sâmbătă, octombrie 31, 2009

pauza de ras

Capcaunul Ciupercar

Satucului Valea Seaca nu i se potriveste numele. Pentru ca nu e intr-o vale seaca, torturata de seceta si calicie. Valenii-seci sunt oameni gospodari, cu hambare imbelsugate, cu sotii rumene, nurlii, vrednice si fete fragede si iuti. Bune de iubit, bune de imbratisat si de luat la joc.
Soarele bate altfel aici, mai dragastos, iernile sunt mai blande, vantul nu e niciodata cu adevarat furios... La lasat de seara lautarii canta voios, isi muncesc acordeoanele cu pasiunea cu care ar munci o femeie frumoasa. Valenii-seci danseaza seara cu patos, fie vreme buna fie vreme rea, fie de au necazuri mai mari fie ca au necazuri mai mici. Sorb din vinul rubiniu care e din belsug aici, facut din struguri atriviti sub picioarele gingase ale femeilor si fetelor.
E un loc rupt de lume, parca, unde toate merg in ritmul lor, nepatate de rautatea adevarata, strasnica, de ura si invidie din celelalte locuri ale lumii.

Ciobanasul Lae e fericit. Are stana lui de oi, 30 la numar asa, de care are grija ca de ochii din cap. Mereu pe coclauri cu oile lui si cu cainele Bondar, o namila de ciobanesc cu urechea dreapta pleostita si cu cea mai blanda privire din lume. Blanda, blanda, da e tovaras de nadejde lui Lae si il apara de pericole cu aceeasi furie pe care un lup flamand si infuriat o are cand ataca. Lae are o viata indestulata, nu e bogat, dar nici nevoias, caci oile lui ii aduc suficient cat sa traiasca si sa-i mai ramana cate ceva in plus. Asa are grija de ma-sa si de Sica.

Sica e draguta lui. E inaltuta, cu cosite lungi, blonde ca spicul aurit de blandul soare, cu buzele pline si rosii, cu nasul usor acvilin. Narile ii freamata usor cand este abatuta sau cand pica adanc pe ganduri. Fruntea ii este inalta, fara vreun rid, pentru ca nu prea se incrunta, iar spancenele negre ii sunt arcuite perfect. Ochii mari, verzi, nu ascund viclenie, cum ar spune alti povestitori, ci doar o intelepciune nebanuita pentru varsta ei frageda. Nu tipa, nu se infurie, si zambetul ii impodobeste mai mereu fata asa cum un crin alb impodobeste un camp proaspat.

Ciobanasul Lae e fericit...alaturi de ma-sa, de Sica, de Bondar si cele 30 de oi ale sale. O fericire simpla si sanatoasa.

Pana intr-o zi....cand din senin aparu el.

Va continua...

marți, octombrie 27, 2009

Imi dai si mie...?

Imi place cand este frumos afara. Pentru ca am mai multa energie si pot sa merg mai mult pe jos, fara sa-mi dardaie curu de frig. In dimineata asta a fost frumos afara....soarele statea pe cer, lumea forfota pe strazi, eu cu geaca descheiata paseam apasat in noii mei pantofi mov (primiti de la Marmo). In astfel de zile, nu merg cu metroul pana la Unirii ca apoi sa schimb si sa ajung la Timpuri Noi. Nu, merg cu metroul pana la Tineretului si de acolo fac o plimbare la galop pana la birou. Imi place sa merg pe jos, desi ma oboseste asta in Bucuresti, chiar daca e vorba de un drum scurt.
Azi, cum paseam eu in noii mei pantofi mov, tzac tzac, dreapta, trufasa, ganditoare, vad in fata mea un nene. Nu-mi dau seama ce varsta...mic de statura, cu geaca desfacuta, cu sapca pe cap, nu slab, da nici obez. Se opreste in fata mea. Se uita la mine in sus. Ce-i cu asta, ma intreb eu....
Deschide gura: Nu te supara, dar imi dai si mie...?
In sinea mea: a, imi cere bani...Oare lei noi sau lei vechi? oare o sa-mi spuna da-mi zece mii sau da-mi un leu?
El continua:....soseata din picior sa ti-o miros?
Fac ochii mari, nu stiu daca sa rad sau sa plang....
Nu, nu i-am dat soseta....Fetisistu drecu! Si mic, si cu sapca!

luni, octombrie 26, 2009

desen....


