miercuri, februarie 17, 2010

Obsesia mea...

Spaima Spaimelor

Frica poate deveni o boala? Un prieten? Un dusman? Habar nu am. Dar este cu mine in ultimul timp. Parca e un personaj. Mi-o si imaginez. Se tine de mine, parca merge in spatele meu tinand o mana pe umarul drept. Umarul Meu drept. O vad, are vreo 30 si ceva de ani, e trasa la fata tare, osoasa, are sprancenele ridicate si cute adanci pe frunte. E imbracata alandala, ca o nebuna care isi arunca puloverul albastru lalai pe ea, isi prinde un tricou portocaliu in jur si isi trage niste pantaloni verzi cu roz pe picioarele prea subtiri. Si e incaltata cu adidasi albi cu verde.
Nu stiu de cand a pornit frica. Ea. De nascut s-a nascut demult, da nu o vedeam, nu-i dadeam atentie, nu-mi pasa de moaca ei, nu-i vedeam combinatia groteasca de culori si materiale. Acum o vad, o simt, imi sufla in ceafa. Este cu mine.

Merg pe strada. Pe Dacia, spre Romana. Dinspre intersectia cu Victoriei. Pasesc pe partea stanga. Pe sub cladirile inalte. Ma uit in sus si parca vad turturi. Mari. Ascutiti. Ca niste colti gata sa cada si sa sfasie/crape. Merg pe trotuar pe o cararuie facuta in zapada. Pe marginea trotuarului sunt munti de zapada care se vor topi greu. E zapada murdara in schimb, patata de noroi, de pipi si cacat de caine, care ascunde mizerii, resturi ale omului care lasa prea multe dare in urma lui cand se taraste ca sarpele prin viata asta. Ma uit in sus. Turturi. Nu stiu daca exista acolo fizic sau doar ii imaginez ca fiind prezenti si amenintatori. Teama cu hainele ei de momaine isi pune mana pe umarul meu. Nu mai pot trece pe acolo. Nu mai vreau, trebuie sa traversez. Dar nu pot, pentru ca nu e nicio cararuie prin munti. Si nu pot sa trec de ei, sunt prea inalti ca sa ma cracanez atata. Daca pun piciorul acolo ma afund in zapada murdara si cine stie ce creaturi malefice acoperite de nametii deveniti negri o sa ma prinda de picior si o sa ma traga in tenebre. Respir. Merg mai repede inainte, cu capul in pamant. Imi pun gluga, ma gandesc ca amortizeaza impactul tutzurelui cu teasta. Frica incepe sa ma stranga de umar. Merg mai repede. Dar iata, vad o cararuie prin zapada, in sfarsit, uite cararuia. Trec muntele, trec strada si ajung pe partea cealalta. Nici o cladire ornata cu turturi. Imaginari sau reali, cine dracu mai stie?

Sunt in taxi. In spate, in partea dreapta. Mereu ma urc pe partea aia in taxi. Nu-mi place sa stau langa taximetrist ca sa nu creada ca am vreo intentie de a ma da la el sau de a ma lua drept curva. Barbatii sunt prosti, iar taximetristii sunt barbati. Asa ca ma postez in spate, in partea opusa locului soferului. Asa, il pot analiza mai bine pe taximetrist, der trebuie sa dau mereu capul intr-o parte sa vad taximetrul. Si cati bani imi cere. Uneori nu ma uit deloc, nu-mi pasa de bani. Uneori ma uit cand sunt in criza financiara sau cand am sa spunem o bancnota de 100 de lei, una de 10 lei si una de 5 lei. Nu trebuie sa depaseasca cei 15 lei, pentru ca daca depaseste tre sa dau suta de lei. De la care normal! taximetristul nu va avea cum sa-mi dea rest. Ceea ce presupune si mai normal! sa ma duc din non-stop in non-stop ca sa ma milogesc sa-mi schimbe cineva dracului banii mari in bani mici. Si frecatura asta are loc cu taximetrul pornit.
Sunt in taxi. In spate, partea dreapta. Ma uit pe geam. Sunt pe undeva. Nu recunosc. Inca stiu atat de putin locuri in Bucuresti. Poate din indolenta. Poate din nepasare. Ma intereseaza ceea ce-mi place si ceea ce e la indemana. Sunt comoda uneori. Extrem de comoda si nu am chef sa ma scoata nimic din comoditata mea. Asa ca o explorare a orasului e exclusa. Momentan. Taximetristul face o depasire. Depaseste. Si intra pe cealalta banda. Atunci imi imaginez. Vizualizez. Cum ar fi sa intre unul din fata in noi. Sau unul din dreapta sa intre in masina facandu-ma pe mine praf. Imi imaginez cum m-as lovi, cum m-as tranti cu fata de scaunul din fata, cum mi s-ar sparge nasul, cum s-ar crapa buza tasnind sange si cum mi-ar iesi doi dinti. Simt dintii cum ma dor. Parca se misca. Teama m-a luat de-a dreptul in brate. Jigodia! Ma ineaca cu mirosul greu de haine colorate, prea colorate, ponosite si roase de molii.

