sâmbătă, aprilie 25, 2009

ce-am spus si ce n-am facut si

Nu am luat acuarele. Nu am pictat.

dezordine

Sunt o dezordonata. Ma enerveaza oamenii ordonati, care au fixatia de a pune cartea X numai pe raftul al doilea de sus in jos al bibliotecii, pe pozitia a treia. Nu mai mult nu mai putin. Dar paradoxal in dezordinea mea exista o ordine pe care doar eu o inteleg si care nu vreau sa-mi fie ravasita.
In dulapiorul de jos al corpului de mobila inalt lipit pe peretele din stanga cum stai cu fata spre sud, pe primul raft de sus in jos am aruncate atat de multe chestii: rimel, farduri, cabluri, incarcatoare, clame, bratari, cartoane etc. Cand rimelul meu nu e aculo, e pus pe dulapior. Cand nu e nici acolo, e in baie. Astea sunt locurile. Si atat.
Ma grabesc sa ajung la scarbici. In zece minute trebuie sa ies pe usa. Numai bine pentru a ma incalta a-mi indesa catrafusele in geanta si pentru a ma da cu un pic de rimel. Ma uit in dulapior, NU e, ma uit pe dulapior, NU e, ma duc in baie, caut, privesc atenta peste tot, NIMIC. Singurul meu rimel, pe care am dat si o gramada de bani, care inca nu s-a uscat in tubul bleumarin... Ma uit mai atent. In dulapior, pe dulapior, in baie. Ma uit si in alte locuri in care ipotetic vorbind as fi putut sa-l arunc. Adica nu ipotetic, ci prin absurd as putea sa-l las in alta parte. Nu e. NU E! NU E! Devin furioasa, mi se umfla vena de la gat, incep sa injur, sa tip chiar, pentru ca W a dormit la maica-sa si sunt singura in casa. Ma pun pe pat incep sa ma smiorcaiesc. Inima imi bate repede, simt ca nu mai pot, ca ma sufoc. Respir adanc. O sun pe Corne, o acuz indirect: nu se poate sa dispara pentru ca eu stiu unde pun si aici am pus si acum nu mai e. De cand mama ma-si dispar lucrurile din casa, e magie asta sau ce e? Se smiorcaieste si ea, ma mai smiorcaiesc si eu. In 10 minute trebuia sa ies pe usa. Au trecut 25 de minute. In cele din urma plec. Toata ziua ma gandesc la rimel.
Imi iubesc fiecare lucrusor din camera in care toate stau inghesuite pentru ca sunt prea multe. Lucruri banale. Mai mult sau mai putin banale. Plang cand imi scap cercelul in chiuveta, plang in hohote cand Corne imi pierde cercelul din greseala nici ea nu stie prin ce locuri. Am mancarimi pe tot corpul cand nu gasesc pieptanul, si stau o zi in pat cand realizez ca mi-am uitat umbrela in tren. Dar nu dispar din cauza mea. Niciodata. Asta ma revolta cel mai mult. Pieptanul a cazut dupa pat, nu inteleg cum, am fost asaltata de telefoane cand sa ies din tren asa ca mi-am pierdut concentrarea si am uitat de umbrela, iar cercelul...a cazut in chiuveta pentru ca a tipat o cioara la fereastra si m-am speriat in timp ce ma uitam in oglinda si dadeam sa-l prind in ureche.
E frustrant. Pierd nu din cauza mea. Sunt Forte malefice sau pozitia Lunii fata de Pamant sau ursitoarele care spun si pentru ca ele spun asa trebuie sa se intample. Si cercelul a fost in urechea mea la prima intalnire cu icsulescu sau la examenu pe care nu l-am picat sau cand am reintalnit pe buna mea prietena dupa ani si ani. Pieptanul e de la mama. Umbrela....e, nu are nicio povestioara dar imi place culoarea. Se asorteaza la esarfa verde.
E frustrant! Poate e pedeapsa pentru un om dezordonat ca mine. Poate e timpul sa inlocuiesc dezordinea mea ordonata cu ordine si atat.

