelasi ritm de drum'n base, in acelasi beci langa aceeasi fata cu ochii mariti si limba-n gura: De ce, daca iubesc berea, acum am o pofta nebuna de tequila?
Ei fetelor, iaca-te ca putem extinde situatia la femei - de ce daca o am pe nevasta-mea pe care o iubesc si care imi da emotii mirifice, as.....savura acum pe bruneta focoase din parcare?

sâmbătă, august 15, 2009

o bucata buna

A BRONX TALE

Am revăzut azi noapte A BRONX TALE. Mie nu-mi place sa revăd filme. Am prea puţin timp la dispoziţie, şi apar atât de multe producţii noi. Dar de data aceasta am privit un film cu atâta interes, cum de puţine ori am făcut până acum. Sunt greu de impresionat, greu de mulţumit şi găsesc rar ceva care să-mi transmită o stare, care să-mi dea emoţii, care să-mi ridice părul de pe braţe.
Cred că reţeta filmului constă în două cuvinte: simplitate şi personaje foarte pitoreşti. Nu tu efecte speciale, nu tu poveste foarte complicată, nu e un film cu genii şi cu eroi care salvează lumea. E cu oameni simpli, chiar şi gansterul Sonny, care deţine supremaţia cartierului, devenind o fiinţă preocupată de cele lumeşti, precum principiile sănătoase de viaţă sau instinctul patern.
Personajele sunt pitoreşti şi bine conturate (şi colorate). Mi se pare memorabil puştiul italian de nouă ani care descoperă lumea şi mizeriile vieţii într-un mod filozofic,care e prins între concepţiile tradiţionale ale tatălui şi cele neortodoxe ale lui Sonny. Puştiul se formează ca om prins fiind între contraste, între două figuri masculine pline de forţă: taica-su (Robert DeNiro) este familist convins, e un incoruptibil şi un moralist, iar Sonny e acel ganster fără nevastă, fără copii, care în închisoare l-a citit pe Machiavelli, care omoară fără a clipi dar totodată crede că violenţa nu rezolvă problemele.
Mai sunt: Terci (cartofor care e piază-rea pentru că n-are nicodată noroc la jocurile de noroc), Fălosul (puştiul care îi urăşte de moarte pe negri), Prăjitura (cu faţa distrusă) sau Joe Pesci (un alt ganster aflat sub semnul moralei).
Dar să vă spun şi rezumatul filmului: băiatul de nouă ani, Calogero, vede într-o zi oarecare cum Sonny îl omoară pe un individ în faţa blocului - Sonny fiind durul cartierului, cel care taie şi spânzură, omuleţul care nu face nimic dar care scoate bani din diverse găinării. Sonny îşi asumă rolul de mentor al baiatului, spre disperarea tatălui. Copilul e prins între corectitudinea şi simplitatea tatălui şi imoralitatea şi puterea lui Sonny, între decenţă si opulenţă, îmtre bine şi rău. Dar de la ambii puştiul invaţă, devinind un tânăr complex, cu valori puternice. E interesant cum nu e afectat totuşi de violenţa lui Sonny. Asta îmi întăreşte încă o dată ideea că regizorul spune: ceea ce pare rău absolut nu este chiar atât de drăcesc în cele din urmă. Nimic nu e alb, nimic nu e negru.
Sarea şi piperul din film: o poveste de dragoste între un alb şi o negresă, lupta dintre italieni şi afro-americani, dialogul dintre fiul de nouă ani şi tatăl sărac - şofer de autobuz care ascultă jazz şi iubeşte baseball-ul, care nu se lasă intimidat de statutul lui Sonny.
Constatare: violenţa din film devine digerabilă, efectul îi este diminuat prin muzică, prin replici savuroase şi prin feţe memorabile.
Da, şi coloana sonoră este excelentă. Am recunoscut cu maaare plăcere It'a a man's world, cântată de James Brown.
Concluzie: un film bun, unguent pentru suflet.

