duminică, iunie 16, 2013

O noapte lungă


Ne-am hotărât rapid să mergem la The Mission. Asta cam acum un an. Veneau băieții de la Parov Stelar si țineam musai să-i văd. Printre altele, am decis că trebuie să trăim aventuros, așa că urma să nu dormim deloc toată noaptea, să mergem direct pe plajă și să prindem pe-un șezlong din Mamaia răsăritul. Desigur, asta însemnând să mergem romantic pe plajă de la locul unde se întâmpla concertul până la H2O din Mamaia. Mai făcusem aceeași schemă acum doi ani, fusese foarte plăcut, nu am simțit frigul, plimbarea a fost lungă dar mi-a dat o stare de bine. Zis și făcut.

Planul era cam ăsta: la concert urma să ne zbânțuim până pe la 5 am, după care să o luăm agale spre Mamaia. Numai bine când ajungeam pe la H20 prindeam și răsăritul, iar când soarele începea să prindă putere era momentul optim să tragem un pui de somn zdravăn și revigorant.

Dar vorba aia: Tocmeala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Mă îmbrac mai gros. Adică în loc de budigăi scurți îmi trag pe mine blugi lungi, îmi iau o cămeșă hippie, made în India, lunguță ca să țină cald la șale. Și cu mâneci lungi. Ceva eșarfă că de...niciodată nu prisosește o basma atunci când există riscul de a fi friguț. Și geaca de blugi. Costum de baie și prosop în geantă. Și cam atât.

Ne-am coit cam mult și am ajuns târziu la concert, Parov deja începuse să cânte, fapt care de la început m-a iritat și mi-a diminuat din buna dispoziție. După ce-au terminat cei de la Parov, a intrat la platane unul, Sven Vath, care mi-a zdruncinat nu doar urechile, ci și rinichii, plămânii, ficatul, cerebelul. Într-un sens puternic negativ. O muzică atât de monotonă încât nici nu-mi venea să dansez, dar trebuia să o fac căci altfel mă lua somnul. Dar ce să dansezi? Nu simțeam nici ritm, nu simțeam nici măcar puțină magie, parcă aveam un băț înfipt în fund și două picioare stângi. Cine naiba l-a chemat pe acest Sven Boring motherfucker? Nu fac față plictiselii. La un moment dat am capitulat. La ora 4 am am zis că ori plec de aici, ori mă duc pe scenă să îl iau la bătaie pe Vath. Prima variantă fiind mai ușor de făcut, am decis să plecăm. Mai devreme cu o oră decât în plan. Bun, asta e, ascultăm marea, simțim valurile cum ne mângăie tălpile în timp ce scoicile ne fac un minunat peeling la pielea moartă din călcâie.

Mergeam de vreo 10 minute. Mi se făcuse frig. Era prea întuneric și începusem să am o stare de neliniște. Cu noi era un băiat care vorbea prea mult și care făcea glume mai mult proaste decât bune. Fetele erau cam iritate și somnoroase și nu mai aveam cu cine să râd. Luna trona pe cer dar era enervantă. La fel și valurile alea care aduceau tot felul de alge care îmi veneau pe degete, făcându-mi silă. Dacă mergeam mai pe mal, mă zgâriau bucățile mari de scoici. Și îmi era și rece la picioare, mă tot gândeam că o sa fac cistită. Sfinte Sisoe, nu cistită! Și parcă începeam să simt din ce în ce mai tare frigul. Urăsc sa-mi fie rece. E cel mai enervant lucru, mai enervant chiar și decât senzația de foame. Cred că am mers vreo oră așa. Începuse să-mi fie foarte somn. Nu simțeam magie, nu simțeam plăcere, vroiam doar un pat și să nu-mi fie frig. La dracu, de ce nu ne-am dus la cazare? Oare să luăm taxi? De unde să luăm taxi, habar nu aveam pe unde eram mai exact. Și până găseam taxiul ăla nenorocit și ajungeam la cazare, mai trecea o oră, adormeam pe la 6, ne trezeam la 14, și uite așa urma să ratăm cu brio o zi de plajă. Mama mă-si.