in criza de timp

Vin de la Casa Presei. Vreau sa iau fie 335, fie 131 pana la metrou Aviatorilor. Sunt pe alee, vad printre copaci ca vine un 131. Ma gandesc: mi-e foarte lene sa ma apuc sa alerg sa prind autobuzul. DAR, daca nu voi alerga, pierd autobuzul, va trebui sa stau in statie cine stie cat, poate doua minute, poate 10. Mi-e frig si nu vreau sa mai astept. daca pierd minutele astea, ajung mai tarziu acasa. In timpul respectiv, fac urmatoarele: ma dezbrac, deschid laptopul, fac pipi, ma spal pe maini si poate beau si un pahar de apa sau fumez o tigare daca am chef. Asa ca las dracului lenea, ma apus sa alerg, ma apropii verigtiginos de 131, vad usile deschise parca imi spun: dar vino, intra, hai odata! Usile se inchid. Autobuzul nu pleaca pentru ca la semafor e rosu. Ma duc la autobuz, bat la usa soferului. Se uita sictirit la mine cu fata lui de carlan, bolboroseste: ei, hai! Inca nu se face verde. Mai bat o data la usa, ma uit gales la el, si spun mieros un hei domne te rog. Da ochii peste cap dar deschide usile. AM REUSIT!
Da, am o problema cu pierderea timpului. Nu pentru ca sunt eu o persoana foarte organizata care cheltuieste fiecare secunda intr-un mod constructiv. Azi de exemplu aveam mult de lucru, desi e sambata. Saptamana viitoare am treburi serioase si trebuie sa ma pregatesc pentru treburile mele serioase din timp. dar m-am trezit la ora 13.32, am mancat cozonac cu cafea, mi-am dat seama ca mi-e lene, ca e sambata, ca am o gramada de lucru. dar mi-am bagat picioarele, m-am aruncat in pat langa Corne si ne-am uitat la doua filme unu dupa altu, am avut musafiri si apoi m-am dus sa dantuiesc intr-un loc plin de fum.
Dar sunt lucruri pe care nu le fac pentru ca mi s-a pus mie pata ca mi-ar distruge farami din timpul meu mai mult sau mai putin pretios. Nu imi place sa stau la poze, nu vad de doua ori acelasi film (dar sunt decisa sa revad Curiosu caz al lui Benjamin Button), nu citesc de doua ori aceeasi carte, alerg sa prind verde la semafor, ma enervez si ma ia cu palpitatii cand prind rosu, mi se face rau cand pierd metroul, nu mai reusesc sa citesc un articol de ziar de la cap la coada....
si asa mai departe.

contururi bine definite

port ochelari de 8 ani. ochelarii sunt o prelungire a coprpului meu. uit sa-i dau jos la dush, cand ma bag in pat, cand ma pup cu vreun baiet, ii uit la ochi si incep sa-i caut disperata prin casa tipand unde dracu imi sunt ochelarii?
speram sa nu fiu fata care sa intregeasca randurile chiorilor. dar incet incet in asta m-am transformat: o mioapa veritabila.
miopia este curva parsiva. te ia pe nesimtite. crezi ca este doar o oboseala. e, un pic de somn si cu siguranta a doua zi voi vedea mai bine ce scrie pe tabla. Nu vroiam sa recunosc nimic. Stateam in prima banca iar colega de banca imi dicta ce scria omul ala din fata noastra.
Pana cand m-a luat tata de manutza si m-a dus la doctor. mi-a pus femeia aia picaturi in ochi, mi s-a dilatat pupila (zambeam uitandu-ma-n oglinda pentru ca ajunsesem la concluzia ca imi sta strashnic cu ochi negri). In cateva zile am avut ochelarii gata. I-am pus la ochi. Am avut un soc. Realizasem ca de ceva vreme traiam ca intr-un tablou: nu vedeam contururi, nu vedeam detalii, fiecare punct in imaginea din fata ochilor era dilatat, ca atunci cand scapi un pic de acuarela pe foaia unui bloc de desen iar acel pic se dilata pe foaie. Sau cand o picatura de cerneala pica pe bucata de sugativa.
Am avut un soc. Toate detaliile erau atat de vizibile. Vedeam departe, vedeam clar fata omului aflat la 200 de metri de mine, vedeam copacii de pe dealurile din departare, ma uitam in oglinda si imi vedeam fiecare cos si punct negru. I-am dat jos speriata. Cred ca imi placea mai mult sa traiesc in tabloul meu. Decat intr-o poza facuta cu un aparat foto cu obiectiv de 1000 de euro.