ochi beliti

De ce merg mult cu metroul si aproape numai cu metroul? Pentru ca e comod, pentru ca e ieftin, pentru ca e rapid si pentru ca am un sentiment de siguranta. Daca pe astia de la RATB ii tepuiesc cat pot ( strategii am cacalau: stau langa compostor cu biletu in mana si cu ochii pe posibilii controlori, am 10 bilete compostate in 10 feluri diferite, am o foita si bag in compostor;vad modelul apoi il aleg pe cel bun din teancul de bilete deja compostate etc) fata de Metrorex sunt un calator corect, un adevarat partener.
Imi place sa merg cu metroul. In dimineata aia asteptam cu aceeasi incredere sa vina trenul, sa ma duca aproape fara intarziere la AVIATORILOR. Apare.Opreste. Ma urc.Nici un loc liber. Bine, voi sta in picioare si voi citi articolele fostilor mei colegi. Baiatul care sta jos pe scaunul din fata mea ma priveste cu doi ochi de un albastru sters, ochi beliti, mari. Cu gura plina ma intreaba daca vreau sa stau. Ii sar firimiturile din gura. E blondutz, cu bermude, foarte ascutit la fata, cu nasul lung, uscat si buze subtiri. Ii spun ca da, as vrea sa stau jos. Se ridica repede. Ii multumesc. Imi raspunde ironic, sau parca batjocoritor: cu placere. Dupa ce se ridica, se pune in dreptul usii de la metrou. Sta cu spatele la mine, tricoul i s-a ridicat si atunci vad obiectul, cu maner maro, destul de mare, amenintator: un pistol. Raman cu ochii atintiti la manerul care ii iesea din pantaloni. Pe urma observ omul mai bine.
Foarte agitat, miscandu-se de pe un picior fara par pe celalalt picior fara par. Ochii ii jucau in cap, se uita peste tot, se intorcea, analiza fiecare om. Cu ochii aia spalaciti, cu ochii aia beliti si cu fata aia ascutita. Era imbracat normal, dar agitatia aia a lui ma speria. Si-a tras repede tricoul peste maner. Eroii Revolutiei. Ma gandesc daca ar fi mai bine sa cobor. De ce are pistol un pustan de asta? Ce dracu e asa de agitat? De ce scruteaza cu privirea fiecare colt si fiecare bucata de carne de pe fiecare om din vagonu nostru? Ce pula mea e cu tine mai baiete? Incerc sa citesc un articol din revista, dar nu reusesc. Ma gandesc la om. Ii vad iar ochii mari, parca ii deduc pupila dilatata, de om nebun. Ma gandesc ca e o prostie, sunt paranoica, cine stie care e povestea lui?
Ajungem la Tineretului. Ma ridic si ies din metrou. Il bag in ma-sa pe nebunu ala, nu-mi place sa-l privesc, sa ma gandesc la pistolu care se vede prin tricou, sa-i anticipez miscari. Mi-am luat jucariile si am plecat.
Ia mai dati-va dracu de nebuni!

luni, august 10, 2009

filmul meu numaru' unu....

...si coloana lui sonora

GAZETA DE DUMINICA

Anul IV, numarul 201, pret:7 lei. Data:8 septembrie 1929.

MEMENTO: Din Forli, Italia, se anunta ca in villa Carpena, d-na Mussolini, sotia primului ministru, a nascut o fetita, careia i s'a dat numele Ana-Maria. Mama si fetita sunt bine, nasterea facandu-se in conditiuni normale.