Sunt la Alex si Bita acasa ne adunam sa facem un pre pentru iesirea din seara asta. Va fi seara dansanta. Vom fi noi, prietenii, vom rade mult si vom dansa. Dansam ca nebunii, e o dezlantuire deplina mereu, iar fiecare miscare are atata ritm pentru ca sufletul nostru are atata mult ritm. Simtim notele, auzim fiecare instrument, stim versurile - ma rog, ceilalti stiu versurile, ei canta, si eu cant dar am alte cuvinte: "treispe paispe, treispe paispe". De la Hirina-i pontul.
La Alex toti au chef de ceva nebunesc. Vor sa bea shot-uri. In pahare de shot. Niste tequila. Dar nu oricum, ci, cu mainile la spate, luand paharul in gura si dandu-l peste cap in asa fel incat toata licoarea de nici nu stiu cate grade sa curga lin pe gat. Toti fac asta, unii cu mai multa dexteritate, altii cu mai putina. Mie mi se pare ciudat. Daca picatura rebela vine pe partea cealalta a gatlejului? Ma inec de atatea ori cu mancare si apa incat uneori am certitudinea ca asta va fi cazua mortii mele. Ma tem de inecuri. Cand cineva din alta camera tuseste prea tare, prea agresiv, ma duc sa verific. Ma tem ca s-a inecat. Ca moare. Asa ca atunci cand i-am vazut pe toti facand schema cu tequila, am zis ca ce naiba? as putea si eu. Desi mana bagaboandei de Frica era deja pusa usor pe umarul meu. Dar ma incumet. Vad ca nu pot sa iau paharul nici cu buzele. Nu pot incadra paharelul de shot in gura. Fac eu ceva pe acolo, incerc sa dau pe gat, dar simt parca cum lichidul ala e naravas. Imi vrea raul. Vrea s-o ia pe alta cale. Vrea sa ma sufoce....Teama ma strage iar puternic. Las paharelul. Ma duc si mai pun o data The Cure - Lullaby. Da-l naibii de paharel dat peste cap cu mainile la spate! Sunt multumita. Hm, nu vesela, doar multumita. Iubesc sa traiesc!