luni, aprilie 20, 2009

visul unor nopti de vara

Tanjesc.
Dupa locul meu de suflet, pierdut si probabil de negasit. Un sat, un catun uitat aproape de lume, cu oameni simpli, cu Ioni care inca se lupta in tribunale zeci de ani pentru un petic de pamant. Cu paduri verzi, atat de verzi ca ti se imprima in creier, in sange, in suflet. Cu miros de balega proaspata, de bumbisori, de imas intins, de copilarie, de lemn putin mucegait, de friganele. Cu miros de fericire.
Acolo imi petreceam o parte din vara. La tara. Vara la tara. Ce cliseu. Cliseu pe dracu! Alerg acuma dupa vacante exotice cand de fapt ar trebui sa iau masina si sa plec de nebuna, fara vreun motiv, in satul ala pierdut de lume, sa ma duc in padure sa ma trantesc jos si sa ascult rasuflarea lumii. Iubeam padurea aia, aveam atatea fantezii, cream povesti. Da mi-e frica sa iau masina aia, sa apas acceleratia si s-o iau din loc. Nu doar pentru ca sunt o soferita al naibii de proasta, ci pentru ca tare ma tem ca nu o sa mai gasesc ce caut: copiii au crescut, imasul e plin de case, mosii au murit, padurea e mai rara, fantanile mai seci.
Vreau sa raman cu amintirea unei trairi 100% inocente. Pentru ca asta nu voi mai gasi in vecii vecilor amin: inocenta veritabila. Nu vreau nici o pata sa mi-o intineze. M-ar apuca pandaliile.
Friganele, plaja in tzatzucile de fetita de 12 ani in curtea verde, mers pe imas la curu vacii cu copii murdari si zambitori, cartofi si porumb furati si copti in jar, mancarica de ciuperci proaspat culese, Dana care venea cu mine cateva saptaman si ne certam de nu ne mai suportam una pe alta, Toate Panzele Sus, fantani, Georgica, Ancuta, visine furate, alergat pe valea noroioasa fugariti de tanti de la care furam visinele, adidasi noroiosi spalati in troaca vacilor, bancuta din fata portii, o stea cazatoare, dorinta de a merge la schitul la care nu am ajuns niciodata, privata, tei, berze, un cocos turbat care m-a atacat furios, baba surda de 100 de ani care avea cocosul, fulgere privite de pe runc, certuri ca de ce nu am vent acasa cand a inceput sa fulgere, straturi de mac, cochilii de mac golite de tot, nopti de vara pline de aroma, cu cartofi fierti si iaurt.
Si acum mai visez noaptea. Si ma-ntreb: sa pornesc sau nu masina?

sâmbătă, aprilie 18, 2009

cerculetze de fum

Eram in tren. Acum cativa ani. Cred ca in 2006. Stiu ca inca nu intrase in vigoare legea 349/2002 - In tren nu se mai fumeaza!!!!!!. Oamenii inca stateau linistiti pe coridorul lung, tragand cu sete din tigare, uitandu-se la fumul scos de gura lor pacatoasa ca la un remediu pentru frustrari sau ca la o solutie la zecile de probleme care le franjurau existenta.
Su eu stateam pe coridor, dar nu ca sa fumez, ci ca sa ma uit pe geam. Cand merg cu trenul imi place la nebunie sa privesc pe geam. Nu vreau sa discut cu nimeni, ci doar sa ma uit pe fereastra. Imi dau prin sita gandurile astfel. Si devin foarte foarte inspirata. Am impulsuri revolutionare, simt ca pot munta muntii din loc. Ma simt shentrul tuturor lucrurilor vii si nevii.
La u moment dat, un cap cretz, intunecat de copil de 11 ani apare pe coridor. Nu e tigan, are fata alba, ochii mari, caprui, aproape inteligenti. Vine si ma-sa langa el. Nu stiu ce-i spune, el zice da, nu stiu ce-i spune copilul maica-si, si ea zice da. Zambesc amandoi, apoi femeia dispare in compartiment. Dragut copil.
Imi intorc privirea la gamul meu, ma mai uit un pic cum alearga case, copaci, stapli, gunoaie, cate-o barza, ogoare, oameni pierduti, iar gunoaie. Imi intorc iar privirea la copil. El, cu o tigara in mana, in fata geamului deschis, priveste la fuga de afara ingandurat. Baga tigarea in mana, trage cu patos, cu pasiune si scoate apoi cerculete de fum. Rotocoale de fum perfecte, unele mai mici, unele mai mari, alea mai mici trec prin alea mai mari. Ma uit prostita. La copil. Ce copil?