CHESTIUNI ECONOMICE - Buletinul Bursei
Tendinta generala a fost nehotarata in ultimele zile: cand sustinuta, cand slaba, cand stationara, dar cu afaceri foarte restranse. La petrolifere constatam - intre 30 August si 4 Septembrie - imbunatatiri la Astra Romana (dela 2075 la 2100) si la Steaua Romana (dela 1150 la 1225), in schimb scaderi la Creditul Minier (dela 550 la 530)si la I.R.P.D. (dela 230 la 205). Printre actiunile bancare au progresat dela 1150 la 1160 cele ale Bancii Blank si de la 925 la 950 ala Bancii Romanesti, pe cand Banca Nationala scade de la 10.300 la 10.075. resita e in usoara urcare dela 690 la 690. Efectele cu dobanzi garantate au avut un targ slab: imprumutul National a scazut dela 63,50 la 63,15, al Improprietaririi dela 54 la 53,75 si Scrisurile Urbane Bucuresti dela 50 la 49,85.


NOUTATILE:
Cunoscuta actrita berlineza, Maria Orska a suferit in apartamentul ei dela un hotel din Berlin un acces de turbare. Ea a trebuit sa fie imediat internata intr'un ospiciu.

SA NE INVESELIM:

-Dudue, ciorapul dv. e ca un roman cu urmari.
-Cum?!
-Te gandesti la continuare.
(Da, da, si in 1929 se faceau aluzii la pasarici si cuci).

ECRANUL ANIMAT - Filmul Colorat

...a devenit o realitate. Ziarele anunta ca reputatul fizician ungur Franz tarian a izbutit sa rezolve problema culorii. Se spune ca procedeul intrebuintat de Tarian pentru a obtine filme cari sa reproduca culori naturale, se sprijina pe un principiu cat se poate de simplu.

si...

FEMEEA SI CAMINUL EI - Domnii prefera blondele

Dela razboi incoace, blondinele sunt preferate celor brunete la Paris. In magazine, ateliere, birouri, in varieteuri, nu vezi decat blondine si blonde. E o inundatie de Norvegiene (scriam ca englezii, numele de popoare cu majuscule), Daneze, Engleze si Germane. Culoarea blonda e cea favorita.

E bine sa mai arunci o privire inapoi....cand ai ocazia.