Anatomie

Azi, in timp ce veneam cu 381-ul acasa, m-a palit inspiratiunea. Brusc. Ca o palma de nicaieri data peste cap. Desi, ciudat, fiintele ce ma inconjurau numai muze nu se puteau numi. In fata mea doua momai, una mai acra ca cealalta. Bruneta, mai batrana, mesteca o guma cu atata greata si isi misca buzele cu asa o scarba, de parca suferea de o boala nepamanteasca. Blonda, buze stranse, ochii mare albastri, sprancenele subtiri si tinute in permanenta ridicate, de parca tot ce o inconjura nu merita altceva decat sictir si flegma-n crestet. Cu toate ca simteam cum imi tremura ochiul drept - nici macar pe geam nu ma puteam uita ca era aburit - mi-am amintit de liceu.
Mi-am aminitit de o duduie la fel de scarbita de viata - profesoara de biologie. Biologie in sensul larg, ne-a predat timp de patru ani genetica, ecosisteme, anatomie. Mama ma-si, uram materiile astea, nu stiu daca din cauza ei, a duduii respective sau din cauza mea, pentru ca nu aveam pur si simplu pasiune. Singurul moment cand am fost interesata de biologie in general a fost atunci cand mi-a atras atentia anatomia in particular. Si restrangand cercul - cand am invatat despre sistemul reproducator. Am privit indelung desenele din manual, am studiat atent aparatul reproducator barbatesc incercand sa-mi imaginez cum e sa ti se balangane talanga balanga un muschi cand bleg cand tare, am studiat atent aparatul reproducator femeiesc in timp ce intelegeam de ce e sange cand imi vine sau cum arata ovarele mele. Anatomic vorbind, sunt frumoase? Sanatoase? Apte?
Dar episodul acesta s-a intamplat mai tarziu, cand eram deja in liceu, probabil intr-a 12-a. Deja nu-mi mai pasa de pozele respective. In momentul ala eram focusata doar pe admiterea la facultate, devenisem flegmatica, aroganta prinsese radacini, iar indiferenta incepuse sa se imprieteneasca cu mine. Ce era in afara economiei si matematicii nu mai prezenta interes. Nici carti de beletristica, nici chimie, nici franceza si nici biologia doamnei V. Duduii. O cucuoana de vreo 50 si, cu paru permanent, gusa proeminenta si maini patate de puncte maronii. Poate probleme cu ficatul. Cica era domnisoara. Nu ne era simpatica, pentru ca ne exaspera cu teoria ei. Pentru ca nu se putea apropia de noi. Pentru ca nu putea vorbi pe limba noastra. Profesorii nostri sunt incapabili de a face asta. Si mai ales pentru ca isi cam batea joc de inteligenta noastra. Ne spunea: "Fiecare rinichi este asezat in loja renala". Apoi continua imediat. "Deci, unde este asezat fiecare rinichi??". Noi taceam. Ni se parea o gluma. Ne credea debili. Ea continua: "In loja renala! Doar acum am spus asta!!!!".......
V....frustrata, dornica sa ne prinda cu lectia neinvatata, gata sa ne corecteze caietul unde ne luam notitele, ca sa vada daca lipseste vreun desen. Nu lipsea? Nu-i nimic, corecta ce gasea. Cu rosu! Cu cel mai rosu pix pe care il avea la indemana. Cu cea mai mustratoare privire daca vedea o sageata pusa invers.
Detaliile astea de cacat. Mereu le-am urat.
Ajunsesem la lectia "Excretia". Ca sa vezi, tocmai pe mine se gasise sa ma asculte. M-a frecat cu intrebarile o ora intreaga. Stai sus, stai jos, zi aia, bine, nu-i bine, stai jos! Nu a fost multumita pentru ca noi, a 12-a A, nu am raspuns suficient. Mie mi-a dat doar un 8. Nesatisfacator pt mine, imi futea media. Da, eram genul de eleva silitoare. Profesorii ma apreciau. Fetita cuminte.
V nu era multumita de cum ne-am manifestat la lectie. La lectia "Excretia". Se uita la clasa, la toti parca, pe rand, se gandi putin si spuse: Pentru data viitoare, va rog sa va puneti excretia la punct.
Aceea a fost fraza. Imaginea a aparut. 27 de oameni stand la buda, langa buda, pe buda, scremandu-se, cu sudori pe frunte, concentrati, punandu-si excretia la punct. Nu stiu de ce, am vizualizat pe cativa si cu supozitoare in mana. Gata, ingredientul declansator a fost gasit. Am inceput sa rad. La inceput incet. Pe urma ma tot gandeam la imaginea din cap. Scap pixul sub banca. Ma aplec sa-l iau, sa nu-mi vada dintisorii beliti si fata rosie. Ma ridic, aparent mi-am revenit. Ma uit la randul de banci din dreapta. Imi vad colegii din fata. Cei doi colegi de banca din diagonala mea, cu nume parca predestinate: Zimbru si Jucan. Stateau cu fata intoarsa spre mine si cu chipurile desfigurate de ras. Si-au imaginat aceeasi poza. 27 de oameni pe buda, sub buda, langa buda....punandu-si excretia...la punct.
Acela a fost momentul. Nu am mai putut tine raul in mine. Am izbucnit intr-un ras isteric. Vroiam sa-l opresc. Nu-mi pun niciodata mainile la gura cand rad. Nu-mi acopar podoaba. N-am facut asta nici atunci. Poate ar fi trebuit sa o fac. Incercam sa gasesc ceva care sa opreasca. Ma uitam la scrilejiturile de pe banca, la curul de fata desenta de mine, la intrebarea scrisa cu pixul apasat pe lemn: Ce se va intampla? Am scris asta acum 2 ani, sau 3....intre timp s-au intamplat...multe, nevrute, nedorite, nebanuite. Dar nici un gand trist nu se putea lipi de mine.
Rasul meu era isteric, animalic, sicer, pur, venit din strafundul strafundului. Prin rasul ala am dat afara lacrimi iar prin lacrimi ultimii stropi de energie negativa. Rasul imi scurgea tot raul. Cum dracu sa stopez asa ceva?
V era in dreptul meu. Se uita cu ochii holbati la mine. "Domnisoara, ce este cu tine?". Nimic. "Domnisoara, controleaza-te!". Nimic. Nu ii venea sa creada. Fetita silitoare, aparent cu minte si cuminte o persifla. Era batjocoritoare. O batjocura nefortata, ci doar instinctuala. Cum e mai rau. "Nu iti dai seama ca ma faci sa ma simt prost? Razi de mine?" Am scremut printre rasete si lacrimi si gemete un "Scuzati-ma, nu pot....". Doar de atata am fost in stare.
A fost izbanda mea asupra ei. A fost criza de ras suprema. Sfidatoare, umilitoare, purificatoare. Am ras pana nu am mai putut.
Mi-e sete de un asa ras. Mi-e foame de un asa ras.

