duminică, decembrie 19, 2010

Fetiș - postarea doi

Stoian intră în dormitor, după ce închide ușa de la balcon. Este singur, camera e goală, e liniște, atâta liniște. Dar nu îl sperie acest lucru, ci îl face să răsufle ușurat. Se uită prin camera sa de parcă o vede pentru prima oară. Ar vrea să dea drumul la teveul Panasonic de pe măsuța sub formă de picior, din lut, pe care el cu mâinile sale mari, cu unghii boante, l-a făcut acum doi ani. Pe Teve stă telecomanda și o scrumieră sub formă de botină cu toc, pe care nu a folosit-o niciodată, scrumieră furată cu ceva timp în urmă de pe masa din fața unei crâșme din centru. Se trântește în patul cu lenjerie galbenă, pictată cu mici pantofi roșii, cumpărată de ziua lui, dintr-un exces de iubire, de Lucica. Credea că dacă îi astâmpără poftele de picioare, chiar și printr-un așternut de pat care a costat mai mult decât o țineau pe ea buzunarele, Stoian nu va avea pofte noi, nu va simți nevoia atât de acut să atingă, să miroase alte și alte picioare.
Stoian se trântește în pat. Își pune mâinile după cap și privește tavanul. Din tavan coboară nu o lustră sub formă de gheată, cum poate e de așteptat, ci un bec simplu agățat de un fir. Becul începe să pâlpâie, iar Stoian șuieră printre dinți un scurt Paștele mă-ti. Ar vrea să se ridice din pat, să se ducă la sertărelul din bucătărie și să ia un bec de 40 de volți, nou-nouț, să apuce tamburelul de la masă și să schimbe nenorocitul ăla de bec care pâlpâie și care devine chinuitor ca picătura chinezească. Ar vrea asta, dar nu se poate mișca din poziția sa inițială, fiindcă o toropeală nebănuită îl îmbrățișează mai ceva ca o ibovnică plină de dorință și patimă. Stoian cade într-o visare precoce, care îl cuprinde așa, cu ochii săi spălăciți deschiși, pironiți în tavan, cu privirea uitătă la becul pe cale să se ardă.
Visarea îl aruncă pe blondul Stoian într-o sală de bal, cu un candelabru mare coborând trufaș fix din mijlocul tavanului pictat cu chipuri de îngeri bălai. Sala este plină ochi de doamne subțirele care se mișcă delicat pe un cântec în surdină, un cântec domol care te invită să fumezi cu nesaț o țigaretă de foi pe un divan moale. Iar el, fetișistul, este un cățel mic la picioarele acestor doamne, un cățel cu limba scoasă, dând cu coada repede în dreapta și în stanga, apoi în stânga și în dreapta. Stă la picioarele lor, a acelor doamne elegante și distinse, și le miroase. Trece cu nasul umed pe lângă sandale cu barete fine și ștrasuri, unde se oprește asupra unghiilor lungi, fie roșii, fie French. Miroase călcâie fine, frecate riguros cu piatra ponce, adulmecă degete subțiriri și delicate, cu piele fină și mirosind a vanilie sau a petale de trandafir. Vede pantofi de toate culorile cu crăpătură delicată în față, numai cât să se vadă ispititor unghia roșie a degetului mare. Adulmecă botine din piele fină, cu șiret și toc înalt. Îi plac atât de mult botinele, pentru că dau farmec și mister piciorului. Vrea să îl vadă și nu poate, vrea să îi simtă mireasma și nu poate, totul ține de imaginație, piciorul ia forma pe care o vrea Stoian, pe care și-o dorește. Stoian cățelul se entuziasmează într-atât în fața perechei de botine din piele neagră, fină, încât tot corpul începe să-i tremure, dă din coadă rapid și nervos, ochii i se umezesc, ridică lăbuța din spate și un jet subțire de urină caldă țâșnește pe frumoasele ghetuțe ale cucoenei fără chip – căci fața nici nu mai contează. Dar cucoana simte, se enervează și, intrigată, dă un șut cățelului Stoian, cu atâta violență încât aceste zboară prin aer, fiind trântit de perete. Moment în care Stoian-omul se ridică din pat panicat. Clipește de câteva ori nedumerit, își scutură ușor capul, se freacă cu palmele lui mari pe chip, de parcă s-ar spăla pe față și își dă seama că are o poftă nebună de picioare. Trebuie să vadă, să simtă, să facă ceva căci altfel înnebunește. Se ridică brusc din pat, apucă haina din cuier și iese pe ușă trântind-o în urma sa.