Iar am primit un premiu, de la Tanti Jeni, de data asta...Tanjti Jeni, saru'mana pentru bors si premiu :)
Premiul e creat de catre Draw For Joy, care mi-a placut nespus de mult, si care are o prezentare mirobolanta. Un concept foarte frumos, mult talent si haz.
Il dau mai departe lui Flufur, lui Marmo, lui Tibi si lui Narcothic.....
Faceti ce vreti cu el....nu e pentru voi, e pentru blogul vostru...
Hai sanatate!

joi, octombrie 22, 2009

leapsa de leapsa


Am primit si eu o leapsa. Nu-mi place ideea asta de leapsa, dar dat fiind faptul ca e de la misiu Tibi, o primesc cu zambet si o dau mai departe lu:


marmo


flufur

si

Ion

si

Putzi.



Si cu asta basta!

luni, octombrie 12, 2009

drumul spre casa

din nou despre porumbei

au iesit puii. Nu i-am vazut eu, ci mi-a povestit Corne. Maine dimineata o sa-i analizez. Cica sunt golasi, urati si cu creasta.

la casa de pe deal

Ai mei au decis subit: facem casa. Adicatelea, urma sa ne mutam de la bloc. Cum adica sa ne mutam, ca mie imi placeau alea doua camere si bucataria mica si spatiul in care abia mai incapea si Titi - cainele care in '96 era mic mic si se caca unde apuca. Am mers sa vad lotul ala de pamant unde urma sa avem noi CASA. Ca la tara era, cartofi in pamant, copaci, gard gri, o strada plina cu case, cu balega pe trotuar...ca la tara. Nu, nu mi-a placut. Nici nu mergeam eu prea des pe acolo sa vad cum se construieste casuta ca ma plictiseam...ce sa vad? Ca e ca la tara? Da ce, eu m-am nascut la tara?
E, in '97 ne-am mutat. Si am facut acolo primul Revelion. Un revelion frumos, in casa aia mare, inca goala, fara prea multa mobila. Dar aveam un sentiment de bine, Titel crescuse acum era legat. Ziua, ca noaptea il dezlegau ai mei. Si fugea prin curtea aia mare, si eu fugeam dupa el, si el dupa mine. Si pe urma mergeam cu Dana si ne aruncam in zapada mare pe spate si faceam fluturasi (sau ingerasi, nu mai stiu acum cum se spune de fapt). Si vorbeam de toate acolo, trantite in zapada, ai nostri stand in casa si razand, iar Titel trantit si el in neaua alba ca de, ce sa faca si el? Iar apoi mergeam si ne dadeam cu sania, pentru ca strada unde e casa e in panta si mergea ca gandu si ca vantu. Si oboseam, apoi mergeam in casa imbujorate, mai papam ceva bun, in bucataria imensa, unde pot face o roata, apoi inca una. Apoi ne jucam si inventam povesti sau citeam pasajele pornografice din O mie si una de nopti sau ii puneam pe Ken si Barbie sa se cunoasca, sa se placa, sa se dezbrace si sa faca drrragoooste.Dupa care ne prindea mama si ne certa.