vineri, februarie 05, 2010

Premiu pentru corectitudine....cine? EU?


MarmotzeluL mi-a dat un premiu. Pentru cuvinte scrise corect. Desi trebuie sa recunosc ca la cat de grabita, distrata, nerabdatoare sunt mananc litere si o mai dau in bara cu timpurile verbelor. Da asta e, eu iau premiul, tac malc si il pun aici. :) Merge mai departe la Tanti Jeni, ca face mancaruri luate dupa retete scrise corect!

luni, februarie 01, 2010

Ragusitul din Piata Virgiliu

Saptamana asta pe lista am adaugat restaurantul Carre. Prima parte - ca acu ni-e cam somn si tre sa-mi si vina deci cam gata cu inspiratiunea - o puteti citi aici. Gurmanzilor, lectura placuta!

Somnul meu. Care somn?

Scriu aceasta postare in timp ce imi este foarte somn. Si cu cat tastez mai mult cu atat mi se incetoseaza mai tare privirea. La Teveu e sinteza anului cu Gadea. Nu ma inspira nicicum emisiunea asta dar parca nici nu pot sa schimb. O forta paranormala, dincolo de dimensiunea noastra, ma opreste sa dau pe alt program. Cred ca mi-e prea somn.
Somn, somn, somn....Asta a devenit un cuvant problematic pentru mine. Il folosesc din ce in ce mai des si ma gandesc tot mai mult la experientele nocturne. Pentru ca da, au inceput sa fie experiente in toata regula, actiuni, trairi, emotii, mama ma-si, numa somn nu mai este.
Sunt trei posibilitati:
1. Ma prinde somnul. Nu foarte rau. Doar asa, da semne ca intr-o ora maxim ar cam trebui sa-mi afund bretonu-n perna. Iau o carte. Incerc sa o termin si sa nu o mai las neterminata cum s-a intamplat in ultimul timp. E frustrant pentru mine, gradul de plictiseala ia proportii din ce in ce mai mari. Daca nu e totul cat mai divers, cat mai variat, cad in depresie. Cauzata de plictiseala. Asta e boala mea poate. Bun, deci ma pun in pat. Imi pun pernoiul la perete si imi aprind lampa din dreapta patului. E o lampa cu un picior lung, inalt, foarte frumoasa. Nu da prea multa lumina, da ma descurc. Citesc. Intru acolo in actiune. Vad locuri, simt emotii. Pana cand incepe sa imi bata in ureche un ham!ham!ham!ham!....fara sfarsit. E ca picatura chinezeasca. Si termopanul marca caca maca nu e termopan de ala autentic, strashnic, antifonic, nu! Asa ca hamaitul ala imi vine direct in brate. Picatura chinezeasca, chin, suspin. Mor. Simt ca ma sufoc. Ma ridic din pat, ma duc la geam si incep sa tip in noapte: Mars! Mars javra! Tace. A tacut. Doua secunde, trei...Ham!Ham!Ham!Ham! Imi crapa vena, mi se zbate tampla, intr in fibrilatii. Taci futu-ti mortii ma-ti! Tip in noapte, de la etajul 5, ca o doamna, in intuneric. Cat mister cred ca se degaja de la fereastra mea. Tace. Doua secunde, trei, patru....A tacut! Cand adorm, javra o ia de la capat. Uneori mai deschid geamul, mai azvarl cate un Taci, Mori, Mars, cu sau fara efect. Somnul e compromis, franjurat in mii de ite.

