sâmbătă, august 15, 2009

ochi beliti

De ce merg mult cu metroul si aproape numai cu metroul? Pentru ca e comod, pentru ca e ieftin, pentru ca e rapid si pentru ca am un sentiment de siguranta. Daca pe astia de la RATB ii tepuiesc cat pot ( strategii am cacalau: stau langa compostor cu biletu in mana si cu ochii pe posibilii controlori, am 10 bilete compostate in 10 feluri diferite, am o foita si bag in compostor;vad modelul apoi il aleg pe cel bun din teancul de bilete deja compostate etc) fata de Metrorex sunt un calator corect, un adevarat partener.
Imi place sa merg cu metroul. In dimineata aia asteptam cu aceeasi incredere sa vina trenul, sa ma duca aproape fara intarziere la AVIATORILOR. Apare.Opreste. Ma urc.Nici un loc liber. Bine, voi sta in picioare si voi citi articolele fostilor mei colegi. Baiatul care sta jos pe scaunul din fata mea ma priveste cu doi ochi de un albastru sters, ochi beliti, mari. Cu gura plina ma intreaba daca vreau sa stau. Ii sar firimiturile din gura. E blondutz, cu bermude, foarte ascutit la fata, cu nasul lung, uscat si buze subtiri. Ii spun ca da, as vrea sa stau jos. Se ridica repede. Ii multumesc. Imi raspunde ironic, sau parca batjocoritor: cu placere. Dupa ce se ridica, se pune in dreptul usii de la metrou. Sta cu spatele la mine, tricoul i s-a ridicat si atunci vad obiectul, cu maner maro, destul de mare, amenintator: un pistol. Raman cu ochii atintiti la manerul care ii iesea din pantaloni. Pe urma observ omul mai bine.
Foarte agitat, miscandu-se de pe un picior fara par pe celalalt picior fara par. Ochii ii jucau in cap, se uita peste tot, se intorcea, analiza fiecare om. Cu ochii aia spalaciti, cu ochii aia beliti si cu fata aia ascutita. Era imbracat normal, dar agitatia aia a lui ma speria. Si-a tras repede tricoul peste maner. Eroii Revolutiei. Ma gandesc daca ar fi mai bine sa cobor. De ce are pistol un pustan de asta? Ce dracu e asa de agitat? De ce scruteaza cu privirea fiecare colt si fiecare bucata de carne de pe fiecare om din vagonu nostru? Ce pula mea e cu tine mai baiete? Incerc sa citesc un articol din revista, dar nu reusesc. Ma gandesc la om. Ii vad iar ochii mari, parca ii deduc pupila dilatata, de om nebun. Ma gandesc ca e o prostie, sunt paranoica, cine stie care e povestea lui?
Ajungem la Tineretului. Ma ridic si ies din metrou. Il bag in ma-sa pe nebunu ala, nu-mi place sa-l privesc, sa ma gandesc la pistolu care se vede prin tricou, sa-i anticipez miscari. Mi-am luat jucariile si am plecat.
Ia mai dati-va dracu de nebuni!

6 comentarii:

Anonim spunea...

singurul gand linistitor la aceasta poveste ar fi acela ca pistolul individului nu era unul autentic,sau ca omu' cu gestica stranie era d fapt in serviciul comunitatii dar imbracat in civil(undercover style)...chiar si asa starea d panica nu poate fi evitata si consecintele...incerte.
dar sa revenim la aspecte mai vesele si ajungem la kmelutza care ne invata cum sa economisim in vremuri grele:
"strategii am cacalau: stau langa compostor cu biletu in mana si cu ochii pe posibilii controlori, am 10 bilete compostate in 10 feluri diferite, am o foita si bag in compostor;vad modelul apoi il aleg pe cel bun din teancul de bilete deja compostate etc)":))
D

vizitiul spunea...

Eu nu ofer locul domnişoarelor în metrou niciodată, chiar şi când mă dezmiardă cu acel subtil "mişcă, bivolule!" în priviri. Dacă mi se adresează le spun simplu: "Ţi-aş oferi locul dar nu vreau să te jignesc, te consider o tânără puternică cu picioare sănătoase, şi nu o bătrână care chiar are nevoie să stea jos." Şi oricum cei care îţi oferă locul ţie, care ai sub 35, vor de fapt să ţi-o tragă, right? :)

virgil spunea...

mai vizitiule, vor nu vor sa ti-o traga, nu asta era ideea.

vizitiul spunea...

Da, ştiu, dar poate află cât mai mulţi de concepţia asta cu cedatul locurilor de care am aflat şi eu şi nebunii rămân la locul lor şi nu se mai agită că li se vede mânerul din pantaloni şi fetele nu mai riscă să devină damsels in distress şi ajung la AVIATORILOR şi toată lumea e fericită. :))

virgil spunea...

pai asa, unde mai e picanteria? daca nu-mi ceda locul nu-i vedeam manerul, daca nu vedeam manerul nu ma agitam daca nu ma agitam era o zi normala si seaca. Asa....:p iete!

vizitiul spunea...

Ah, da, setea noastră mistuitoare de aventură, de senzaţional, de "ieşire din banal", cum ar spune unii...Suntem, în fapt, nişte drogaţi de adrenalină într-un sevraj general :) Aşa păţanii întotdeauna înviorează spiritul(fută-i amiazu de pistolari în bermude)and you live to tell the tale :P Eu îţi doresc ca pe viitor picanteriile să nu aibă de a face cu nici un fel de armament...cel puţin nu dacă armamentul nu e în posesia ta :) Cheers Virgiliu!