Imi placea cand venea Dana la mine, ne distram copios, radeam de ne pisam pe noi.
Apoi venea vara, si mirosea frumos, si era plin, da plin de flori. Colorate, proaspete, in fiecare seara udate. Si luam si eu niste cizme de cauciuc si o galeata mare, o umpleam cu apa de la pompa din curte si udam toti trandafirii si toate garofitele si crinii din gradina. Si il speriam pe Titi cand aruncam cu apa pe el si mai ales pe matze. Apoi mai stateam de vorba cu mama pe terasa si priveam mustele din jurul becului. Si mirosea asa de frumos....Si apoi pe la 3, cand dormeam mai bine, veneau aricii. Si cainii innebuneau - intre timp a aparut si Pufuletz impielitatul - si latrau ca nebunii de trezeau toata strada. Si mergi Camelia cu farasu si culege aricii. Arunca-i dupa aia peste gard la Vasileasca. Si du-te si dormi pana maine la 11.
Mai tin minte ceva: diminetile de toamna. Cand incepea scoala. Diminetile alea erau de vis. Desi ma trezeam devreme tare si imi era frig cand ma dadeam jos din pat si stiam ca poate o sa iau vreo nota rea in ziua respectiva. Si mai trebuia sa mananc si tot ce-mi puneau ai mei, inclusiv laptele care pana la 19 ani nu mi-a placut nicicum, nici fara nici cu cacao, nici fara nici cu miere, nici fara nici cu paine inmuiata in el. Uram sa mananc dimineata. Imi placea doar sa beau cafeaua indulcita cu miere, turnata in cescuta mea albastra cu semnul sagetatorului pe ea.
Iar drumul pana la scoala....minunat....vreo 20 de minute de mers pe jos. Imi placea sa merg pe jos, si acuma fac asta fara vreo jena sau vreun regret ca nu-mi misc curul intr-o masina straina, rosie, an de fabricatie 2008. Si era racoare, dar lumina soarelui era blanda si prietenoasa, ma mangaia si ma alina. Si mirosea atat de frumos.....
Intr-o dimineata am privit de la sufrageria de la etaj strada mea. M-am uitat prelung la casa de vis a vis, a lu madam Casandra, apoi mi-am analizat gradina, apoi antena parabolica care acum nu mai exista...Mi-am dat seama cat de mult iubesc locul ala, cat confort am, cata caldura si bucurie. Emana energie pozitiva mereu, chiar cand luam o nota rea, chiar cand ma certam cu ai mei si chiar cand eram dezamagita in dragostea mea de copil. Si atunci m-am intrebat: cum as putea pleca de acolo, cum as putea sa fiu in alta parte?
Acum nu mai sunt acolo, acum sunt in alta parte. Locul meu de suflet e schimbat: da Titi latra in continuare desi e batran, cu mustati si sprancene albe, matzele au murit, gardul si exteriorul casei nu mai sunt la fel, acum sunt moderne. Dar florile, copacii, iarba sunt la locul lor. Iar iarna e acelasi miros....atat de frumos...

