sâmbătă, august 15, 2009

o bucata buna

A BRONX TALE

Am revăzut azi noapte A BRONX TALE. Mie nu-mi place sa revăd filme. Am prea puţin timp la dispoziţie, şi apar atât de multe producţii noi. Dar de data aceasta am privit un film cu atâta interes, cum de puţine ori am făcut până acum. Sunt greu de impresionat, greu de mulţumit şi găsesc rar ceva care să-mi transmită o stare, care să-mi dea emoţii, care să-mi ridice părul de pe braţe.
Cred că reţeta filmului constă în două cuvinte: simplitate şi personaje foarte pitoreşti. Nu tu efecte speciale, nu tu poveste foarte complicată, nu e un film cu genii şi cu eroi care salvează lumea. E cu oameni simpli, chiar şi gansterul Sonny, care deţine supremaţia cartierului, devenind o fiinţă preocupată de cele lumeşti, precum principiile sănătoase de viaţă sau instinctul patern.
Personajele sunt pitoreşti şi bine conturate (şi colorate). Mi se pare memorabil puştiul italian de nouă ani care descoperă lumea şi mizeriile vieţii într-un mod filozofic,care e prins între concepţiile tradiţionale ale tatălui şi cele neortodoxe ale lui Sonny. Puştiul se formează ca om prins fiind între contraste, între două figuri masculine pline de forţă: taica-su (Robert DeNiro) este familist convins, e un incoruptibil şi un moralist, iar Sonny e acel ganster fără nevastă, fără copii, care în închisoare l-a citit pe Machiavelli, care omoară fără a clipi dar totodată crede că violenţa nu rezolvă problemele.
Mai sunt: Terci (cartofor care e piază-rea pentru că n-are nicodată noroc la jocurile de noroc), Fălosul (puştiul care îi urăşte de moarte pe negri), Prăjitura (cu faţa distrusă) sau Joe Pesci (un alt ganster aflat sub semnul moralei).
Dar să vă spun şi rezumatul filmului: băiatul de nouă ani, Calogero, vede într-o zi oarecare cum Sonny îl omoară pe un individ în faţa blocului - Sonny fiind durul cartierului, cel care taie şi spânzură, omuleţul care nu face nimic dar care scoate bani din diverse găinării. Sonny îşi asumă rolul de mentor al baiatului, spre disperarea tatălui. Copilul e prins între corectitudinea şi simplitatea tatălui şi imoralitatea şi puterea lui Sonny, între decenţă si opulenţă, îmtre bine şi rău. Dar de la ambii puştiul invaţă, devinind un tânăr complex, cu valori puternice. E interesant cum nu e afectat totuşi de violenţa lui Sonny. Asta îmi întăreşte încă o dată ideea că regizorul spune: ceea ce pare rău absolut nu este chiar atât de drăcesc în cele din urmă. Nimic nu e alb, nimic nu e negru.
Sarea şi piperul din film: o poveste de dragoste între un alb şi o negresă, lupta dintre italieni şi afro-americani, dialogul dintre fiul de nouă ani şi tatăl sărac - şofer de autobuz care ascultă jazz şi iubeşte baseball-ul, care nu se lasă intimidat de statutul lui Sonny.
Constatare: violenţa din film devine digerabilă, efectul îi este diminuat prin muzică, prin replici savuroase şi prin feţe memorabile.
Da, şi coloana sonoră este excelentă. Am recunoscut cu maaare plăcere It'a a man's world, cântată de James Brown.
Concluzie: un film bun, unguent pentru suflet.

ochi beliti

De ce merg mult cu metroul si aproape numai cu metroul? Pentru ca e comod, pentru ca e ieftin, pentru ca e rapid si pentru ca am un sentiment de siguranta. Daca pe astia de la RATB ii tepuiesc cat pot ( strategii am cacalau: stau langa compostor cu biletu in mana si cu ochii pe posibilii controlori, am 10 bilete compostate in 10 feluri diferite, am o foita si bag in compostor;vad modelul apoi il aleg pe cel bun din teancul de bilete deja compostate etc) fata de Metrorex sunt un calator corect, un adevarat partener.
Imi place sa merg cu metroul. In dimineata aia asteptam cu aceeasi incredere sa vina trenul, sa ma duca aproape fara intarziere la AVIATORILOR. Apare.Opreste. Ma urc.Nici un loc liber. Bine, voi sta in picioare si voi citi articolele fostilor mei colegi. Baiatul care sta jos pe scaunul din fata mea ma priveste cu doi ochi de un albastru sters, ochi beliti, mari. Cu gura plina ma intreaba daca vreau sa stau. Ii sar firimiturile din gura. E blondutz, cu bermude, foarte ascutit la fata, cu nasul lung, uscat si buze subtiri. Ii spun ca da, as vrea sa stau jos. Se ridica repede. Ii multumesc. Imi raspunde ironic, sau parca batjocoritor: cu placere. Dupa ce se ridica, se pune in dreptul usii de la metrou. Sta cu spatele la mine, tricoul i s-a ridicat si atunci vad obiectul, cu maner maro, destul de mare, amenintator: un pistol. Raman cu ochii atintiti la manerul care ii iesea din pantaloni. Pe urma observ omul mai bine.
Foarte agitat, miscandu-se de pe un picior fara par pe celalalt picior fara par. Ochii ii jucau in cap, se uita peste tot, se intorcea, analiza fiecare om. Cu ochii aia spalaciti, cu ochii aia beliti si cu fata aia ascutita. Era imbracat normal, dar agitatia aia a lui ma speria. Si-a tras repede tricoul peste maner. Eroii Revolutiei. Ma gandesc daca ar fi mai bine sa cobor. De ce are pistol un pustan de asta? Ce dracu e asa de agitat? De ce scruteaza cu privirea fiecare colt si fiecare bucata de carne de pe fiecare om din vagonu nostru? Ce pula mea e cu tine mai baiete? Incerc sa citesc un articol din revista, dar nu reusesc. Ma gandesc la om. Ii vad iar ochii mari, parca ii deduc pupila dilatata, de om nebun. Ma gandesc ca e o prostie, sunt paranoica, cine stie care e povestea lui?
Ajungem la Tineretului. Ma ridic si ies din metrou. Il bag in ma-sa pe nebunu ala, nu-mi place sa-l privesc, sa ma gandesc la pistolu care se vede prin tricou, sa-i anticipez miscari. Mi-am luat jucariile si am plecat.
Ia mai dati-va dracu de nebuni!