Ajungem într-o zonă ok cu șezlonguri. Aproape de plaja H20. Decidem: ne oprim aici. Punem mâna pe saltelele alea de pe șezlonguri - sunt umede. Grozav. O să răcesc atât de tare încât nici nu mai pot gândi. Mă resemnez cu gândul ăsta, îmi arunc basmaua pe saltea, o aranjez eu cât de cât. În gentoi aveam și un prosop, numai bine îl arunc peste mine. Ca să-mi fie mai cald. Dar nu-mi este mai cald. „Când dracu răsare soarele ăsta”? Băiatul ăla continua să vorbească mult. Și tare. Era funny. Încercam să ațipesc dar nu puteam că îmi venea să râd de ceea ce zicea. Vroia să ne seducă, să mergem în nu știu ce cameră de hotel unde era cald și saltea moale. Mă bufnea râsul, părea disperat, vroia și el un foursome, vroia să fie cât mai convingător. Începea să se vadă o dungă de aur roșu, soarele se pregătea de saltul pe cer. Hai mai repede, n-o mai lălăi atât, soare, că mi-a înghețat spatele. Era frig. Eram sloi. Un sloi picurat cu somn. Închid ochii și ațipesc. Băiatul ăla încă vorbește. Câtă perseverență. Hai soare, tu-ți Paștele mă-ti, mi-e frig. Hopa sus!

Adorm. Eu pe un șezlong, N pe altul. Cuceritorul a plecat între timp, bolborosind. Nu i-a ieșit tripla combinațiune. Shit happens. Deodată parcă tună ceva asupra mea. Sunt cuvinte care pică greu pe mine, pe creierul meu, pe urechi. Ce se întâmplă? Cine îmi zdruncină somnul? A țipă la noi că nu am simțit nimic. S-a dus mai spre plajă să pozeze răsăritul - nu știu de unde are atâta energie - în timp ce un mucea s-a apropiat de șezlongul meu și a început să bage mâna în geanta lui A, așezată frumos lângă capul meu. Ce faci, mucea, acolo? Păi caut ceva în geantă. Și ce anume ai putea căuta în geanta mea? Nu mai știu ce spune mucea, se sperie, scoate mâna și pleacă. A bolborosește. Cuvintele ei parcă-s tunete din cer care-mi sparg timpanele.

Hai soare, hai mai repede sus pe cer, că mor de frig. Închid ochii și adorm. Mă trezesc la nouă, soarele arde cu putere, iar eu mor de cald cu cămașa made în India cu mâneci lungi, cu geaca de blugi și cu prosopul de plajă aruncat pe mine. Dar e așa de bine...





duminică, iunie 09, 2013

Virgin beaches


Aceasta este o postare scurtă. Aproape cât un banc.

Am fost cu N la un eveniment de socializare - să-i spunem relativ interesant. Interesant din punctul de vedere a oamenilor prezenți. Iar când spun socializare, mă refer la o activitate cam 90% business oriented, lumea se cunoaște, discută și poate ajunge la colaborări pe plan profesional. Nu speed dating. Nu slow dating.

Discutăm la un moment dat cu un italian care trăiește în Suedia dar care lucreză în România. Ne întreabă într-o engleză fără accent italienesc: ce atracții sunt în România? Ce poate vizita interesant?

Îi răspundem, eu cu N, așa...pe rând: museums in Bucharest, Bucovina, Brașov, Delta Dunării and...virgin beaches. Italiano-suedezo-românul face ochii mari, clipește de două ori, se înroșește ușor și scapă un „Excuse me?” timid.

Virgin bitches, virgin beaches, avem de toate în România.