sâmbătă, decembrie 18, 2010

Fetiș - postarea unu

Stoian stă pe balcon, rezemat de balustradă, mestecând în colțul gurii o țigaretă Lucky Strike. A schimbat de curând țigările, are el impresia că așa pare mai bărbat, mai viril, că aduce cu acei cowboy vânjoși, curajoși, bruneți, nerași, cu zâmbet frumos, dintr-o reclamă de demult. Dar el nu seamănă cu personajele pe care și le imaginează din spotul publicitar făcut de fapt pentru Malboro. Stoian nu stă bine cu memoria, este mărunt, îndesat, cu ochii prea apropiați pentru chipul său fără vreun rid, cu nasul puțin borcănat și buzele groase. Este blond, cu sprâncene și gene blonde, până și părul din nas este galben. Își scoate țigarea din gură, o rotește între degetele sale groase, cu unghii boante, și o privește în timp ce oftează.
Se uită în spate, spre dormitorul sărăcăcios mobilat, și o urmărește pe Lucica cum își împachetează lucruri. ”Și măgar, și ciudat. Picioare, tălpi, degete, iar picioare, iar tălpi, iar unghii, am devenit un picior! Un picior! Nu vede cât de nurlie sunt, nu vede ce fripturi și negrese prepar, nu vede că numai eu fac cumpărăturile, nu vede câți bani aduc în casă, nu vede că vreau copil, nu vede când vin de la coafor! Nu, el vede că nu mi-am tăiat unghiile de la picioare așa că ce face? Ce face? Tânjește la degetele alteia! Nici măcar nu erau date cu ojă roșie, nici măcar atât! Ia, să iau și prosoapele astea, că eu le-am cumpărat. Da, iau și pasta de dinți, și ce dacă a cumpărat-o el? Și bureții de bucătărie. Da, și zacusca de la mama”.
Lucica e furioasă. Stoian e confuz. Pe de o parte, o pereche de tălpi, nu tocmai fine, ce este drept, vor dispărea din viața lui. Pe de altă parte, se pare că universul întreg al gleznelor fine, al pantofilor cu toc înalt și cu puțină platformă – nu contează culoarea – al mirosurilor de degete proaspăt spălate și al unghiilor proaspăt date cu ojă i se deschide în față. Nu va fi subjugat unei singrue perechi de picioare, ci el va subjuga lumea membrelor inferioare. El, Stoian! Gândind așa, parcă se mai destinde, parcă îi mai trece golul din stomac, începe să tragă puternic aer în piept. Aruncă mucul de țigaretă peste balustradă, pe mașina vecinului, nespălată de vreo două luni, moment care corespunde cu cel al ușii trântite de furioasa și nurlia Lucica.

duminică, decembrie 12, 2010

10 milioane de lei

Am ieșit de la doctor. Am avut și o zi lungă la birou, deși a fost vineri. Așa că, firesc, mă grăbeam să ajung acasă, in bârlogul meu și numai al meu, unde nu mai calcă de ceva vreme niciun picior de muiere care să îmi fută creierii cu frustrările și prostia ei.
Mă grăbeam, căci știam că am lăsat cam vraiște. Am atâtea haine și cu greu le țin în frâu. De obicei năvălesc pe pat și pe canapea și pe mașina de spălat și pe scaunul de la bucătărie și iar pe pat.
Afară era frig. Eu, deși strașnic îmbracată, simțeam cum frigul îmi pișcă nasul și fruntea și degetele îndesate bine în buzunar. Îmi place mirosul de iarnă. Pare mai curat.
Mă grăbeam. În fața mea au apărut doi copii. Doi țigănei de 7-8 ani, mici și cu voci pițigăiate. Erau îmbrăcați subțirel, cu poloverel și blugi, cu mâinile băgate adânc în buzunar, destul de curăței, mergând repede și vorbind și mai repede.
M-am apropiat suficient de ei. Am început să aud clar ce discutau cu vocile lor pițigăiate.
- Ăhă! Eu fac o grămadă de bani.
- Da? Păi cât ai făcut cel mai mult?
- Hmmmm....Am făcut într-o zi și 10 milioane. Am cerut la unul zece mii, apoi la altul. Mi-a mers. 10 milioane într-o zi....

10 milioane într-o zi. Din cerșit. Doi copii care vorbeau de milioane cum vorbesc eu despre 10 portocale.

TE SPUN!

Ce face barbatul cand ii cade cu tronc o muiere????
Canta AL DRACU DE BINE!

După mult timp...

Revin. Nu am mai scris pe blog pentru că nu am mai vrut. Pentru că s-au schimbat atâtea în timp scurt. Și pentru că am fost copleșită.
Nu știu dacă mai vreau să scriu despre realitățile din viața mea. Cred că am să încep să scriu despre irealități. E mai simplu și mai funny. Și mă provoacă mai mult.

Cred că renunț la Virgil. Sau poate nu. Mai am câteva întâmplări prea savuroase pe care ar fi păcat să nu le pun. Dar scot alt proiect: un blog pentru proză scurtă. Tot marca Virgil. Trebuie să mă țin de el. Numai să îmi rezolv dracului problemele cu netul de la Teen Telecom. Oricum cablu n-am....Ce dracului am de făcut altceva?

Revin?