2. Uneori ma ia un somn de-mi pica capul. La propriu imi pica, se desprinde de gat si se rostogoleste pe pat si acolo ramane. De oboseala, de pofta de vise. Si ma duc asa cu o pofta la culcare, inchid ochii cu o asa satisfactie majora, si am un zambet tamp si imi plescaiesc limba de placere. Si adorm. Jumate de ora. Dupa care ma trezesc. Speriata. Fara motiv. Sau cu motiv nebanuit de nimeni. Si aici sunt trei variante.
2.1. deschid ochii. ma ridic in fund. ma gandesc ca e un cosmar. simt ca inima bate tare. da nu e nimic, asa e de la cosmaruri. imi afund iar bretonu-n perna si adorm.
2.2. deschid ochii. ma ridic in fund. simt cum imi bate inima. ma ridic din pat pentru ca ma sperie cand aud cat de tare imi bate inima. asa ca ea incepe sa o ia la galop. ma duc la fereastra. ma gandesc la camp cu flori. sau la un baiet frumos cu par bogat si maini dibace. poate aprind televizorul. poate nu. ma arunc in pat, ma pun pe burta si imi impun sa adorm.
2.3. deschid chii. ma ridic din pat. ies din camera. merg la dreapta si deschid usa de la camera Cristinei. de precizat: nu o deschid usor, ca si cum ar fi cazu unui om care doarme adanc. nu. o deschid agresiv, apas cu putere pe clanta, poac poac. noroc ca ea sta bine cu inima, si nu prea se pierde sau sperie. intru in camera, scancesc un Cristiiinaaaaaa si ma bag langa ea in pat. ea ma mangaie buhaita de somn pe umar. ca sa ma calmez. asa adorm mai repede.

3. Alteori dorm bine. Nu latra belitii aia de caini - sau cel putin nu-i aud eu, nu exista niciun impuls dubios care sa ma trezeasca brusc....conditiile sunt optime pentru un somn strashnic, cu bale si cap afundat la maxim in perna mare. Si dorm bine mersi....dar se poate intampla sa fi uitat geanta pe hol. Si in geanta sunt aruncate doua telefoane. Care nu au fost date pe Silent. Se poate intampla ca la ora 10.00 AM sa sune unul dintre telefoane. Asta in weekend. 10.00 AM este mai mult decat devreme in weekend. Este nepermis, obscen de devreme....Din motive necunoscute mie, datorita unor pitici tembeli din capul meu, eu cand aud sonerie de telefon trebuie musai sa raspund. Orice as face in momentul ala. Asa ca daca telefonul suna iar eu visez ca sunt in Istanbul si pierd avionul spre Bucuresti, ma rup brutal de visul meu si intr-o clipita sunt langa geanta. Deschide geanta, cauta telefonul buimaca, vezi ca nu-l gasesti, vezi in buzunaru interior, nu asta domne! celalalt. Vad ca suna tata, dau sa raspund, tocmai a inchis. De precizat ca geanta e pe hol....Ma duc inapoi in dormitor, ma bag in pat, dau sa sun inapoi, hopa, e ocupat. Incepe sa sune celalat telefon. Din geanta. Geanta e pe hol. Chizda ma-si de viata! Du-te pe hol desculta, si mai buimaca, aproape ametita, deschide geanta, cauta telefonul numaru 2, in buzunaru interior, nu in primul, in al doilea, tu-i marea ma-si! Vad ca e tot tata, dau sa raspund, fix atunci inchide.........

Si cand ma gandesc ca acum cateva luni ma laudam ca somn ca al meu nimeni nu are...
sustin blogosfera feminina