muierea si firul ei de par

Cand eram mica, probabil ca in primara asa, am citit volumul Povestea vorbei a lui Anton Pann. Mi-a ramas clar in cap o poveste: dracul vine pe pamant, ingamfat, arogant, spunand ca orice sarcina i s-ar da ar duce-o la cel mai bun sfarsit. O muiere, insa, enervata de drac, isi smulge de subbrat un fir de par, gros si cretz. Ia, drace, indreapta firul asta. Dracul ia firul, il inmoaie in gura pana nu mai are saliva, il rasuceste cu degetele, il descanta, iar il inmoaie in gura, iar il rasuceste. Firul tot mai cretz. Tot mai obraznic. Dracul a crapat de nervi.
Mi-am amintit de povestea asta in fata oglnzii. Tocmai ma trezisem. Era ora 9 dimineata. Noaptea precedenta m-am spalat pe cap, m-am uscat, dupa care m-am dus la somn. In ultimul timp am redescoperit placerea de a dormi pe burta, cu capalaul adanc bagat in perna, cu gura inredeschisa din care mai pica cate o bala. De la obseala domne. In plus, in casa aia am un pat grozav. Somnul e minunat de adanc.
Dupa un astfel de somn, cu capul bagat adanc in perna, nu e de mirare cand strig de nemltumire in baie ca bretonul imi sta ridicat. Imi sta ca dracu ala din poveste.In sus. Groaznic. Arat ca un fel de Johnny Bravo prost desenat.
De obicei nu am timp sa-mi aranjez parul, sa il intind sau sa-l dau cu fixative, spuma, geluri. Nu. Il pieptan, imi scutur de doua ori capul si plec. De obicei multumita ca am un par drept, care se aranjeaza usor, invidiat de fetele cu par ondulat, care trebuie sa foloseasca placa. Ironic, avand in vedere ca jumate din tinereta mea am suferit ca am parul atat de drept, fara niciun carliont, nimic.
De obicei nu stau sa mi aranjez paru ca nu am timp. Pentru par am rezervate doar 2 minute. In dimineata aia cele doua minute au devenit....nici nu mai stiu, 2 ore. Dau cu apa pe palma, sa indreapt bretonu. Nimic. Dau cu scuipat pe palma, nici asa nu merge. Dau cu pieptanul de 1000 de ori, il rasucesc, mai bag niste apa, bretonul meu arata groaznic, ridicat in sus, parca am multe multe antene. Gasesc niste clame, imi ridic bretonul, si il prind. Fruntea imi ramane libera, respira, e insa o frizura asa de copil labil psihic, dar cat de cat sunt multumuita si ies din casa.
Trec la un moment dat pe langa o masina parcata, ma uit - vechi obicei de al meu, prost, de altfel - in geam. Ma opresc. Din bretonul meu prinns cu clame au rasarit doua fire de par care stau tepene in sus. Arat ca un greiere cu antenele alea sculate.Ma proptesc in fata geamului, ma plec incruntata si reincep: scuipat pe degete, rasucit de fire, doua injuraturi de mama nu stiu cui scuipate printre dinti. Nu are rost. Firele nu vor disparea, nu se vor culca, ci tot ca doua antene vor sta. Ma resemnez si plec mai departe.

joi, aprilie 09, 2009

dejtele

Mi-am dat seama de un lucru: la un barbat nu ma uit prima oara la ochii, buzele, gatul, picioarele, fundul, umflatura dintre picioare, fundul lui....nu!!!!! Ma uit la maini. Vreau maini puternice, mari, degete lungi, nici prea groase, nici prea subtiri, palme cu miscari sigure. Nu vreau degete paroase, nu vreau par in exces, nu vreau unghii murdare (imi ies bube in cap daca vad mizerie sub unghie). Nu vreau unghii urate, boante, roase, crescute aiurea.
Am avut un prieten care avea maini urate. Prea mici in raport cu corpul, cu capul, cu burta, cu tot. Ii uram mainile. Ele au fost motivul real pentru ruptura, ele au fost fantana fanteziilor mele negre si a dorintei de a ma desprinde definitiv de om. Poate daca nu erau mainile atat de mici, degetele atat de scurte, aproape cat ale mele (dar eu sunt fata si am maini finute) il mai vedeam si azi. Dar nu, problemele si nervii mei nu erau generate de nimic concret. Sau cocretul pe care il simteam eu chiar exista dar venea dintr-o singura sursa: MAINI URATE SI MICI. Cand priveam pe baiatu ala, ma uitam peste tot, numai la maini nu. Mi se punea pata, imi ridicam spranceana pana deasupra fruntii, incepea sa mi se zbata ochiul stang o zi intreaga.
Domne, un barbat trebuie sa aiba palme mari, cand iti da o palma peste fund, gingasa chiar, sa o simti.

