duminică, martie 29, 2009

Praga: Atentie, se-nchid usile

16 oameni, in acelasi oras, cu acelasi autocar. Eram atat de multi, incat era imposibil sa nu ne facem draci in Praga. Desi asta ne doream fiecare: toti intr-un oras boem, de capul nostru. Dar unul vroia in nord, altu in sud, unul vroia la gradina zoologica, altu la castel. Ma rog, in ziua aia ne-am dus toti la castel, pe jos, destul de voiosi.
Eu sunt genul ala de om foarte ciufut: sunt greu de impresionat. Fie ma atinge o succesiune de lucruri atat de marunte, banale, dar puse impreuna intr-un mod aparte, fie imi trebuie un foc de artificii de proportii ca sa mi se ridice si mie parul de pe mana de emotie.
Nu m-a impresionat in mod deosebit castelu, mi-am invartit privirea, am tras trei poze si haideti fratilor la o bere. Cand am coborat, am gasit un pub, intim, placut, obscur, ne-am pus toti 16 la o masa lunga si am cerut o bere ceheasca proaspata si intepatoare la limba, exact cum imi place mie. Desigur, cum sunt o pofticioasa si nu imi place sa renunt la micile mele gratuitati, mi-am luat si o supa mica, da buna. Am stat la taclale, am mai ras, unii s-au mai intepat, m-am inteptat si eu un pic cu irina, cred. Apoi am platit, am plecat spre metrou.
Ne separasem, eu cu Ciko nu vroiam sa mancam mancarea pe care ne-o dadeau aia de la YMCA, asa ca am pornit linistite sa prindem metroul. Am coborat sub pamant, tocmai venea metroul, eu, cum nu suport sa pierd niciodata autobuzul sau trenul sau orice alt mijloc de transport in comun, am si trecut ca o sageata printre usile care imediat dupa mine s-au inchis. Am vazut capul ciufulit al lui Ciko, ochii ei mari; si in slow motion ce spunea ea suna cam asa....NUUUUUUUUUUU, Cameliiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa,
staaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai
Eu as fi stat metroul in schimb nu. Desi era evident ca tot ceea ce puteam sa fac e sa cobor la statia urmatoare si sa o astept pe Ciko, m-am impacientat. Mi se parea o situatie de criza. Si, cum multi nu se asteapta, in situatii de criza imi merge mintea foarte repede.
Am la mine doar telefonul meu de serviciu, nu am numarul ei bagat aici, celalalt e in camera ca nu am Roaming pe el, o sun pe Dana sa-i cer numarul, Dana nu raspunde, o sun pe Corne, nu are numarul, de ce mortii ma-si de treaba nu imi salvez numerele si aici? Nu am aproape niciun numar salvat, in afara de cutare cutare cutare nu stiu numerele pe de rost, a, uite ca ma suna: da, da, ma opresc la statia urmatoare. Am coborat, m-am asezat pe o bara de aia de langa perete ca nu aveau banci, ma plictiseam asa ca hai sa ma uit la ce poze am mai facut. Deschid geanta, geanta mea uriasa, caut, caut, vad telefon, portofel, chei, alte chei, tampoane, servetele, alte chei, camera nu e. Unde e camera? Mai caut o data in geanta uriasa: din nou telefon, portmoneu, alte servetele, si un pachet de gume, tampoane, chei, chei, chei, unde dracu e camera? Incep sa suier printre dinti injuraturi care mai de care mai buruienuaose si pline de mucegai, imi creste tensiunea, mi se umfla vena de la tampla, simt ca-mi crapa. "Am sa mor tanara".
Ce fac? Sun acasa, ca sa ma plang si lor. Incep sa cert pe omul de la capatul firului ca de ce am pierdut eu camera de ce sunt asa de tampita, uituca, idioata? Vocea ma consoleaza, haide, lasa, la urma urmei nu e asa de rau, iei tu alta. Da, da, de unde puii mei scot cateva sute de euro acum? Sunt SARACA, abia am terminat facultatea!
Ajunge Ciko, incep sa o cert pe ea ca eu sunt uituca, tampita, si sa-i explic ca acum n-am bani sa-mi iau alta caemra, ca e cadou de la tata, ca o sa se supere pentru ca si el, ca si mine (sau mai corect si eu, ca si el) se ataseaza de niste lucruri si sufera enorm cand le vine vremea.
NE INTOARCEM INAPOI! Bine, ne intoarcem inapoi, spune si Ciko. Ma gandeam ca nu mai stiu drumu, spre carciuma aia, dar...conditiile de criza iti deschid cai ale creierului si pun in miscare functii pe care nu le-ai fi banuit. Cum ar fi transformarea unei gura-casca intr-o femeie puternica, hotarata, cu tendinte ucigase, foarte bine orientata. NU stiu cand am ajuns, dar am ajuns, gafaiam, ma durea-n gat. Ciko nu mai zicea mare lucru, ca ma cunoaste si stie ca sunt un pic sarita cand ma apuca nervii. Provoc agitatie in jurul meu (la urma urmei imi place oleak treaba asta - si imi place si cuvantul oleak, pentrui ca suna agresiv; cand spui taci un pic e incomparabil cu taaaci oleaaaaka).
Am intrat furtunos in pub, m-am dus la ospatarul ala simpatic, blond si m-am rastit la el : i lost something here. Si el bland, zambitor, imi aduce camera mea foto. Ii zambesc gales, scot pieptul inainte, si plec triumfatoare. Impreuna cu Ciko.

