sâmbătă, decembrie 26, 2009

CiudatuL Virgil

Strumf mi-a dat o leapsa din nou.....se pare ca Virgil ii e simpatic :). Vrea sa stie ce ciudatenii consider eu ca am. Ar trebui sa enumar 10, dar nu stiu cat imi vor iesi in total.
- uneori ma uit la oameni cum dorm si mi-i imaginez morti. Nu stiu de ce, trebuie sa imi scutur imediat capul ca sa nu ma mai gandesc la asta.
- cand ma gandesc brusc la oameni pe care nu i-am vazut demult dau peste ei in urmatoarele trei zile.
- nu ma sterg niciodata pe fata cu prosoape de bumbac, doar cu prosoape de hartie. Am impresia ca se instaleaza germeni in pori.
- de cele mai multe ori nu sunt atenta la ce-mi spun oamenii. Foarte putine lucruri imi atrag atentia.
- imi mai botez lucrurile din camera: scaunul e Sorin, lampa e Matilda etc...
- daca nu imi gasesc vreo haina sau vreun obiect necesar precum pieptanul sau fondul de ten sau rimelul in primele 2 minute in care ma gandesc la ele, incep sa plang.
- la cea mai mica durere incep sa ma gandesc ca exista posibilitatea sa mor. Si ma panichez.
- cum ma supara cineva, ii sterg numaru din telefon. Dar oricum o fac degeaba, pentru ca cei care ma enerveaza au numere pe care fara sa vreau le memorez. E mare lucru sa ai numele trecut in agenda mea....
- cand merg cu masina si conduce altcineva, tac. Gandesc si am tot felul de scenarii in cap. Si nu-mi place sa mi se vorbeasca.
Atat....Nici prea multe ca nu e de bine.
Merge mai departe la Marmota.

joi, decembrie 24, 2009

Eu si Mos Craciun

De cand ma stiu Craciunul a fost sarbatoarea mea preferata....Cel mai frumos simtamant l-am avut in perioada asta, nu de Paste, nu de ziua mea, nu de Anul Nou. Ci de Craciun. Suflet usor, zambet pe chip, alb in fata ochilor, miros de mancaruri bune imbinat cu aroma de brad, colinde, copii veseli, privire duioasa de mama. Toate astea puse laolalta formau desigur un moment desavarsit. Momentul meu.
Dar cum as putea uita? Cadourile.....Cireasa de pe tort. Curiozitatea si emotia pe care o aveam atunci cand despachetam si descopeream nu se compara cu nimic. Desi am aflat destul de repede ca Mosul, asa cum este el descris copiilor, nu exista.
Am aflat adevarul tot datorita simtului meu de observatie si a unei agerimi neobisnuite pentru un copil de 6 ani sau cat naiba aveam atunci...pe dracu, asa imi place sa cred acuma, ca eram un copil ager si minunat :)
La mine acasa venea un Mos...imbracat ca Mosu, cu barba mare ca a Mosului. Concluzia care era deci? La mine venea Mosu. Mereu ma intreba daca am fost cuminte. Eu trebuia sa imi arat toata dibacia si sa imi pun la bataie fantezia la potential maxim pentru a demonstra cu varf si indesat cate cumintenii am facut eu in timpul anului. Trebuia pe langa colinda vesnica pe care o behaiam...Mos Craciun cu plete dalbe/ Ai venit de prin nameti etc sa mai recit si pe Zdreanta cel cu ochii de faianta, tarasenia aia de poezie pe care o uram din toti rarunchii mei de copil.
Iata-ma-s. Craciun. 6 ani. Mosu in fata mea, pe scaunul pe care acum mi-am pus laptopu de pe care scriu aceste randuri. Aveam ochii mari, inima-mi batea tare, si tot incercam sa trag cu ochiul la ce ar putea fi in sacul ala pe care Mosul il avea intre picioare, in timp ce se pusese jos. Pana cand privirea imi cade pe manseta de la camasa lui bunicu care se vedea de sub haina rosie de Mos. Hopa! Surpriza! Nu se poate! Mos Craciun e bunicu'! Sau bunicu' este Mos Craciun??
Din acel moment am aflat ce tarasenii fac adultii ca sa pacaleasca plozii entuziasti si naivi cum eram eu. Nu am mai crezut in Mos Craciun - desi culmea puteam sa jur ca Mos Nicolae nu e chiar plasmuire si chiar exista de-a binelea. Pana intr-o zi cand m-am uitat la un documentar pe TVR1 cred unde ce sa vezi? Aflasem ca Mos Craciun CHIAR EXISTA numai ca locuieste in Finlanda. De fapt nu era documentar, ci reportaj dat la stiri. Deci o dovada mai credibilia decat un documentar dat la actualitatile de la ora 19.00 nu putea exista pe fata pamantului. Asa ca eu, in clasa a 2-a, am revenit la ganduri mai bune legate de Mosu.
La una dintre orele de engleza madam profesoara a intrebat pe copii - nu stiu cu ce ocaziune - cine crede ca exista Mos Craciun! Ca sa vezi, dintre toti numai eu am ridicat mana. Si, ca sa vezi, toti au ras de mine. Hohote isterice, degete indreptate spre persoana mea. Ma uitam si eu la fraierii de colegi si ma intrebam: ce dracu au astia? Am incercat sa spun povestea mea cu Mosul din Finlanda care CHAIR EXISTA dar hohotele de ras mi-au inabusit argumentarea puternica. Profesoara de engleza chiar a facut un gest semi-parintesc punandu-mi capul intre tzatzele ei si mangaindu-ma pe crestet in semn de "copil naiv care se dumireste mai greu ce esti!"
Si de atunci, relatia mea cu Mos Craciun s-a stricat. Ireparabil si irevocabil. Amin.

