luni, octombrie 12, 2009

la casa de pe deal

Ai mei au decis subit: facem casa. Adicatelea, urma sa ne mutam de la bloc. Cum adica sa ne mutam, ca mie imi placeau alea doua camere si bucataria mica si spatiul in care abia mai incapea si Titi - cainele care in '96 era mic mic si se caca unde apuca. Am mers sa vad lotul ala de pamant unde urma sa avem noi CASA. Ca la tara era, cartofi in pamant, copaci, gard gri, o strada plina cu case, cu balega pe trotuar...ca la tara. Nu, nu mi-a placut. Nici nu mergeam eu prea des pe acolo sa vad cum se construieste casuta ca ma plictiseam...ce sa vad? Ca e ca la tara? Da ce, eu m-am nascut la tara?
E, in '97 ne-am mutat. Si am facut acolo primul Revelion. Un revelion frumos, in casa aia mare, inca goala, fara prea multa mobila. Dar aveam un sentiment de bine, Titel crescuse acum era legat. Ziua, ca noaptea il dezlegau ai mei. Si fugea prin curtea aia mare, si eu fugeam dupa el, si el dupa mine. Si pe urma mergeam cu Dana si ne aruncam in zapada mare pe spate si faceam fluturasi (sau ingerasi, nu mai stiu acum cum se spune de fapt). Si vorbeam de toate acolo, trantite in zapada, ai nostri stand in casa si razand, iar Titel trantit si el in neaua alba ca de, ce sa faca si el? Iar apoi mergeam si ne dadeam cu sania, pentru ca strada unde e casa e in panta si mergea ca gandu si ca vantu. Si oboseam, apoi mergeam in casa imbujorate, mai papam ceva bun, in bucataria imensa, unde pot face o roata, apoi inca una. Apoi ne jucam si inventam povesti sau citeam pasajele pornografice din O mie si una de nopti sau ii puneam pe Ken si Barbie sa se cunoasca, sa se placa, sa se dezbrace si sa faca drrragoooste.Dupa care ne prindea mama si ne certa.
Imi placea cand venea Dana la mine, ne distram copios, radeam de ne pisam pe noi.
Apoi venea vara, si mirosea frumos, si era plin, da plin de flori. Colorate, proaspete, in fiecare seara udate. Si luam si eu niste cizme de cauciuc si o galeata mare, o umpleam cu apa de la pompa din curte si udam toti trandafirii si toate garofitele si crinii din gradina. Si il speriam pe Titi cand aruncam cu apa pe el si mai ales pe matze. Apoi mai stateam de vorba cu mama pe terasa si priveam mustele din jurul becului. Si mirosea asa de frumos....Si apoi pe la 3, cand dormeam mai bine, veneau aricii. Si cainii innebuneau - intre timp a aparut si Pufuletz impielitatul - si latrau ca nebunii de trezeau toata strada. Si mergi Camelia cu farasu si culege aricii. Arunca-i dupa aia peste gard la Vasileasca. Si du-te si dormi pana maine la 11.
Mai tin minte ceva: diminetile de toamna. Cand incepea scoala. Diminetile alea erau de vis. Desi ma trezeam devreme tare si imi era frig cand ma dadeam jos din pat si stiam ca poate o sa iau vreo nota rea in ziua respectiva. Si mai trebuia sa mananc si tot ce-mi puneau ai mei, inclusiv laptele care pana la 19 ani nu mi-a placut nicicum, nici fara nici cu cacao, nici fara nici cu miere, nici fara nici cu paine inmuiata in el. Uram sa mananc dimineata. Imi placea doar sa beau cafeaua indulcita cu miere, turnata in cescuta mea albastra cu semnul sagetatorului pe ea.
Iar drumul pana la scoala....minunat....vreo 20 de minute de mers pe jos. Imi placea sa merg pe jos, si acuma fac asta fara vreo jena sau vreun regret ca nu-mi misc curul intr-o masina straina, rosie, an de fabricatie 2008. Si era racoare, dar lumina soarelui era blanda si prietenoasa, ma mangaia si ma alina. Si mirosea atat de frumos.....
Intr-o dimineata am privit de la sufrageria de la etaj strada mea. M-am uitat prelung la casa de vis a vis, a lu madam Casandra, apoi mi-am analizat gradina, apoi antena parabolica care acum nu mai exista...Mi-am dat seama cat de mult iubesc locul ala, cat confort am, cata caldura si bucurie. Emana energie pozitiva mereu, chiar cand luam o nota rea, chiar cand ma certam cu ai mei si chiar cand eram dezamagita in dragostea mea de copil. Si atunci m-am intrebat: cum as putea pleca de acolo, cum as putea sa fiu in alta parte?
Acum nu mai sunt acolo, acum sunt in alta parte. Locul meu de suflet e schimbat: da Titi latra in continuare desi e batran, cu mustati si sprancene albe, matzele au murit, gardul si exteriorul casei nu mai sunt la fel, acum sunt moderne. Dar florile, copacii, iarba sunt la locul lor. Iar iarna e acelasi miros....atat de frumos...

7 comentarii:

marmotzel spunea...

Nimic nu iti va putea lua din suflet locul acela..
Cand am fost la tine mi-a placut atat de mult incat imi doresc ca la batranete sa reusesc si eu sa am o casuta asa..si sa scriu despre ea cu zambetul pe buze..
p.s. erai tu nervoasa ca de ce va mutati la casa .. acum ai mai da confortul de la casa ta pe un apartament acolo ?

ionutbruma spunea...

pai marmotzel e foarte optimista:)) crede ca ajunge batranetea la cum se misca lucrurile.Speranta moare ultima de fapt ..ai si tu dreptate.Cand ma mut la humor va tin si voua un locsor de casa ;)..langa Poiana Micului

virgil spunea...

mai ionutze, da noi avem deja locusorul nostru de casa :) da nu-i bai, venim cu carjele si bagam un gratar .... si cartofi copti in jar...lanaga Poiana Micului

tibby spunea...

cy frumos,... nostalgii, ... bubles, bubles!!!

virgil spunea...

@tibby: m-a palit si pe mine dorul de vremurile de odinioara :)

Anonim spunea...

in ultima vreme am observat ca esti ori razvratita, ori melancolica,ori cazi in depresie si ramai asa o perioada.
nu pot sa nu remarc si ca ti-e tot mai dor de locurile copilariei. ("de dor de Falticeni se poate chiar muri" spunea un domn intr-o carte despre mica urbe si oamenii ei).
ai uitat poate sa precizezi ca blocul copilariei,cel din perioada Cameloiului, se(mai)afla intr-o zona minunata.Locatarii s-au mai schimbat ori s-au mai rarit, in rest...
Hai, sus moralul!

virgil spunea...

ori razvratita, ori melancolica, numa echilibrata nu :))
ce sa fac, ma agat si eu de perioada de glorie....:)