luni, septembrie 14, 2009

un copil pe coclauri

Senzatie: iti cumperi un pulover, sa spunem ca de la Dika, e frumos, dar cand il iei pe tine incepe sa te manance pielea. Si sa te manance. Si incepi sa te scarpini.Si pielea se face rosie, dar na, inca nu il scoti ca iti place. Te prinde destul de bine. Dar la un moment dat iti bagi picioarele, ramai in pielea goala si cauti cel mai frumos lac si te arunci in el.
In Bucuresti, ma mananca pielea. Inainte nu era asa, acum parca sunt coplesita de viata urbana, ma enerveaza oamenii si cacaturile lor cotidiene. Asa ca am decis ca am sa plec. In acel loc din nord, la 20 de km de Faltceni, loc mic, simplu, pur, pe care l-am numit de cand ma stiu "la tara". N-am stat mult pe ganduri, desi nu am mai fost de 5 ani acolo si aveam o mare teama ca nu as fi putut nicicum sa imi regasesc copilaria. Pentru ca exact la asta ma asteptam cand mi-am aruncat bagajelul in masina. Sa dau peste capsula timpului, care ma trimite cu 10 ani in urma, cand nu-mi pasa de nimic. Imi era frica ca locul e atat de schimbat si poate tehnologizat, incat am sa fiu dezamagita si am sa dau intr-o depresie. Pentru ca sunt destul de labila psihic zilele astea.
Am luat-o cu mine pe Dana, pentru ca mai mereu, cand fugeam la tara, mergeam impreuna. Desi nu ne intelegeam deloc bine cand ajungeam acolo,parca se facea un clic si incepeam sa nu ne mai suportam. Dar altfel ne-ar fi fost urat. Rau cu rau dar mai rau fara rau.
Si am ajuns. La aceeasi casa care auzisem ca acuma are veceu si cada si chiuveta. Exista deci canalizare. Am fost dezamagita cand am auzit, as fi vrut sa fie la fel ca acum 7 ani, cu aceeasi buda de lemn, in speta un loc destul de puturos.
Dar, in ciuda acestei modernizari, casa arata la fel. Gradina, plina de flori. Au aparut in plus doi pitici, o pisica flamanda care venea sa manance resturile de mancare. A disparut: un par. Cam atat. In rest, neamurile mele neschimbate. Nea Mitica are 90 de ani, dar se tine la fel de bine.
Acelasi miros de tara, puternic, curat.Am zis ca daca tot sunt aici, in mediu bine oxigenat nu am sa fumez deloc. Si nu am fumat deloc.
Am inceput totul prin puparea neamurilor. Apoi am analizat bine curtea, gradina, cele doua camere in care sta Tanti Melania (alias Mel N, la fel de neschimbata - pe ea oricum o mai vazusem in capitala).
A urmat festinul. Bors de varza cu smantana si cu adrel iute rupt direct din fundul gradinii. Snitel din carne de purcel taiat la curtea vecina cu piure din cartofi culesi din partea dreapta a gradinii. Plus castraveti murati pusi in magazie de Tanti Zenovia. Plus chec de la patiseria din Falticeni, cu ceva E-uri.
Dupa festin, am pornit direct pe runc. Era posibil sa vina ploaie dar m-a durut la basca si am spus ca nu-mi pasa. Am urcat ca nebuna, si, spre mirarea mea, nu am gafait prea mult. Aia de la primarie au infipt o cruce pe varful runcului. Nu stiu exact de ce. Daca as fi ajuns cu doua ore mai devreme as fi prins si sfintirea. Dar cum nu-s cea mai bisericoasa fata, nu a contat prea mult.M-am plimbat pe la marginea padurii, dar n-am intrat. Era ora 5 si ceva si e cam tarziu pentru o promenada in mez de codru. Vantul incepuse sa bata tare, bine ca aveam hanorac cu gluga. Nu ma puteam satura de priveliste. In zare vedeam Muntii Stanisoarei. Ma tenta sa ma arunc in padure si sa urlu, dar venise si Mel N cu noi - care la 81 e sprintena ca o fata mare - si era extrem de ingrijorata. E curent, e tarziu, vine ploaie, aveti grija....Nu, nu mai aveam 23 de ani, revenisem la 12.