fata cu par rosu


Florence and the Machine - Rabbit Heart (Raise It Up)
Vezi mai multe video din Muzica

vineri, decembrie 18, 2009

Leapsa

Ma uit acum pentru a n-a oara la Pacat Originar. Si vreau sa-mi onorez promisiunea fata de Strumfita asa ca intre timp ma bag si la o leapsa.
Ia sa vedem....
1. Sa numesc cea mai mare frica a mea....Ma oripileaza gandul mortii.
2. Idealul meu in viata este....Cu siguranta sa public un volum de proza scurta.
3. Dorinta mea cea mai ascunsa.....e atat de pitita ca nu am s-o scot la iveala aici. Poate intr-o alta viata, pe alt blog, unde nimeni sa nu stie cine scrie.
4. O persoana pe care o admir.....O admir pe Mihaela, ca e optimista, zambeste mereu si are un suflet frumos.
5. Cel mai frumos cadou primit vreodata.....Un pistol de jucarie, de epoca, cu bile. De la bunicu.
Dau mai departe lu Flufurash.

luni, decembrie 07, 2009

una dintre preferate...


Massive Attack-Teardrop
Vezi mai multe video din Film

Fata cu par roscat si multi pistrui

A fost odata ca in povesti, ca daca nu ar fi nici nu s-ar mai povesti....

