duminică, august 25, 2013

Masaj...ilicit

Iată-ne pe mine și pe sor-mea la plajă în Barcelona. Doo doamne uleite, mâncând cocos, uitându-ne după băieți, stând relaxate cu piciorul drept sprijinit pe genunchiul stâng, mai citind din carte. Ca și pe litoralul românesc, și în Barcelona sunt neni și tanti dubioase care vând diverse: cocos proaspăt (ce bine, e bun la gust și ieftin), alte fructe, briz-brizuri, țoale. Și nu numai. Niște femei mărunte, arse de soare, probabil de prin Vietnam, Thailanda, mama mă-si, merg toată ziua pe plajă și strigă: Masahe, masahe!

Mă uit la sor-mea, sor-mea la mine.

„Mă simt încordată”, zic.

Mă uit la mare, prind nisipul în pumn după care îl las să-mi curgă printre degete. Simt că se scurge și răul din mine.

„Vreau să mă maseze femeile astea. Oare sunt bune de ceva”?.

Nu mai stau să obțin aprobare de la sor-mea, fac semn femeii mărunte, arse de soare care trece în acel moment pe lângă prosopul meu. Costă vreo 10 euro un sfert de oră. Cam țeapă, dar de, mă simt încordată și nisipul scurs printre degete nu m-a relaxat suficient. Femeia ia banii, își dă cu un ulei pe mâini, se urcă pe mine și dă-i. Îmi place. Mâinile ei mici sunt moi, deloc aspre și apasă suficient în anumite puncte sensibile de pe spate și gât. După 15 minute mă simt mai ușoară, mai flexibilă, nu-mi mai trosnește gâtul, nu mă mai doare spatele.

Se uită sor-mea la mine cu sprânceana ridicată.

„Fu bine?”

„Îhî”, răspund precum un copil mic, needucat, căruia imediat după aprobarea urâtă - auditiv vorbind - e muștruluit de tac-su: „Nu îhî, ci da!”.

„Îmi iau și eu”.

”Bun!”.

După 10 minute apare a două femeie măruntă și arsă de soare. E mai în vârstă ca prima, aia a mea, și are o față nu prea prietenoasă, pișcată de vărsat de vânt sau chinuită de acnee, cine știe? Sor-mea îi face din mână, mărunțica vine, ia banii, îi bagă în borsetă, dă cu ulei pe mână și hai la frământat una bucată spate de fată.

După vreo trei minute, timp în care sor-mea pare mulțumită, văd pe plajă alte femei mărunțele, arse de soare, fugind. La un moment dat, una se oprește și începe să vorbească în graiul ei stropșit. Mă uit mai atentă: se pare că îi spune ceva maseuzei care o frământă pe sor-mea. Zice și maseuza ceva stropșit, având ochii mari și devenind cumva neliniștită, chiar panicată aș spune. Începe să facă pauze scurte. Mai zice ceva, se oprește din masaj vreo 10 secunde, iar pornește frământatul, iar se oprește...

„Ce tot face femeia asta?”, se/mă întreabă sor-mea.

Până să-i răspund ceva, văd că maseuza se dă jos de pe „clientă” și se pune pe burtă lângă ea. Continuând să facă masaj. Nu știu cum poate din poziția aia să frământe la sor-mea.

„Ce naiba se petrece aici?” mă întreb cu gura aproape căscată.

Mă uit spre mare, mă uit în dreapta, în stânga, hopa! A apărut poliția. Iar femeia noastră s-a cam pierdut cu firea. Stând așa culcată pe burtă, continuă să o maseze pe sor-mea. Asiatica stă lungită lângă ea, îi respiră aproape în față sor-mii, mai ridică capul ca să vadă ce face poliția, iar între timp degetele ei masează. Cam ce prind. O bucată de spate, o bucată de gât, o bucată de fund.

Sor-mea se uită cu ochi mari la maseuza care stă paralel cu ea pe nisip. Probabil nu știe cum să reacționeze. Timpul trece, cei zece euro sunt dați, iar masajul e făcut dintr-o poziție foarte...incomodă. Poliția e încă pe plajă. Femeia măruntă e încă panicată, are ochii mari, jucăuși. Face masajul pe nevăzute, cu un ochi e pe poliție, cu unul pe colegele ei....și din cînd în când mai aruncă o privire și..clientei.