Pe drumul napoi am mancat nuci. Nuci verzi. M-am manjit pe maini. Si am decojit fiecare bucata cu atentie si am simtit acel gust dulceag mai ntens ca niciodata. Am ramas selectiva, mai rau ca la 12 ani: nucile care nu aveau miezul galbui erau imediat aruncate. Am lasat femeia in urma, si i-am zis ca mergem in recunoastere. Pe coclauri si ulite. Mirosul de balega proaspata se simtea destul de bine, dar si de iarba. Un miros proaspat. Ne-am asezat pe Bancuta. De aclo aveam o priveliste frumoasa a dealurilor si caselor aruncate pe dealuri cu capitele de fan din jurul lor, asezate asimetric. Am inceput taclalele cu Dana. Daca inainte vorbeam de: note, profu Sturzu, baiatul care statea la casa frumoasa de pe Mihai Eminescu, de note iar, admitere, facultati etc acum discutia gravita in jurul: sexului, carierei, problemelor, sexului, carierei si tot asa.
Cand am luat-o agale spre casa apare El, retardatul satului. Banuiesc ca fiecare sat trebuie sa aiba retardatul lui. El saracu zicea acolo in legea lui ceva. Am dedus: unde va duceti? I-am aratat cu mana ca in dreapta. Apoi a mai zis ceva. N-am inteles. Dupa cateva secunde de scremere intelectuala, mi-am dat seama ca repeta Crucea. Na, bine.
Noaptea am dormit strasnic. Desi am ramas cu o oarecare teama provcata de intunericul din fundul gradinii si de sunetele care se aud noaptea de sub podea. Si acum cred ca sunt niste vietati atemporale si malefice acolo care de ani buni incearca sa roada podeaua si sa ajunga la noi, in timpul nostru, sa ne perturbeze existenta.
Nu mi-am batut mult capul ca am adomit imediat. Dana in schimb nu. O mai trezeau zgomote si se speria.
A doua zi am mancat friganele. Defnitie: friganele=felii de paine alba date in lapte, apoi in ou, si ulterior prajite. Gust excelent. Calorii multe. Cui dracu ii pasa? O viata am!
Am manacat, am baut cafeaua cu aroma de vanilie si am luat-o la drum. Din nou pe coclauri. Pe strada principala il vedem iar pe El: retardatul satului. Nu ne mai intreba in limba lui ce facem. Nu. A scimbat repertoriul. Nu ne-a mai fost de data asta greu sa intelegem ce spune: Mu-ia, Ma-ta. Ma gandeam ca nu stie ca spune, dar cand a inceput sa faca acel semn cu pumnul inchis, din dreapta in stanga si din stanga in dreapta, repede-repede, ne-am dat seama ca este constient de semnificatia sublimelor cuvinte care ii ieseau obsesiv pe gura. Eu am luat o bata in mana, pentru orice eventualitate. Cativa copii pe biciclete au trecut pe langa El, si, parca salutandu'l au spus: Ma-ta! Era clar,retardatul nu era mai mult decat un inofensiv.
Am mers apoi in padure, am mancat mure, am stat intinse pe iarba, ne-a speriat o vaca, ne-am dat seama apoi ca nu e turbata, am mers din nou la bancuta, ne-am intalnit cu El, retardatul, ne-a facut din mana, i-am facut din mana, ne-am jucat cu doi catei, am mancat iar nuci, am baut tuica de la Tanti ileana - Steaua Nordului - am mancat iar bors de varza cu smantana si ardei, am alergat, am mai explorat doua ulite, si apoi am plecat.
Maine imi iau din nou puloverul frumos, dar sarmos, pe mine. Trebuie sa ma pregatesc de scarpinat.

5 comentarii:

"Colegu' dă bureau" spunea...

Copilule care esti pe coclauri, sa ma iei si pe mine la taura data viitoare, ca nu te uit!

By the way, take care! :D

virgil spunea...

@colegu dă bureau:
ma mai gandesc.....:p

marmotzel spunea...

Ce frumoooss! In timp ce citeam imi imaginam ca sunt pe acolo pe langa tine si mi-am adus aminte si eu un pic din copilarie :D Excelent povestit dar cred ca trairea a fost mult mai intensa..
Asa momente sa tot fie!

virgil spunea...

@marmotzel: o sa mai fie. la vara mi-am propus sa frec menta o saptamana pe acolo, pe langa Paris sau Barcelona sau ce mama ma-si o fi....

Poli spunea...

cam de multe ori te-ai intalnit q retardatul nu?oare nu va urmarea?:P