luni, august 10, 2009

filmul meu numaru' unu....

...si coloana lui sonora

GAZETA DE DUMINICA

Anul IV, numarul 201, pret:7 lei. Data:8 septembrie 1929.

MEMENTO: Din Forli, Italia, se anunta ca in villa Carpena, d-na Mussolini, sotia primului ministru, a nascut o fetita, careia i s'a dat numele Ana-Maria. Mama si fetita sunt bine, nasterea facandu-se in conditiuni normale.

CHESTIUNI ECONOMICE - Buletinul Bursei
Tendinta generala a fost nehotarata in ultimele zile: cand sustinuta, cand slaba, cand stationara, dar cu afaceri foarte restranse. La petrolifere constatam - intre 30 August si 4 Septembrie - imbunatatiri la Astra Romana (dela 2075 la 2100) si la Steaua Romana (dela 1150 la 1225), in schimb scaderi la Creditul Minier (dela 550 la 530)si la I.R.P.D. (dela 230 la 205). Printre actiunile bancare au progresat dela 1150 la 1160 cele ale Bancii Blank si de la 925 la 950 ala Bancii Romanesti, pe cand Banca Nationala scade de la 10.300 la 10.075. resita e in usoara urcare dela 690 la 690. Efectele cu dobanzi garantate au avut un targ slab: imprumutul National a scazut dela 63,50 la 63,15, al Improprietaririi dela 54 la 53,75 si Scrisurile Urbane Bucuresti dela 50 la 49,85.


NOUTATILE:
Cunoscuta actrita berlineza, Maria Orska a suferit in apartamentul ei dela un hotel din Berlin un acces de turbare. Ea a trebuit sa fie imediat internata intr'un ospiciu.

SA NE INVESELIM:

-Dudue, ciorapul dv. e ca un roman cu urmari.
-Cum?!
-Te gandesti la continuare.
(Da, da, si in 1929 se faceau aluzii la pasarici si cuci).

ECRANUL ANIMAT - Filmul Colorat

...a devenit o realitate. Ziarele anunta ca reputatul fizician ungur Franz tarian a izbutit sa rezolve problema culorii. Se spune ca procedeul intrebuintat de Tarian pentru a obtine filme cari sa reproduca culori naturale, se sprijina pe un principiu cat se poate de simplu.

si...

FEMEEA SI CAMINUL EI - Domnii prefera blondele

Dela razboi incoace, blondinele sunt preferate celor brunete la Paris. In magazine, ateliere, birouri, in varieteuri, nu vezi decat blondine si blonde. E o inundatie de Norvegiene (scriam ca englezii, numele de popoare cu majuscule), Daneze, Engleze si Germane. Culoarea blonda e cea favorita.

E bine sa mai arunci o privire inapoi....cand ai ocazia.