luni, octombrie 05, 2009

marea depresie

Exista un moment in viata unei fetite cand lumea se destrama si pica pe ea. Toata, grea, coplesitoare.
Lizuca a plecat de dimineata la scoala. S-a imbracat intr-un treining albastru. Inapoi acasa, cand sa se schimbe in hainutele de casa, o vede, mare, rosie, agresiva, nemiloasa. Pata rosie pe chilotei.
Nu, nu crede ca e bolnava si ca va muri. Lizuca e perspicaca. Mama i-a povestit inca de cand avea 8 ani ca va veni un moment cand nu va mai fi copil, cand va incepe sa se transforme in om mare. Incet, incet. Lizuca incepe sa planga, in hohote, tare de tot, aproape sa se inece cu lacrimile sarate de copil de 12 ani. Coboara in bucatarie, la femei - Mama si Matusa. "MAAAAAAMAAAAAAAAAAAAAA, mhm, mhm - isi trage mucii - nu mai sunt cooooopiiiiiiiiiiiil, mhm, mhm! - iar isi trage mucii. Mama la inceput se sperie dar pe urma isi da seama. Incepe sa i se miste narile jucaus - semn ca o bufneste rasu. Si chiar o bufneste rasu, o strange in brate pe Lizuca si ii arata unde e vata Narcis. Pufoasa, alba, calitatea intai.
Incepe sa o doara burta pe Lizuca. Nu mai plange dar are o stare de aia de parca s-a terminat lumea si nimic, dar absolut nimic, nu mai are sens. Matza cu o pata neagra in stanga botului vine in camera, sare in pat langa Lizuca si incepe sa se gudure pe langa ea. Incepe sa toarca strasnic. Lizuca o ia in brate si sa o dragalaseasca de suparata ce-i. Asa face cand e necajita tare, simte ca doar matza o mai intelege si nimeni altcineva. Se uita pe Cartoon Network la Dexter. Nu o face niciun episod sa rada. O suna colega de scoala, e ziua ei si in doua ore da o pizza la Matador. Nu se duce, e bolnava. Se transforma in alta vietate, nebanuita, diferita, teribila. Se transforma in femeie.
Se uita pe geam, e urat afara. E noiembrie. O sa ninga, cel mai probabil. Priveste cu sete norii gri-gri si iar o pufneste plansu. De fapt asa, o scanceala fortata care sa arate de fapt ce om oropsit e Lizuca. Vine si a doua matza, aia tigrata, se urca direct in pat, in mijlocul pernei, si incepe sa sforaie usor. Nu sa toarca, sa sforaie. Lizuca, scancind, desi n-o mai doare burta, desi nu mai simte nimic neobisnuit, se urca in pat. E si mai trista. Se uita la desene, mananca o portocala, n-are nicio grija in afara temelor pentru luni, scarpina motanii pe burta....da e deprimata rau ca de, e femeie de acum...