apa sarata

sirena

Sunt complexata ca nu stiu sa inot. Ceea ce este si mai dezolant pentru mine e ca sunt constienta ca nu voi invata niciodata. Probabil ca trebuie sa existe o farama de talent pentru a face un lucru cum trebuie. Ei bine, eu nu numai ca nu am aceasta farama de talent, ci doar anchilozare in membre si neputinta de a ma tine la suprafata. Ma duc la fund ca un bolovan: pleosc, baldabac, aldabac, bac, bac. Ursitoarele mele au spus: din ea nu va iesi niciodata o inotatoare. De vreun fel.
Si poate din acest handicap al meu sunt plamadite visuri. Multe visuri. Inot in mare, in bazin, in ape tulburi, in ape limpezi ca in Skiatos, cu alge, fara alge, cu pirana, fara pirana etc. Uneori sunt cosmaruri: orice as face vine apa multa peste mine si nu fac fata sau este atat de muradara incat ma trezesc de scarba.Dar alteori....ooooooo....alteori, iese sirena - de obicei atrofiata - din mine. Se reface, se reinventeaza, apare stralucitoare, voluptoasa, cu tzatze mari si coada lunga, stralucitoare ca aurul si lunecoasa. Si in acel moment, mainile si picioarele nu-mi mai sunt anchilozate, apa nu ma mai aruca suparata pe fundul ei. Si incep sa inot, eu, printesa sirena, si sa ma scufund in apa limpede, si sa simt cum alunec printre valuri si cum ma misc mai usor ca nicodata. Eu sunt ca o pana, si ma strecor, si inot repede, fara a obosi vreodata.
Dar ma trezesc. Sunt transpirata. Este cald in casa, aerul conditionat nu face fata, astia de la REBU vin sa ridice gunoiul. Sa va ia dracul, mai am 14,5 minute de somn si voi mi-l ciuntiti. Decid brusc: vineri mergem la mare. Si nu numai ca mergem la mare, dar imi voi cumpara colac pentru adulti/pluta sau orice altceva care sa ma tina la suprafata si ma voi balaci pana nu voi mai putea, pana voi pica franta.
Toti cei 5 prieteni - 4 fete si un baiat - eram deja sambata dimineata pe plaja. Se anuntase cod galben in toata tara, pe urma ca cica totusi o sa fie doar innourat, pe urma ca de fapt o sa fie si ceva soare. Ne-am luat inima-n dinti, ne-am bagat picioarele si am zis: asta este, am facut crushitza si ne-am urcat in tren.
Prima zi: Vant. Dar soare. Racoare, dar acceptabil sa faci plaja. Ne-am parlit un pic. Nu rau. Eu mai deloc, desi am stat cracita pe sezlong fara crema pe mine. Nu mi-am luat pluta/colac/orice altceva care sa ma tina la suprafata. Apa era calda, dar mizerabila. Niste alge scarboase, mici, multe-multe de mi-a murit de tot sirena din mine. Si vantul....suparator, enervant, afurisit, sacaitor.
Seara: Mai cald decat ma asteptam. Vantul se potolise. Asta insemna ca a doua zi vremea va fi numai buna de inotat. Sirena reinvie. Asa ca imi cumpar pluta. 10 lei. Dupa un timp, vad scris pe ea: DO NOT USE IT IN WATER.
A doua zi: Vreme perfecta. Apa cu alge, dar am gasit o zona unde devenea chiar curatica. Sirena lovea cu coada. Ma intreptam cu R spre necunoscut. Nu erau valuri mari, ci valuri blande. Sirena incepea sa se agite. La un moment dat...il vad...plutind...pe apa mea calma si primitoare. Maroniu deschis, in descompunere, el...RAHATUL PLUTITOR. Sfidator, colorat, trufas, mergand spre mal, cu vrednicie. Sirena a murit. Din nou.
Eu si R zicem vreo doua minute IAC IAC....un continuu IAC. Dupa care radem, rasul se transforma in criza de ras. Ne potolim. Rahatul plutitor nu mai e. Poate s-a dscompus pana la mal. Dar la urma urmei, ce-mi pasa? Imi resuscitez sirena si ma arunc cu pluta mea pe care scrie DO NOT USE IN WATER in valurile blande. Sunt o sirena.

luni, august 03, 2009

confesiune

sunt frustrata. Si nu pot sa cred ca-mi constientizez atat de mult starea de frustrata. Incep sa simt putoarea vietii si sa-mi dau seama ca-s inconjurata de idioti. Si cei care nu sunt idioti au din partea mea o atitudinea ciudata...combinatie intre rautate invidie egoism si miserumpism. ma transform intr-un cactus si am o mare satisfactie cand mai intep pe cate unul. pentru ca sunt o frustrata. Imi dau seama ca nu sunt capabila sa fac lucruri marete. Nu mut niciun deal din loc, d-apoi un munte. Ma enerveaza. Si poate mai rau imi dau seama ca sunt o mediocra, un pion intre alti 10 miliarde de poini. In pizda ma/si, ma enerveaza asta. Cand eram mica ma gandeam ca daca pana la 30 de ani nu misc muntii din loc, imi bag picioarele, iau un pistol de jucarie si jefuiesc o banca din provincie. si plec, si o s-o tin tot asa. Pana m-or prinde. Ce-as mai avea de pierdut?

Sunt o frustrata. pentru ca stau si citesc bloguri mai bune ca ale mele, pentru ca m-am mutat si avem dupa noi 1000000000000 de lucruri si lucrusoare pe care nu o sa le mai despachetez niciodata, pentru ca s-a stricat telemeaua, pentru ca am arsuri de la snitelul ala, pentru ca nu m-a sunat, pentru ca am vergeturi pe cur, pentru ca toti se cred atat de destepti, pentru ca vara asta nu ajung in Barcelona, pentru ca nu reusesc sa mai citesc o carte cap-coada.

ce mai? sunt o frustrata. pana maine, cel putin....
sustin blogosfera feminina