iubesc melodia asta

miercuri, aprilie 08, 2009

pentru ca m-am saturat de lucruri deprimante...un pic de KINKI niciodata nu strica

Praga Revolution: Sex Machines Museum

Desigur, cand trec pe langa un muzeu care se numeste Sex Machines Museum, tresar. Ma cuprinde o curiozitate netarmuita, un tremur interior, o emotie care imi aduce o lacrima in coltul ochiului stang, un zambet slab in coltul gurii. Adela tresare, sufletul tresare.
Asa ca intru, cu ochii mari, cu gura un pic deschisa si incep sa analizez: o roata mare, care are prinse pene inalte. O cizma rosie de starleta porno e pusa pe o pedala care apasata pune in miscare roata cu penele ei care te gadila unde e mai mare nevoia. As cumpara si eu, dar n-am de unde.
Intru apoi intr-o camera obscura, unde se ruleaza un film porno din anii '20; Ma pun pe un scaun si ma uit. E alb negru, iar un nene mustacios urat si paros vrea sa o corupa pe inocenta sa servitoare (la propriu, e sluga in casa). Si ea e urata, pufoasa, cu mult par pubian, si cu mai mult par sub axile. Si parca e hipnotizata, nu are reflexe, nu e senzuala, o jucarie sexuala a unui stapan frustrat si cu o putza prea mare pentru corpul scofarjit. Ies de acolo, nu neaparat ca m-am plictisit, parca m-as mai uita, dar e atat de atemporal totul ca decid sa plec spre alte incaperi.
Mai vad: picturi cu pasarici si cuci, centuri de castitate pentru fete si baieti, bastoane folosite de japonezi, sub forma de palnii lungi,de care nu doar se sprijineau cand paseau simandicosi pe ulite, dar puteau face pipi prin ele pentru a evita un dezbracat anevoios, provocat de mii de straturi de tesaturi aruncate pe ei (ce frazoaie). La astea se mai adauga: jucarii pentru homosexuali, falusi uriasi de un metru, un scaun multifunctional pentru femeile din puscarie, scaune pentru scatofili, dispozitiv special pentru femei care aduce bucurie fiecarui orificiu neastupat plus o mana din lemn care te scarpina pe spate daca tragi de un snur atarnand obraznic.
De fapt nu sunt foarte multe piese de vazut, nu dureaza mult sa tragi o privire si sa citesti explicatiile, asa ca in jumate de ora am iesit zambind tragand cu pofta o gura de aer.
Urmatoarea oprire: catedrala aflata la 500 de metri distanta.