sâmbătă, octombrie 03, 2009

crasmarita si musterii ei

Exercitiu de imaginatie: inchipuiti-va o fata. E mititica de statura si grasuna. Picioare relativ groase acoperite de blugi stramti. Bluza neagra mulata pe burtica in valuri. E vopsita blond, iar parul da la locul ala numit groapa cu minciuni - intersectia craniului cu gault - e vopsit negru. Are ochi albastri si fata de buldog. Nu sunt ochi senzuali, sunt mici, si dau impresia ca are o sinuzita din aia nasoala, iar ochii si nasul ii curg mereu.
Ea este crasmarita de la Oktoberfest, de pe Lipscani. Musterii? Cine altii decat eu, Corne, Hirina, Alissandru cu Andreea si Putzi. Toti dupa un concert in Piata Izvor care nu ne-a imprsionat, si cu o sete-n glanda....de Tuamni Tuamni. Si nu orice fel de sete, nu, lucrurile nu-s asa de simple, ci cu o sete de bere nefiltrata. Dulceaga, tulbure, care te pisca de limba si de omusor, care curge molcom ca un izvor proaspat printre stancile de munte.
Ne asezam la o masa inauntru, ca afara era full. O asteptam pe crasmarita noastra, o asteptam cu ochii cat cepele si cu o arsita cum de multa vreme nu ne-a mai incercat. Asta si din cauza ca in Parcul Izvor e al dracu de mult praf, asa, ca in bataie de joc.
Dupa un timp se catadicseste si mandra noastra crasmarita sa ne ia comanda. Toti luam un rand. Plus sticksuri sarate ca tare merg la bere. Nu are carnetel, nu noteaza, se pare ca are o memorie strashnica. Dupa zece minute ne aduce si berile cu sticksurile sarate.
Ah, e ca in Rai, pe cuvant. Nu, in Rai nu sunt maluri de mamaliga si rauri din lapte si miere, in Rai curge bere nefiltrata si malurile sunt numai din bete lungi, subtiri, presarate cu boabe de sare. Si cu DVD-uri cu filme bune. Si cu un barbat frumos destept si manierat. Si cu niste carti, si cu un dressing urias plin cu tzoale.....
Noi de la masa vorbim , dezbatem, glumim. Nu, nu ragaim, suntem manierati in societate. Vorbim de joburi, ca de, am crescut, nu mai suntem decat in proportie de 25,67% putoi. In rest oameni mari, cu responsabilitati, cu probleme, cu viata lor, cladita sanatos, curat si greu. Alissandru si Corne mai cer o bere, tot nefiltrata, care vine si aia greu. Nu se abtine Alissandru sa nu dea pe gura un: Uite, grasa drecu, cum se misca, chizda mamii ei. Se termina sticksurile si berea mea. Nu e bine, Raiul mi se destrama, si eu inca nu m-am saturat de el. Ne unim noi si mai vrem un rand. Noi, adica eu, Andreea si Putzi. Eu cer si sticksuri in plus. Sticksurile vin repede. Pe fundul halbei mai am asa, o inghititura din licoarea magica. Nu mai vin berile. Devenim nervosi. Mai vor si ceilalti un rand. Dar nu vine. Ii fac semn crasmaritei. Nimic, nu ma vede, sunt o ochelarista neinteresanta. Ma enervez, nu suport cand ma ignora cineva, mi se pune nodul in gat si nu mai pot respira. Mai stam vreo zece minute. Tipa Alex la ea, sa ne aduca nota. E, nota vine imediat.
In loc de 8 beri cat bausem noi, pe nota, ce sa vezi, trecute 15 beri. 15 beri da, adica cu 5x7=35 de lei mai mult. Ne-am uitat unul la altul lung. Ne enervam, o chemam pe crasmaritza si ii expunem problema. Adica eu ii expun problema pe tonul meu specific, neprietenos. Se rasteste la noi, ca cum adica sunt acolo cu 7 beri mai mult? Pai uite asa, am mai cerut inca 3 pe langa cele 8 pe care le consumasem care nu au venit niciodata. Baietii de la masa alaturata ne anunta ca au primit ei 3 beri in plus. Crasmarita noastra ia repede cele trei halbe si le tranteste pe masa noastra. Luati si beti! Nu, noi nu le mai vrem, plecam, nu le-am primit la timp, ce dracu faci femeie? Crasmarita se isterizeaza, noi ii spunem ca platim cat am consumat. Punct. Ii lasam 50 de lei in loc de 85 cat era pe nota trecut. Vede, iar se isterizeaza, ca ce facem? Hirina o ia dimplomat. Nu merge, se rasteste iar. Eu o fac prosta si o intreb de ce nu-si noteaza pe carnet? Ia banii nervoasa si ne tranteste un: Ia plecati in pula mea de aici.
Asa le zice ea, crasmarita, la musterii ei cu setea-n glanda.
Acasa, Cristina mi-o trage scurt: da la ce v-ati fi asteptat, doar n-ati mers la 5 stele?

pesa vesela pentru porumbei....si pentru ca-mi plac frantzuzii transpirati

breaking news!!!!

Relu PorumbeluL este de fapt Rica Porumbica. Ea isi cloceste ouale. Asta a fost de fapt scopul cuibului. Relul Porumbelul vine in vizita la viitoarea familie. Cam rarutz, dupa munca sau dupa bauta cu baietii. Se banuieste ca ar avea si o amanta. Nu putem estima cand se va sparge coaja.