Au fost odata doua fete...nascute in acelasi oras mic din est. Una era cu parul roscat si cu multi pistrui, cealalta cu par saten si dinti mari. Una avea nasul mic si carn, cealalta avea narile mai mari si nasul ceva mai lung. Una era cuminte, sfioasa si nu lua niciodata cuvantul Domnului in desert, cealalta era mai baietoasa, certareata, tupeista si mai scapa cate o buruiana verbala din cand in cand. Una avea parinti instariti, tac-su securist, ma-sa nevasta de securist, iar zestrea ii era asigurata inca de la taierea motului. Cealalta nu avea parinti intelectuali, mama era muncitoare, tata sofer, si zestre avea mai putina. Una invata foarte bine la scoala, cealalta era desteapta da lua note mai mici, pentru ca avea o oarecare rupere in fund de profesori. Erau colege nu doar de clasa, ci de banca. Au urmat a merge la facultate in acelasi oras: in Iasi. Una la stomatologie, cealalta la geologie. Continuau sa iasa impreuna, sa se plimba in acelasi anturaj, sa vorbeasca aceeasi limba, sa rada la aceleasi glume, sa respire acelasi aer. Mancau la aceeasi cantina studenteasca, desi stateau in camine diferite. Fata cu par roscat si multi pistrui, mai frumoasa, incepuse sa faca glume pe seama celeilalte, mai uratele, dar mai cu vino-ncoace..."Tu, fata, o sa te mariti prima".
Dar nu fu asa. Fata cu par roscat isi gasi un economist, undeva la munte, in excursie, un economist din Cluj. Asa ca se marita si se muta in locul unde proaspatul sau barbat isi avea sorgintea.
Si iata ca cele doua prietene s-au despartit: una in Cluj, cealalta a ramas in oraselul din est. Una stomatoloaga, alta geolog. Amandoua la un moment dat maritate.
Dupa ani, femeia din est a primit un telefon. Fata cu parul roscat si pistrui din Cluj a venit in vizita acasa, la ma-sa, nevasta de fost securist. Urmau sa se revada, dupa ce trecuse mult timp. Timp in care multe se intamplasera. Femeia din est avea copii si era la casa ei....Avea doi caini si doua pisici, cateva flori si straturi in gradina. Femeia cu pistrui vorbea cu un puternic accent ardelenesc, avea doar doi caini, nu vroia sa auda de copii, si castiga multi bani din stomatologie. Barbatu-sau avea o afacere. Ii mergea bine, si asta se vedea dupa noua ei aliura: aroganta, vorbea tare, si, spre uimirea prietenei ei din copilarie, o data la doua fraze rostogolea un "ce pula calului" cu o dexteritate mai ceva decat ar fi spus: "as manca mamaliga cu branza si smantana". Au barfit, au depanat aminitiri, au povestit intamplari undeva uitate si acum scuturate bine de praf. Dar fata cu par roscat si multi pistrui nu scapa nicium de acel aer de superioritate, nu ezita sa spuna pretul exorbitant al noii mobile de bucatarie, injura pe unul si pe altul si nu uita nicicum sa arunce acel "pula calului" devenit deja tic verbal.
Dupa reintalnire, femeia din est a pastrat o zi intreaga o oarecare uimire pe chip si o privire oarecum pierduta. Se gandea pesemne la metamorfoza pe care o fiinta o sufera de-a lungul vietii.....si incerca sa analizeze ce schimbari suferise ea insasi. Era la fel de mare diferenta dintre ce a fost candva si ce era acuma?
Dintr-un motiv nu foarte precis, avea impresia ca nu era chiar asa................
Prietenele se mai intalnira. Femeia din est chiar fu in vizita la cea devenita de cativa ani clujeanca. Aroganta celei cu parul roscat si cu multi pistrui deveni din ce in ce mai mare, iar prietena din oraselul din est se simti oricum in Cluj, numai musafir poftit nu.
A plecat din acel oras din Ardeal cu un gust amar.

O zi de vara. Duminica. Femeia din est isi face treaba prin gradina. Isi uda plantele, mai vorbeste cu cainii, mai face un escalop la copii... Soarele bate puternic. Este o zi caniculara numai buna de trandavit. Dar ea nu trandaveste, se misca neincetat. La un moment dat o sageata o durere puternica de cap. Cu ochiul stang nu mai vede. Urechile i se infunda. O ceata i se pune si pe ochiul celalat. Mana ii amorteste. Se intinde pe canapea.Inainte de asta reuseste sa-si puna o batista inmuiata in apa pe frunte. Sta intinsa pe canapea. Dar moare.....

Femeia cu parul roscat si multi pistrui afla...Suspina o data, suspina de doua ori, si atat. Se intoarce la pacientul ei din cabinet, proptit pe scaun cu o gura mare cat o sura. Si isi vede de treaba. N-a venit niciodata la mormantul prietenei ei din est. Pentru ca de...ce pula calului?

A fost odata....ca in viata, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti....