miercuri, septembrie 23, 2009

ce muzica mea?

Preteni, nu prea v-ati omorat cu sugestiile de melodii. Asa ca de acuma ma pun pe ascultat radio. Da, am descoperit ca ProFm Chill imi satisface, intr-adevar, simturile. Cam prea mult, as spune, ca au aia numai piese de facut...drrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrraaaagoste!
:))

marți, septembrie 22, 2009

si-a uitat sapca pe jos!

pentru prieteni

dragii mei prieteni buni, care stiu ca ma cititi indiferent de prostiile pe care le debitez aici, am o rugaminte...asa, de la preten la preten:
sugestii de melodii frumoase.
am o pana de idei, de inspiratie, nu mai aflu cantece care sa ma unga.....mental si senzorial. Asa ca hai, astept propuneri.

cafea la ibric

Dea, mor dupa cafeaua la ibric. Facuta de mine. Si tata o face foarte bune, da parca mai tare. Si Corne o nimereste de multe ori. Dar eu, ei bine, eu is mezu in ale cafelei. Mezu pentru mine, desigur.
Reteta e a dracu de simpla. Iau o cana mai marisoara asa, cum sunt alea pe care le dam de obicei cadou la amici si pe care sunt scrise tot felul de mesaje tampite sau semne zodiacale. Asta e cana perfecta. Pentru ca beau o singura cafea, dimineata, imi trebuie o cantitate consistenta. Tata imi spune ca e prea mult, eu spun ca e suficient - si necesar (combinatia ideala). Deci, dupa cum spuneam, iau cana cu mesaje tampite sau cu semnul zodiacal, depinde ce-mi pica in mana, o umplu varf cu apa si o torn in ibric. In ibricul ala frumos pe care l-a luat Corne de la un anume hypermarket pentru ca eu am vrut sa-l aduc la birou ca sa-mi pot bea cafeaua mea. Am stabilit, era ok, urma sa-mi fie decontat ibricul, pana mi-am dat seama: fir'ar, nu avem aragaz. Asa ca a ramas ibricoiul - ca e mare, domne, in resedinta Ena-Ojohita-Keransita.
Deci torn cana plina cu apa. Apa plata. mai pun si de la robinet. dar parca nu e perfecta daca e de la robinet - apa aia cu clor, poate cu resturi de fecale sau cine stie ce vietati mici-mici care la microscop arata ca niste monstri cu dinti ascutiti si ochi holbati. Obligatoriu, pun si doua lingurite rase de zahar. Si las apa sa fiarba. Asta se intampla repede - ibric mare, pus pe ochiul mare al aragazului rezulta timp f scurt de fierbere. Deci ma intelegeti, da?
Fierbe apa, iau ibricul de pe foc, pun doua lingurite pline de cafea. Pun la loc pe foc, astept sa mai dea un clocot, sting focul si invart cu lingurita cu coada lunga. Si VOILA (asta daca tot termin cursurile de franceza si am avansat in ale limbii frantzuzilor).
Dar sunt zile cand nu pot sa-mi beau cafeaua orgasmica. Pentru ca, sa spunem, merg sa-mi fac analize.Tre sa-mi duc borcanelu cu pishu si tre sa-mi iau si sange, deeeci - nu pot sa mananc nimic, sa beau nimic. Urasc dimineatile in care nu pot sa fac asta. Sunt nervoasa toata ziua. Asa ca imi iau cafeaua de pe unde apuc. De la Tip-Top de exemplu, din centrul vechi. Are doua plicuri de zahar. Nu vreau lapte. Nu-mi place laptele in cafea. In opinia mea, e laba trista. Si mai iau si o prajitura la cafea. Pare delicioasa. De precizat! La cafea trebuie mereu sa am ceva dulce. Si cafeaua trebuie sa fie foarte fierbinte! Altfel nu simt gustul.
Imi iau eu cafeaua de la Tip-Top la pachet. Adica o iau in mana, E intr-un pahar de ala de unica folosinta, cu capac deasupra. Eu is repezita cand merg pe strada. Era sa scap o data paharul, pe la Tineretului, pe peronul metroului. dar n-am facut-o. Da in fata usii de la birou, poac, se duce paharul fix cu curu'n sus. Da nu se varsa nicio picatura. Ajung la biroul meu, e buna, merge cu prajitura.
Azi nu mi-a sunat ceasu. Asa ca n-am timp de mic-dejun. Implicit, nici de cafea. Asa ca trec pe la Mac-ul ala de la Unirii undergound si-mi iau bautura mea, de care am nevoie cum au zeii de nectarul lor. Ala ma intreaba: simpla, cu lapte, machiatto, cacalatto? Simpla, domne, altfel iti spuneam! La pachet. De ma Mac si pana sa ma asez in fata calculatorlui, cafeaua din punga s-a varsat asa, vreun sfert. Nush cum dracu pun astia cafeaua la pachet. Ca tot se varsa. Pachetele de zahar ude, servetele ioc, toata punga aia umeda. Pizda ma-si!Si e mai multe decat cantitatea mea normala, decat doza mea zilnica. Asa ca acu is agitata. dau din picior. Simt un freamat interior incredibil. Am o streche .........
A, si ieri m-am certat cu madam de la Dika. Stiti voi, magazinul de tzoale de la Romana. E roscata, are sprancene urate si e catza. Si mi-a spus ca daca nu-mi convine sa ma duc la magazinul de peste strada. Iar eu m-am enervat, ca o catza proasta ia locul unei fete care ar putea sa se poarte altfel cu un client. Cu o clienta ca mine, de exemplu. care sparge bani acolo de trei ani. Si din cauza careia mai sparg bani acolo si alte pretene si amice. Mi-e ciuda domne....
e, dar asta este deja un alt subiect, pe care nu-l voi dezvolta de fapt niciodata...
Hai sanatate!

luni, septembrie 14, 2009

un copil pe coclauri

Senzatie: iti cumperi un pulover, sa spunem ca de la Dika, e frumos, dar cand il iei pe tine incepe sa te manance pielea. Si sa te manance. Si incepi sa te scarpini.Si pielea se face rosie, dar na, inca nu il scoti ca iti place. Te prinde destul de bine. Dar la un moment dat iti bagi picioarele, ramai in pielea goala si cauti cel mai frumos lac si te arunci in el.
In Bucuresti, ma mananca pielea. Inainte nu era asa, acum parca sunt coplesita de viata urbana, ma enerveaza oamenii si cacaturile lor cotidiene. Asa ca am decis ca am sa plec. In acel loc din nord, la 20 de km de Faltceni, loc mic, simplu, pur, pe care l-am numit de cand ma stiu "la tara". N-am stat mult pe ganduri, desi nu am mai fost de 5 ani acolo si aveam o mare teama ca nu as fi putut nicicum sa imi regasesc copilaria. Pentru ca exact la asta ma asteptam cand mi-am aruncat bagajelul in masina. Sa dau peste capsula timpului, care ma trimite cu 10 ani in urma, cand nu-mi pasa de nimic. Imi era frica ca locul e atat de schimbat si poate tehnologizat, incat am sa fiu dezamagita si am sa dau intr-o depresie. Pentru ca sunt destul de labila psihic zilele astea.
Am luat-o cu mine pe Dana, pentru ca mai mereu, cand fugeam la tara, mergeam impreuna. Desi nu ne intelegeam deloc bine cand ajungeam acolo,parca se facea un clic si incepeam sa nu ne mai suportam. Dar altfel ne-ar fi fost urat. Rau cu rau dar mai rau fara rau.
Si am ajuns. La aceeasi casa care auzisem ca acuma are veceu si cada si chiuveta. Exista deci canalizare. Am fost dezamagita cand am auzit, as fi vrut sa fie la fel ca acum 7 ani, cu aceeasi buda de lemn, in speta un loc destul de puturos.
Dar, in ciuda acestei modernizari, casa arata la fel. Gradina, plina de flori. Au aparut in plus doi pitici, o pisica flamanda care venea sa manance resturile de mancare. A disparut: un par. Cam atat. In rest, neamurile mele neschimbate. Nea Mitica are 90 de ani, dar se tine la fel de bine.
Acelasi miros de tara, puternic, curat.Am zis ca daca tot sunt aici, in mediu bine oxigenat nu am sa fumez deloc. Si nu am fumat deloc.
Am inceput totul prin puparea neamurilor. Apoi am analizat bine curtea, gradina, cele doua camere in care sta Tanti Melania (alias Mel N, la fel de neschimbata - pe ea oricum o mai vazusem in capitala).
A urmat festinul. Bors de varza cu smantana si cu adrel iute rupt direct din fundul gradinii. Snitel din carne de purcel taiat la curtea vecina cu piure din cartofi culesi din partea dreapta a gradinii. Plus castraveti murati pusi in magazie de Tanti Zenovia. Plus chec de la patiseria din Falticeni, cu ceva E-uri.
Dupa festin, am pornit direct pe runc. Era posibil sa vina ploaie dar m-a durut la basca si am spus ca nu-mi pasa. Am urcat ca nebuna, si, spre mirarea mea, nu am gafait prea mult. Aia de la primarie au infipt o cruce pe varful runcului. Nu stiu exact de ce. Daca as fi ajuns cu doua ore mai devreme as fi prins si sfintirea. Dar cum nu-s cea mai bisericoasa fata, nu a contat prea mult.M-am plimbat pe la marginea padurii, dar n-am intrat. Era ora 5 si ceva si e cam tarziu pentru o promenada in mez de codru. Vantul incepuse sa bata tare, bine ca aveam hanorac cu gluga. Nu ma puteam satura de priveliste. In zare vedeam Muntii Stanisoarei. Ma tenta sa ma arunc in padure si sa urlu, dar venise si Mel N cu noi - care la 81 e sprintena ca o fata mare - si era extrem de ingrijorata. E curent, e tarziu, vine ploaie, aveti grija....Nu, nu mai aveam 23 de ani, revenisem la 12.
Pe drumul napoi am mancat nuci. Nuci verzi. M-am manjit pe maini. Si am decojit fiecare bucata cu atentie si am simtit acel gust dulceag mai ntens ca niciodata. Am ramas selectiva, mai rau ca la 12 ani: nucile care nu aveau miezul galbui erau imediat aruncate. Am lasat femeia in urma, si i-am zis ca mergem in recunoastere. Pe coclauri si ulite. Mirosul de balega proaspata se simtea destul de bine, dar si de iarba. Un miros proaspat. Ne-am asezat pe Bancuta. De aclo aveam o priveliste frumoasa a dealurilor si caselor aruncate pe dealuri cu capitele de fan din jurul lor, asezate asimetric. Am inceput taclalele cu Dana. Daca inainte vorbeam de: note, profu Sturzu, baiatul care statea la casa frumoasa de pe Mihai Eminescu, de note iar, admitere, facultati etc acum discutia gravita in jurul: sexului, carierei, problemelor, sexului, carierei si tot asa.
Cand am luat-o agale spre casa apare El, retardatul satului. Banuiesc ca fiecare sat trebuie sa aiba retardatul lui. El saracu zicea acolo in legea lui ceva. Am dedus: unde va duceti? I-am aratat cu mana ca in dreapta. Apoi a mai zis ceva. N-am inteles. Dupa cateva secunde de scremere intelectuala, mi-am dat seama ca repeta Crucea. Na, bine.
Noaptea am dormit strasnic. Desi am ramas cu o oarecare teama provcata de intunericul din fundul gradinii si de sunetele care se aud noaptea de sub podea. Si acum cred ca sunt niste vietati atemporale si malefice acolo care de ani buni incearca sa roada podeaua si sa ajunga la noi, in timpul nostru, sa ne perturbeze existenta.
Nu mi-am batut mult capul ca am adomit imediat. Dana in schimb nu. O mai trezeau zgomote si se speria.
A doua zi am mancat friganele. Defnitie: friganele=felii de paine alba date in lapte, apoi in ou, si ulterior prajite. Gust excelent. Calorii multe. Cui dracu ii pasa? O viata am!
Am manacat, am baut cafeaua cu aroma de vanilie si am luat-o la drum. Din nou pe coclauri. Pe strada principala il vedem iar pe El: retardatul satului. Nu ne mai intreba in limba lui ce facem. Nu. A scimbat repertoriul. Nu ne-a mai fost de data asta greu sa intelegem ce spune: Mu-ia, Ma-ta. Ma gandeam ca nu stie ca spune, dar cand a inceput sa faca acel semn cu pumnul inchis, din dreapta in stanga si din stanga in dreapta, repede-repede, ne-am dat seama ca este constient de semnificatia sublimelor cuvinte care ii ieseau obsesiv pe gura. Eu am luat o bata in mana, pentru orice eventualitate. Cativa copii pe biciclete au trecut pe langa El, si, parca salutandu'l au spus: Ma-ta! Era clar,retardatul nu era mai mult decat un inofensiv.
Am mers apoi in padure, am mancat mure, am stat intinse pe iarba, ne-a speriat o vaca, ne-am dat seama apoi ca nu e turbata, am mers din nou la bancuta, ne-am intalnit cu El, retardatul, ne-a facut din mana, i-am facut din mana, ne-am jucat cu doi catei, am mancat iar nuci, am baut tuica de la Tanti ileana - Steaua Nordului - am mancat iar bors de varza cu smantana si ardei, am alergat, am mai explorat doua ulite, si apoi am plecat.
Maine imi iau din nou puloverul frumos, dar sarmos, pe mine. Trebuie sa ma pregatesc de scarpinat.

duminică, septembrie 06, 2009

................................................................

promenada pe timp de seara

Am palpitatii. A venit azi dimineata, adica azi, duminica, omul cu lumina. Un tuciuriu cu musteata si strungareata care mi-a si zambit desi m-am stropsit la el. Un nene asa, cam la vreo 48 de ani. Si cum sa nu ma stropsesc daca duminica, cand oamenii isi permit luxul sa viseze ceva mai mult decat in alte zile, mai ales ca este si zi ploioasa, vine omul cu lumina si suna, si suna de parca i s-a blocat degetul ala pe tzumburucul de la sonerie?
I-am spus ca nu platim. Nu a inteles. Am intrebat nedumerita: da ce, trebuie sa platim acuma? S-a ratoit la mine: platiti acuma sau nu? NU, DOMNULE, NU ACUMA! Da ce nu-ntelegi?
Ma arunc iar in patul meu nou cu super saltea. Da ce, mai pot adormi? Desi tot mi-e somn. Visez tare urat in ultimul timp. Cersetori si crime cu mutilari si transari. Fara sange. Cred ca e varza in subconstientul ala al meu.Si nici macar nu am mai consumat cu pofta filme horror, cum faceam inainte.
Nu pot adormi la loc. Imi bate inima tare de la soneria aia de cacat si simt cum imi lacrimeaza ochii. Incep sa ma gandesc la una, la alta...
Si imi amintesc de plimabrile mele pe jos. Mai ales in perioada asta, fiind vreme frumoasa, am ales sa compensez cumva cele vreo 5 ore de stat pe scaun cu mersul pe jos, de la serviciu acasa. Mai precis, traseul e asta: timpuri noi-tineretului metrou-parc tineretului-brancoveanu metrou-brancoveanu acasa. Nu-mi dau seama exact cam cat fac, probabil o ora asa. Imi place sa trec prin parc.
Acum doua saptamani, plec de la birou cu gandul sa merg iar pe picioarfele mele, exclusiv, pana acasa. Cam cu 100 de metri inainte de metrou Tineretului, pe Sincai, s-a deschis un loc unde o fata cu tenul masliniu, micuta, vinde o bunatate de inghetata italieneasca la cornet (chestiunea cu 100 de metri nu stiu cat adevar are, pentru simplul fapt ca eu nu stiu sa estimez nicicum distanta. Asa ca opresc acolo, dau 2 lei si-mi iau o cupa cu gust de piersici. Ajung la intrarea in parcul Tineretului. Destul de multa lume. Niste puilifrici galaciosi joaca fotbal. E, si ce daca mai trec oameni, arunca mingea, o dau in sus, o paseaza unul la altul. Poac imi vine-o minge-n cap. "Da trec si eu pe-aici, fraiere"! Cam asta e cea mai buna replica care imi vine in minte in momentul ala. Aia comenteaza ceva, rad, niste cacati ambulanti. Bine ca n-are inghetata mea nimic. Continui sa o ling mai departe. Evident, tot felul de pervesri nefututi de vreo juma' de an incep sa se ia de inghetata mea, de tzatzele mele....etc. Vara asta numai de comentarii de genul asta am avut parte, parca mai mult ca oricand. M-am resemnat, asta e specia barbateasca cu putine studii de la noi. Ajung la Sala Polivalenta.Un tanc cam de 18 ani, proaspat impliniti, a luat Opelul lu tac'su. E oprit acolo, masina e ticsita de tanci de teapa lui, fete si baieti cu zambete tampe si priviri blegi. Da e oprit in asa fel incat nu pot sa trec prin spatele masinii, iar prin fata parca am o retinere. Nu stiu daca va porni masina sau ba. OK, vad ca se uita la mine, nu face nimic, intentionez sa trec atunci. Tancul accelereaza in momentul ala, face nu stiu ce viraj, si cica parcheaza in parcarea, evident, de la Sala Polivalenta. M-a persiflat!
Mi-am terminat inghetata. Vad porumb copt. Mi-i pofta, da nu-mi iau totusi. Ajung pe B-dul Brancoveanu. O sa-mi iau sigur nectarine. Un kil. Ma duc la aprozar. O parte din legume sunt intinse in lazi pe jos, fructele sunt pe tejghea inauntru. Vine o doamna, cu o javra mare. Baloasa. Femeia intentioneaza sa cumpere. Si incepe sa se gandeasca la tipul legumei/fructului/cantitate/limita de bani. Timp in care javra sta cu gura deschisa, cu limbaul scos, iar belele se preling frumos pe cartofi. Se mai scutura o data, se mai duc cativa stropi, cu ceva par bonus, pe vinete, dovlecei si casttraveti. Ma uit la javra, ma uit la madam, asa cu o privire de tipul: maaaare proasta! si imi iau si eu nectarinele de pe tejghea, ferite, slava tatalui, de saliva si floci de caine.
Cu plasuta merg mai departe, pe bulevard inainte. Trec pe langa baietasii de cartier. Stau pe trotuar, stransi ca un ciorchine, si le tot joaca ochii in timp ce au niste ranjete de animale fara creier pe fatzau. Trec pe langa ei, trec de ei, aud in spate: "Auzi, da tu porti catuse doar la o mana"? Hă hă hă hăăăăăă. Faceau referire la bratara mea alba subtire de pe bratul drept. Dar cata profunzime, cata metafora.
Bine, am trecut si de hop-ul maimutoilor fara creier, ajung in dreptul sucursalei Unicredit. In fata, pe treapta agentiei, 1000 de femei cu carucioare si copchii in brate, care sparg la greu seminte si evident scuipa coji pe jos. E negru in fata sucursalei. Numai tiganci? Nu chiar. Desigur, cele mai multe dobitoace sunt din natia tuciuriilor, dar sunt si romancute de-ale noastre care, ca sa vezi, au aceeasi dexteritate in a scuipa cojile pe jos, printre dinti, si asta fara macar sa se foloseasca o data de degete in tot acest proces. Si cati plozi care vor prelua cu brio din activitatea mamelor! In momentul ala urasc copiii. I-as lua pe toti de un picior si i-as arunca in fantana. Iar pe ele le-as deporta in Siberia. Fara seminte!
Ajung la blocul meu. Sunt obosita. Fizic si mental. Dau sa intru in lift. Simplu, parca firesc, ma trezesc cu un lichid vascos pe mana. Un scuipat. Am pus mana fix in scuipatul aruncat pe manerul usii de la lift de cine stie ce infect nespalat care a avut el impulsul de a face ceva strasnic. Ma deprima total faza asta. Ajung in baie si stau 20 de minte sa ma spal pe maini si sa ma dezinfectez.
Asta a fost promenada mea pe inserat. In capitala Bucuresti. In jungla Bucuresti....

vineri, septembrie 04, 2009

o alta explicatiune

Ma amuza cand fraieri vin cu pretentii de critici literari, in conditiile in care ei saracii n-au pus in viata lor mana pe un Liiceanu sau n-au auzit in viata lor de Eugen Barbu.
Am sa postez si comentariile negative, dar am sa reactionez. Am sa jignesc, am sa ironizez....e un mod la urma urmei de a-mi descarca virtual energia negativa.

E bine ca blogu incepe sa provoace reactii. Imi plac reactiile, chiar si de la "neavizati" :)

marți, septembrie 01, 2009

in ton cu...

intamplare pe Smardan

De, ca tot fusei la concertul Madonnei, si pentru ca tot s-a facut atata valva cu privire la mesajul ei de toleranta si la invitatia ei de a iubi tiganii ca pe fratii nostri, am sa va povestesc ceva.....
M-am intalnit cu un baiat. In centrul vechi, pe Smardan, ca mie acolo imi place sa merg. Si cum eu ma rezum doar la lucrurile/persoanele/obiceiurile/locurile care imi plac, rareori avand dorinta de a diversifica - exceptia o fac tarile straine, as merge de nebuna oriunde, oricand - si in acea seara am poposit tot pe straduta ticsita cu terase, printre care aleargau puradeii negri si cainii blegi.
Stau la terasa de vis a vis de "3 mese" - acolo era ocupat tot. Discut cu baiatul, nu am chef sa impresionez pentru ca sunt apatica. Mai nou sunt o continua combinatie nefericita de plictis si nervozitate maxima, la care se adauga un strop de frustrare plus o picatura de teama. In stanga noastra, o alta masa la care stau doua fete su vorbesc discret. Probabil ca nu sunt frumoase pentru ca nu le-am retinut fetzele. Mai apare si un copil - nu-mi dau seama daca e fata sau baiat - un borfas negru cu 10 straturi de toale colorate puternic pe el aruncate anapoda, cu ceva pe cap aidoma unui caciuloi si cu o traista atarnand. Vine la noi. Du-te, nu avem chef de tine. Vine ospataru si arunca entitatea neagra cu sexul neidentificat. Trece un sfert de ora. Pispirelul vine la masa fetelor din dreapta, care probabil nu-s frumoase pentru ca nu le-am retinut chipurile, ia paharul din fata uneia, si il arunca dupa niste puradei la fel de negri, iuti si galagiosi. Pe urma, apuca al doilea pahar de pe masa, si il arunca cu furie dupa aceiasi puradei negri, iuti si galagiosi.
Vine ospataru, si incepe sa-i dea scatoalce. Pispirelul fara sex incepe sa tipe ca din gura de sarpe: mi-au luat banii, mi-au luat banii!!!! Ospatarul ii cara palme in continuare. Pispirelul tipa si mai tare. Ospatarita, mai miloasa, se roaga de "Gioni" sa-l lase in pace pe micul borfas. Pispirelul pleaca, cu pasi repezi, tipand, plangand. Nu o ia la fuga, doar merge repede in sus pe Smardan, spre BNR.
Bine. Toata lumea revine la discutiile anterioare. Fetele care probabil nu sunt frumoase isi trag sufletul. Le-a cam speriat pishpi asta negru. Mai schimb doua replici - la fel de apatica, chiar obosita - cu baietul, cand aud: zdranc! bum! poaaac! Un zgomot de geam spart(daca astfel poate fi reprodus in scris acest sunet)
Ce dracu?
E, pispirelu era nervos. Nervos tare, nervos nevoie mare. A luat un pietroi si a aruncat cu toata furia lui de copil in geamul farmaciei de pe Smardan. Geamul s-a facut tandari. Nenea paznic de la nu stiu ce sucursala de banca (asa am vazut eu la momentul respectiv) l-a luat pe tiganasul isteric de-o mana si l-a "ïmobilizat". Pishpi striga incontinuu, cu o voce care ma zgaria pana in strafundul capului: mi-au luat banii, mi-au luat baaaaaaaaaaaaanii!!!!!!!!!!!!
Am fost profund marcata de furia unui tanc. Avea cam 13-14-poate chiar 15 ani. M-a oripilat furia, suparerea, violenta, isteria lui. Asa de rau ca am dat cu picioru intr-un fier care iesea din asfalt. Am crezut ca mi-a spulberat degetul mic de la piciorul drept.
Cand am ajuns acasa, inainte sa ma pun pe veceu, ce sa vad? Degetul meu era plin de sange.
Uite domne, un pispirel negru ce face. Cum mama gloatei de draci sa il iubesc ca pe fratele meu?
T0LERANTA TOLERANTA, DA PANA CAND?:)

visez la un concert....

dilema barbatului....

iete care e....din spusele unui barbat autentic care, intr-un moment de sinceritate, pe sunete de drum'n base, se apropie de mine cu chef de confesiune: mai virgile, stii tu care e dilema barbatilor? cea mai mare, cea mai apriga, cea mai cea?
eu, care cu mana pe inima cred ca barbatul este ca un fel de cub (din filmul, evident,Cubul), normal ca am marit ochii mi-am umflat narile si am scos pe gura un nuuuuuuuu preluuung.
Dilema unui barbat: de ce, daca pentru un barbat normal berea este cea mai mununata si satisfacatoare bautura, care da un simtamant aparte si multe ragaieli, acesta ajunge in acel punct sensibil, in acel moment de cotitura cand nu o mai suporta?
Barbatul continua, pe acelasi ritm de drum'n base, in acelasi beci langa aceeasi fata cu ochii mariti si limba-n gura: De ce, daca iubesc berea, acum am o pofta nebuna de tequila?
Ei fetelor, iaca-te ca putem extinde situatia la femei - de ce daca o am pe nevasta-mea pe care o iubesc si care imi da emotii mirifice, as.....savura acum pe bruneta focoase din parcare?
sustin blogosfera feminina