Praga Reloaded: mein strit

Se trag tepe in Praga. Multe, si nu neaparat cu zambetul pe buze. Tepele incep la casele de schimb valutar, unde iti baga in curs de te simti atat de frustrat si tras pe sfoara ca-ti vine sa te pui cu curu pe bordura si sa meditezi la moarte.
Dar sa ti se traga teapa la o simpla bere....e crunt, nu meditezi la moarte ci pui la indoiala capabilitatile tale intelectuale dupa care iti spui scurt: bai ce mi-a pus-o asta. Sunt prost, slab.
Amicii mei au iesit la o bere. Doi baieti, cucuieti, pusi pe glume si rasete. Se duc la mein strit (in traducere libera strada fruntasa a targului). Intra in tutungerie, isi cumpara asa, un pic afectati, doua trabucuri groase. Alex le pune sub nas si le miroase satisfacut, de la un capat la celalalt. Apoi baietanii se aseaza la o crasma, pe terasa. Masa mica, nu e stearsa de firimituri, un chelner plictisit si aproape uratel. Aduce trei beri cehesti, le tranteste pe masa. Nu e bagat in seama, sictirul lui nu impresioneaza pentru ca in tara noastra de origine e deja normalitate. Beau baietii berea, trag 5 ragaituri, mai baga o gluma porcoasa, vorbesc de politica, de "pizde". Apoi isi aprind trabucurile, trag cu atata sete din ele dupa care scot in cerculete un fum gros, alb. Stau la taclale si stau, cu capul in sus, cu mana ridicata tinand aproape aristrocratic trabucurile. Hai domne fa-ne nota, spune din gesturi unul dintre baietani chelnerului plictisit, insipid, incolor, inodor. Vine sfrijitu cu nota, le-o tranteste pe masa si pleaca. Baietii deschid nota: 2 beri, 400 de coroane cehesti ( in celelelate crasme halba de bere de acelasi tip, cu acelasi gust, cu aceeasi grosime a spumei, costa in media 32 de coroane).\
Baietanii fac gura:cum domne 200 de coroane, ca manancg tot trabucul asta, e mult, mai sfrijitul naibii, impuscate-as si jupulite-as nevasta si copiii (ma rog, tradus din engleza nu ar fi sunat chiar asa, dar traduse gandurile....)
Sfrijitu nu-ntelege mare lucru, vede supararea, revolta, privirea scanteietoare, si spune intr-o engleza stalcita: mein strit mein strit.
Mein strit baieti, dati banii si plecati. Si cu Dumnezeu inainte.

cu capu-n jos

Cand merg pe strada, si sunt singura, sunt pur si simplu coplesita de ganduri. Puzderie. CACALAU. Si cand incep sa ma gandesc la gandurile mele, si sa le analizez si sa disec firul de nisip, stau cu capu-n jos. Adica nu am acel mers de femeie fatala, cu fruntea-n sus si tzatza-nainte, cu nasul in vant si un zambet palid dar evident datorita unei note profunde de aroganta. Nu. Eu merg cu capul in jos, sunt incruntata, chiar daca e soare, chiar daca e innourat. Rareori am acel pas de femeie fatala, dupa o noapte de sex sau cand simt eu ca are de ce sa creasca orzu-n mine ca am realizat o chestiune importanta la care nu m-as fi gandit. Dar repet: rareori.
Care sunt avantajele faptului ca merg cu capul in jos?
1. nu ma-mpiedic.
2. nu calc in cacatzi de caini
3. nici in flegme verzi aruncate pe jos ca un semn de suprema sfidare a existentei tuturor pietonilor.
Care sunt dezavantajele:
1. nu sunt sexi
2. nu vad lumea; daca trece un cunoscut pe langa mine, sa-i dea Dumnezeu sanatatate. Poate sa strige isteric, sa faca din mana, sa sara ca o minge de ping pong. Nu vad. Nu sunt aroganta, doar privesc pe jos fiecare crapatura si smoc de iarba.
3. si fiecare cacat de caine.
Urasc cacatzii de caine. Ii urasc pentru ca mi se par atat de firesti incat nu mi-e scarba nici cand vad unul intins ca untul pe paine pentru ca vreun aiurit a calcat in el si l-a frecat bine pe ciment. Am vazut atatea sortimente si atatea culori, incat am inceput sa vizualizez catelul sau cateaua care l-a scremut in fata stapanului care ii spune gales in timp ce se caca in fata lui: hai Azorel, asa mama. A, ala e mic si uscat, sigur e vreun Bichon cu fundita, constipat pentru ca "mamica" nu i-a mai dat lapte in ultimul timp. A, asta tre sa fie un Shnautzar pitic (nu stiu cum se scrie, oricum am invatat numele rasei asteia intr-o zi intreaga). Asta e dalmatian, ciobanesc mioritic, maidanez, maidanez, a, ia uite si-un pittbul.
Azi am trecut din nou pe langa spatiile alea verzi din zona Arcului de Triumf. Am vazut o chestie ca nici nu stiu cum naiba s-o numesc, ca o tablita cu fata unui caine cu o privire aproape inteligenta pe ea. In tablita respectiva sunt pungi negre. Vii cu cainele, se caca, iei rezultatul unui scremut scurt al animalului si arunci la gunoi.
Deci in zona Arcului de Triumf privirea mea va cuprinde un spatiu cu 70% mai putina culoare.
Atat.
In rest, forme noi si culori inedite imi vor tulbura gandurile in continuare.