daca nu ati vazut BLOW.....macar ascultati melodia

plastelina, acuarele

Am luat o decizie. Saptamana viitoare vom cumpara:
a. plastelina
b. acuarele
c. un bloc de desen.
Ne apucam de facut peisaje si de modelat fete de oameni stirbi.
Sunt entuziasmata.

bucati de smoala

Si acum tin minte momentul in care am simtit cea mai sfasietoare mila pentru un om. Nu mai stiu exact cati ani aveam, oricum pana in 9, cam asa. Ma jucam in fata blocului in care locuia bunicul meu, era vara, soare, iarba verde, bumbisori in iarba verde. Sau poate ca nu era vara cu bumbisorii ei, ca il vizualizez pe bunicu cu o basca pe cap si sacou. Oricum, soare era cu siguratnta. De undeva, de nicaieri, a aparut un mos. Un mos mic, pricajit, cu zdrente pe el, un pic adus de spate. Avea parul alb, barba mare alba, si niste ochi albastri, atat de sinceri, atat de blanzi, atat de tristi. Un om sarman, care nu cersea, ci cauta bucati de smoala uscata. Le cara singur, multe bucati mari de smoala uscata, in spatele lui slab, cu ochii lui albastri, blanzi, tristi. Le cara la o casa, poate lua si el acolo un banutz pentru smoala aia, dar abia se micsa din cauza acelui sac din spatele lui, facut din carpe mari, murdare. Bunicul meu l-a ajutat.
Am inceput sa-l visez pe mos. Cand ma fortam sa plang in fata mamei ca sa o impresionez dupa ce faceam vreo pozna ceva ma gandeam la mos. Visam ca o sa ajung mare si bogata si voi fi mamica ranitilor si mosilor saraci precum mosul meu care cara smoala.
As mai scrie ceva, dar nu mai am inspiratie.

maturizarea mamii ma-si

"Nu-mi place statutul meu de om mare", mi-a spus aseara Irina. Adevarul e ca nici mie. Desi ma tin strans cu mainile de ideea ca inca sunt un copil, ca inca as putea sa ma joc cu papusile sau sa joc lapte gros cu o gasca de prieteni pe o pajiste verde, totusi nu fac decat lucruri de oameni mari. Merg la servici, ma stresez, sunt cu 150% mai preocupata, nu prea mai zambesc, nu ma mai bucura o raza de soare, o gaza ametita sau un gugustiuc tipator, nu mai alerg tipand.Adunarile noastre nu mai sunt la fel, ca atunci cand faceam clatite, radeam cu gura plina, radeam unul de celalalt, Bruma se mai supara, se inchidea in camera, mai inghiteam o clatita, jucam o Mafia, vorbeam buruienos, ne aruncam pe pat unul peste celalat de faceam piramida, dansam, faceam coregrafii, mai jucam o mafia. Am crescut acum, ne adunam, vorbim despre job-uri, bani, stres, criza, bursa, succese, insuccese, din nou job.....Asa ca da, astept 1 Mai muncitoresc, sa mergem in lume, noi toti. Noi COPIII.