Chiar cred că ar prinde bine o reclamă pentru promovarea țării în care o voce suavă să spună: Come, we have virgin beaches. Atât!

duminică, iunie 02, 2013

BASELWORLD, A DISPLAY OF SPLENDOUR - article published in the 2nd issue of The Art Of Living Magazine

ENJOY!


Try to check in anywhere in the Swiss town of Basel between January and April, and you’ll find out it’s all booked, from five-star hotels down to inns and hostels. And little wonder, considering the masses that overflow this town each spring, gather here for the biggest watch and jewellery show in the world – BaselWorld.

What does that mean? It means over 1,800 exhibitors from 45 countries displaying the most brilliant novelties for everyone interested to see, distributors and journalists from every corner of the world, curious visitors, all in all over 100,000 people doing business, displaying, appraitsing, discussing, admiring inside an exposition space of 160,000 square metres.

This year, starting April 25th to May 2nd, the show will be awaiting visitors in its six buildings, referred to as “halls”, situated a short way off the eastern shore of the river Rhine as it crosses Basel. The first one, hosting the biggest watch brands in the world, from Patek Phillipe to Breguet, from Omega to Concord, is called the Hall of Dreams. The second and third buildings are dedicated to jewellery, with pearls and diamonds taking ample place in Hall 3. Buildings number four and five display watches as well, but here one rather finds boutique-brands dedicated to the high-end public. Finally, Hall 6 hosts the Asian brands, those dealing in watches as well as jewellery.

For BaselWorld 2013, the Hall of Dreams has been extended with a new exposition space has been erected in the end of September 2012, with intense interior design works being done. No less than 430 million Swiss francs (some 437 million euros) have been invested in this project. The complex was designed by Swiss architects Jacques Herzog and Pierre de Meuron, 2001 winners of the Pritzker Prize, one of the most prestigious architecture awards.

The BaselWorld experience is a fascinating one, regardless of edition or the halls visited, of one’s taste in watches or jewellery. My first time at BaselWorld was back in 2008. Since all rooms in town had been booked as early as January, I picked a hostel in Mulhouse, France, with the plan of taking the train to and from Switzerland during the five days of exposition exploration I was looking forward to. Fast trains, for a minimum waste of time.

As I first set foot in the Hall of Dreams, the grandeur, the colour, the buzz, the luxury definitely overwhelmed me. This is where all the big brands display their latest watches – and more. And since my goal was to see the key people of the most important companies there, I spent quite a good deal of time within this building’s hallways. I had long before arranged the interviews and had them set almost exactly one hour apart: Chopard, Tag Heuer, Fabergé, Concord, Hublot, Longines. I spent most of my time between the press centre, where journalists from all over the world came to do some research, take a break or share ideas, and the directors’ offices, behind their discreet doors, almost unnoticeable in the exposition halls walls – brilliant places to hear stories worth retelling.

I asked Longines CEO Walter von Keanel to explain the apparent discrepancy between the “Elegance is an attitude” motto and the Longines brand, an essentially sporty one. Let us not forget this is the brand that has been designated the Official Timekeeper of numerous sporting events, including Summer and Winter Olympics, or that Longines timed Lindbergh’s first flight across the Atlantic Ocean.

Last but not least, Fabergé CEO Marcus O. Mohr told me about the minute carefulness employed in making any of their watches. Each piece is individually decorated in a distinct way, in the “guilloche” style – the manual drawing of very fine lines on the dial, a technique necessitating several days per item. The clockwork mechanism is taken apart and completely redecorated. Yes, Fabergé does also make watches.

Each brand, each company president, each watch and each piece of jewellery I was laying my eyes upon, they all had their own interesting stories. BaselWorld is more than just an impressive watch and jewellery show, more than opulence and brilliance. It is an unforgettable experience, a place to hear stories one wouldn’t have access to otherwise.

You can also read it here: http://www.theartofliving.info/article/baselworld-a-display-of-splendour/35