Poliția pleacă. Asiatica se ridică și dispare și ea. După zece minute de masaj. Nu 15.







luni, august 19, 2013

EVERY HOBBY HAS ITS TIME… PIECE

Auto racing enthusiasts will talk at length about the cars they invest in, about their attempts at attracting sponsors, about what getting ready for each competition involves. Auto racing enthusiasts do their best to never miss an organized rally, and this summer, between May 30 and September 14, will be a busy period in Romania with at least five such events taking place in Cluj, Sibiu, Arad, Bacău and the Danube Delta. The perfect excuse for competing drivers to acquire a watch specially conceived for professional racers.

Read more in The Art of Living magazine summer printed edition

Photo Credit: The Art of Living Magazine

duminică, august 04, 2013

Low cost, low fucking respect


Pe scurt, anul acesta am zburat cu wizzair. Am stabilit cu prietenii să mergem în Toscana. Inițial am vrut să facem tărășenia cu cei de la Miramont. Am sunat acolo, am vorbit cu Radu Coliș, da domne, facem Toscana în iulie-august, se rezolvă, ce frumos se împletesc toate! Am așteptat. Pe site nu se anunță nimic. Am mai așteptat un pic. Sun, sun, hopa, nu se mai face! Deja eram în iunie. Ne luăm bilet prin wizzair că asta e, nu găsim nimic convenabil la ne-low-cost.
Cumpărăm bilet de la Wizz, cu bagaj de cală ne ajunge undeva în jur de 200 de euro.

Ok. La dus e cum e. La întoarcere mi-a crescut tensiunea și am decis să-i bag în pizda mamii lor cu compania lor cu tot. De ce? În primul rând pentru ca personalul companiei tratează clienții români cu cea mai mare lipsă de respect care mi-a fost dată s-o observ, s-o analizez. Ok, românii plecați în Italia sunt căpșunari, hamali, ștergători de babe la fund, constructori. Dar la urma urmei oamenii plătesc niște bani - care la un moment dat nu sunt chiar puțini - pentru niște servicii cel puțin decente.

Faze nasoale:

1. Avionul a întârziat o oră. Am ajuns cu o oră mai târziu.
2. Au rămas oameni fără locuri. Nu știu exact dacă stewarzii au găsit în cele din urmă locuri normale oamenilor rămași pe dinafară sau dacă i-au așezat pe locurile rezervate wizzair. Am făcut glume pe seama asta. Ar fi fost ceva să rămână oamenii în picioare, iar stewarzii să anunțe că știți, va trebui să vă țineți bine, sprijiniți-vă de ce puteți. În timpul instructajului: prindeți-vă centurile, mai puțin cei din picioare. Dumneavoastră vă urăm un „Doamne ajută!”.
3. În timpul instructajului șeful echipajului a bufnit în râs. Să mori tu, ai două replici mari și late pe care trebuie să le spui și nici asta nu poți. Hai sictir!
4. O stewardesă a fost ironică cu o madamă care a cerut chipsuri/apă în italiană. „Ați fost plecată în Italia și ați uitat să vorbiți românește, nu”? Pot vorbi în hindusă, păsărească și porcească. Tu trebuie să zâmbești și să fii politicoasă. Nu să mă iei la mișto ieftin.
5. O altă madamă-client l-a întrebat pe șeful de echipaj cât mai durează zborul. O oră jumate, a spus el. Trecuse deja o oră. Mai putea dura maxim o jumate de oră. Informația era așadar falsă. A pretins că nu știe exact. Normal, ești steward, cum dracu să știi un astfel de detaliu lipsit de importanță? Madama a continuat și a adus vorba de întârziere. „Eeee, doamnă, o oră e foarte puțin. Numai în București poți întârzia două ore cu RATB-ul”. Am crezut că fac apoplexie când am auzit. Mi-am mușcat limba ca să nu-l jignesc, numindu-l oligofren inutil pe planeta Pământ.

Concluzii:

1. Wizzair recrutează ciobani și ciobănițe de pe pășuni de la țară.
2. Nu trebuie să mergeți cu wizzair pentru integritatea dumneavoastră fizică și psihică. Mai ales pentru cea psihică.
3. Nu luați de bună ceea ce zice Radu Coliș de la Miramont.
4. Mârlăniile în domeniul serviciilor mă fac să vorbesc buruienos. M-am cenzurat rău.