Concluzie: Ai dy miny shî dy miny, shi gâlsheavî o sâ fiY.

joi, octombrie 01, 2009

de cand eram eu...fata

Simt că mă afund în cearşaful alb şi moale de sub mine. Nu este pic de durere, nici cel mai mic disconfort. Rini îşi plimbă palmele de la încheietura picioarelor spre spate, iar Mita dinspre gât spre scobitura spatelui. Mişcările simultane te ameţesc parcă, pluteşti, te rupi de tot ceea ce există şi te transpui într-un spaţiu indescriptibil. Fără griji, fără stres, numai spirit, o energie nouă care te cuprinde în vertijul său absolut. Îmi ordon: uită naibii de tot, închide ochii şi lasă-te purtată undeva, departe! Palmele atât de fine nu doar masează, îţi absorb energia negativă din piele, din vene. E mai bine ca un pahar de vin, mai intens ca sunetele melodiei preferate. Rini îşi plimbă palmele pe braţul meu drept, Mita pe cel stâng, Rini îşi alunecă degetele pe umeri, Mita, pe partea superioară a picioarelor. Jocul lor mă ameţeşte. Timpul se dereglează, melodia de fundal se derulează mai încet, orice gând se opreşte. Revin atunci când Mita îmi masează tâmplele. Locul meu sensibil, dureros. Apasă puternic, iar durerea ascuţită îi dă timpului cursul său normal, patul pe care stau devine tare, mă simt unsuroasă de la uleiul de măsline special pentru masaj. Cele 90 de minute de pierdere deplină trecuseră. Prea repede...

daca-ti place stilul, intra AICI

aciuatul

Stau si ascult o melodie trista....ma duc pe balcon, ma uit dupa ligheanul verde....stau si privesc cu ochii mari trailerul de la Irreversible, ma duc apoi pe balcon, ma uit dupa ligheanul verde...ma holbez aproape salivand la tzatzele Monicai Belucci....ma duc pe balcon, ma uit dupa ligheanul verde....apoi ma indrept spre usa de la bucatarie, intru, ma uit pe masa, apoi la vasele nespalate din chiuveta, iau o bucata de paine si o faramitzez...langa ligheanul verde

Ma trezesc, mi-e rau din cauza somului insuficient. Ma duc sa ma spal cu apa rece pe fata apoi ma duc in camera Corneliei sa-mi iau hainele din sifonier. Ma gandesc ca nu-mi place noua casa - de fapt nu noua casa, ci noua atmosfera de cacat. Imi este greata. Deschid usa de la balcon sa-mi iau hainele de pe sarma. Hainele proaspat spalate. Simt in nari mirosul de Cocolino.
Deodata, aud un falfa falfa puternic. Pana sa-mi pun macar intrebarea: ce dracu e asta? - ma trezesc cu doua aripi tuflite-n fata. Tip si ma duc repede in camera. Evident, sub impuls, inchid usa de la balcon dupa mine.

Ce-a fost asta? Ma uit pe geam....Uite-i pe ei, cei doi ReluL PorumbeluL (de fapt nu stiu care e diferenta dintre gugustiuc si porumbel, da tot un drac). Agitati, speriati de fapt....In cele din urma ies pe geam. Ma duc sa-mi iau hainele de pe samrma. M-am linistit. Ma imbrac si o tai la munca.

Azi iar am iesit pe balcon. E soare. Vad niste crengute. De unde naiba au aparut crengute in balcon? Ca nu e niciun copac in fata geamului. Mi-ar fi placut sa fie. Dar nu e, fir-ar al dracu.

Vad un capsor...dupa ligheanul verde...e un Relu Porumbelu. Sta acolo, ma priveste cu ochisorii aia ca doua margele. Seara tot acolo e, dimineata tot acolo e. Ne-a invadat spatiul, nebunul.

In acea seara imi zic: ia sa pun niste paine faramitata lu Relu. Poate vine maine. Iau resturile de paine si ma duc pe balcon. Hopa, dupa ligheanul verde vad iar capsorul lu Ralul Rorumbelul. Si nu numai, ii vad si cuibul. Cand ii pun paine se sperie, se agita, imi da iar o aripa in lentile, iar tip si inchid usa de la balcon. In doua-trei zile s-a instalat bine. Ne-a invadat, nebunul. Ne alunga de pe teritoriul lui. Ne caca hainele puse pe sarma.

Da parca nu ma mai simt asa singura...