apa sarata

sirena

Sunt complexata ca nu stiu sa inot. Ceea ce este si mai dezolant pentru mine e ca sunt constienta ca nu voi invata niciodata. Probabil ca trebuie sa existe o farama de talent pentru a face un lucru cum trebuie. Ei bine, eu nu numai ca nu am aceasta farama de talent, ci doar anchilozare in membre si neputinta de a ma tine la suprafata. Ma duc la fund ca un bolovan: pleosc, baldabac, aldabac, bac, bac. Ursitoarele mele au spus: din ea nu va iesi niciodata o inotatoare. De vreun fel.
Si poate din acest handicap al meu sunt plamadite visuri. Multe visuri. Inot in mare, in bazin, in ape tulburi, in ape limpezi ca in Skiatos, cu alge, fara alge, cu pirana, fara pirana etc. Uneori sunt cosmaruri: orice as face vine apa multa peste mine si nu fac fata sau este atat de muradara incat ma trezesc de scarba.Dar alteori....ooooooo....alteori, iese sirena - de obicei atrofiata - din mine. Se reface, se reinventeaza, apare stralucitoare, voluptoasa, cu tzatze mari si coada lunga, stralucitoare ca aurul si lunecoasa. Si in acel moment, mainile si picioarele nu-mi mai sunt anchilozate, apa nu ma mai aruca suparata pe fundul ei. Si incep sa inot, eu, printesa sirena, si sa ma scufund in apa limpede, si sa simt cum alunec printre valuri si cum ma misc mai usor ca nicodata. Eu sunt ca o pana, si ma strecor, si inot repede, fara a obosi vreodata.
Dar ma trezesc. Sunt transpirata. Este cald in casa, aerul conditionat nu face fata, astia de la REBU vin sa ridice gunoiul. Sa va ia dracul, mai am 14,5 minute de somn si voi mi-l ciuntiti. Decid brusc: vineri mergem la mare. Si nu numai ca mergem la mare, dar imi voi cumpara colac pentru adulti/pluta sau orice altceva care sa ma tina la suprafata si ma voi balaci pana nu voi mai putea, pana voi pica franta.
Toti cei 5 prieteni - 4 fete si un baiat - eram deja sambata dimineata pe plaja. Se anuntase cod galben in toata tara, pe urma ca cica totusi o sa fie doar innourat, pe urma ca de fapt o sa fie si ceva soare. Ne-am luat inima-n dinti, ne-am bagat picioarele si am zis: asta este, am facut crushitza si ne-am urcat in tren.
Prima zi: Vant. Dar soare. Racoare, dar acceptabil sa faci plaja. Ne-am parlit un pic. Nu rau. Eu mai deloc, desi am stat cracita pe sezlong fara crema pe mine. Nu mi-am luat pluta/colac/orice altceva care sa ma tina la suprafata. Apa era calda, dar mizerabila. Niste alge scarboase, mici, multe-multe de mi-a murit de tot sirena din mine. Si vantul....suparator, enervant, afurisit, sacaitor.
Seara: Mai cald decat ma asteptam. Vantul se potolise. Asta insemna ca a doua zi vremea va fi numai buna de inotat. Sirena reinvie. Asa ca imi cumpar pluta. 10 lei. Dupa un timp, vad scris pe ea: DO NOT USE IT IN WATER.
A doua zi: Vreme perfecta. Apa cu alge, dar am gasit o zona unde devenea chiar curatica. Sirena lovea cu coada. Ma intreptam cu R spre necunoscut. Nu erau valuri mari, ci valuri blande. Sirena incepea sa se agite. La un moment dat...il vad...plutind...pe apa mea calma si primitoare. Maroniu deschis, in descompunere, el...RAHATUL PLUTITOR. Sfidator, colorat, trufas, mergand spre mal, cu vrednicie. Sirena a murit. Din nou.
Eu si R zicem vreo doua minute IAC IAC....un continuu IAC. Dupa care radem, rasul se transforma in criza de ras. Ne potolim. Rahatul plutitor nu mai e. Poate s-a dscompus pana la mal. Dar la urma urmei, ce-mi pasa? Imi resuscitez sirena si ma arunc cu pluta mea pe care scrie DO NOT USE IN WATER in valurile blande. Sunt o sirena.

luni, august 03, 2009

confesiune

sunt frustrata. Si nu pot sa cred ca-mi constientizez atat de mult starea de frustrata. Incep sa simt putoarea vietii si sa-mi dau seama ca-s inconjurata de idioti. Si cei care nu sunt idioti au din partea mea o atitudinea ciudata...combinatie intre rautate invidie egoism si miserumpism. ma transform intr-un cactus si am o mare satisfactie cand mai intep pe cate unul. pentru ca sunt o frustrata. Imi dau seama ca nu sunt capabila sa fac lucruri marete. Nu mut niciun deal din loc, d-apoi un munte. Ma enerveaza. Si poate mai rau imi dau seama ca sunt o mediocra, un pion intre alti 10 miliarde de poini. In pizda ma/si, ma enerveaza asta. Cand eram mica ma gandeam ca daca pana la 30 de ani nu misc muntii din loc, imi bag picioarele, iau un pistol de jucarie si jefuiesc o banca din provincie. si plec, si o s-o tin tot asa. Pana m-or prinde. Ce-as mai avea de pierdut?

Sunt o frustrata. pentru ca stau si citesc bloguri mai bune ca ale mele, pentru ca m-am mutat si avem dupa noi 1000000000000 de lucruri si lucrusoare pe care nu o sa le mai despachetez niciodata, pentru ca s-a stricat telemeaua, pentru ca am arsuri de la snitelul ala, pentru ca nu m-a sunat, pentru ca am vergeturi pe cur, pentru ca toti se cred atat de destepti, pentru ca vara asta nu ajung in Barcelona, pentru ca nu reusesc sa mai citesc o carte cap-coada.

ce mai? sunt o frustrata. pana maine, cel putin....
sustin blogosfera feminina