joi, martie 26, 2009

povestile mele de suflet

Ani de zile mama mi-a povestit la aceeasi masa din bucataria uriasa de acasa aceleasi povesti. De obicei seara, cand coboram sa mananc. Pauza mea de la temele multe si degeaba din primara, generala, liceu.
Erau alinarea mea, si de fiecare data o priveam cu aceiasi ochi palizi. Ma pierdeam in imaginile din mintea mea, nascute frumos din cuvinte simple, bine alese, spuse cu zambet.
POVESTEA 1: Aveam o papusa. Imi placea foarte mult. Cel mai mult. Dar devenisem prea protectoare, uneori instinctul asta matern izbucneste nebanuit inca de cand suntem mici. Casa noastra era in curtea Bisericii Catolice, si mereu mergeam la parintele ala ca imi placea ce-mi povestea, cu vocea lui calda, cu privirea lui blanda de om bun. Dar asa, cu vocea lui calda si cu privirea lui blanda,m-a bagat in boale cu dracii lui. Mereu imi povestea de ei, perversi, hazi, cu guri largi si cozi uriase. Asa ca treptat serile mele deveneau chinuri, vedeam draci in ituneric, pandind, asteptand momentul potrivit sa-mi fure papusa. In una dintre nopti, spaima mea a devenit groaza. Tunete, fulgere, foc, cu siguranta ar fi venit dracii, sa puna ghearele lor murdare pe papusa mea. Asa ca am bagat-o in cuptor. Si m-am culcat. A doua zi mama facuse paine. Papusa mea a ars. Dracii au gasit-o.
POVESTEA 2:Dupa papusa arsa, tata mi-a luat alta. Plus un patut pentru ea. Ei bine, papusa asta nu-mi mai placea, asa ca m-am atasat de patutzul de jucarie. Il stergeam, ii faceam asternuturi din fel de fel de carpe, perne din ce apucam si eu. Intr-o zi, aveam la masa peste. Stii, eu eram tare mofturoasa la mancare. Gaseam un moment si: aruncam salamul pe geam, turnam laptele in veceu, iar pestele il aruncam pe unde puteam. Dar ai mei mi-au prins miscarile. Pe balcon nu-mi dadeau voie, la baie nu ma lasau pana ce nu terminam de mancat. Am gasit momentul, m-am dus in camera mea mare si mai mult goala decat mobilata si am bagat pestele in patut. Patutul meu preferat. Am uitat si s-a imputit. L-am aruncat dupa cateva zile. Patutul meu preferat
POVESTEA 3: In liceu m-a terorizat Vulturita. O domnisoara batrana,inselata de barbatu-su, evident nefututa de mult timp. Profesoara de franceza, cu buzele subtiri, cu parul negru prins in coc, cu o privire care te racea. Nu ii placea de mine. Desi invatam, citeam, suficient cat sa obtin note decente. Nu stiu, poate ca acei copii care nu erau din familii de intelectuali o scarbeau. Sau poate pur si simplu nu-i placea de fata mea, de parul meu. In fiecare ora ma scotea la tabla, imi punea patru si imi zicea ca ma lasa corigenta. Ora de ora. Ora de ora, fara exceptie. Pana intr-o zi, cand ma plictisisem atat de tare, ca am izbucnit. Cu cartea groasa m-am dus la ea, am scris ce-aveam de scris, am pronuntat ce-aveam de pronuntat. Aceleasi cuvinte: Quatre, allez a votre place. Ti las corigientî. Am trantit cartoiul pe masa, Vulturita s-a speriat din cauza zgomotului, m-am uitat la ea: ma lasi pe dracu.
POVESTEA 4: Facultate. Geologie. Un examen. Invatasem, ma ajuta mult memoria vizuala. Adica oricare ar fi fost situatiunea, la 10.00 seara eram in patutz. Nu pierdeam noptile invatand, ma enerva. Una dintre colegele mele de camera statea zile, nopti, si tot pica. Era prostuta, imi era mila de ea. Bine, ca era si parsiva, ca ea era singura din camera care fuma. Cand venea iubitul ei si simtea mirosul de fum, dadea vina pe noi. "Vai, puisor, da rezisti in conditiile astea nocive?" In examen. Mi-am extras subiectele, era examen oral. Am inceput sa vorbesc. Si am vorbit. Ce stiam, ce nu stiam. In general cunosteam ce spun. "4, domnisoara". 4, auzi. Nu vanam note, eram o mediocra la urma urmei, pentru ca niciodata nu am cautat notele mari si nici nu imi foloseam la maxim intelectul.Poate din lene. Dar un 5 cel putin il meritam din plin. Am refuzat sa ies din sala. Profesorul, un mos hatru, cu fata stramba, a belit ochii la mine. Il sfidam. Nu am iesit din sala. Cei care urmau dupa mine asteptau. Dar eu refuzam sa ma misc de acolo. El vorbea, ma ameninta, ma uitam prin el, ma durea in fund de ce zicea. Pe o ureche imi intra, pe alta imi iesea. Mi-a dat 5-ul. Am zambit, am iesit triumfatoare.Pe toti cei de dupa mine profesorul cu fata stramba i-a picat. De suparare. De umilire.

si ursitoarele au spus....

.....fata asta sa faca des amigdalita. Asa ca: de ziua mea, vara cand toti copiii zburdau veseli afara, in sesiune, in presesiune, inainte sa am o intalnire cu vreu baiat special, amigdalele mele mi-o faceau, ma tranteau la pat, imi ofereau in dar febra si frisoane. Gargara cu sare, albastru de metilen pus pe un betigas si frecat pe cele doua organe mici da ale dracului, saculetz cu sare fierbinte pus in juru gatului, ceaiuri fierbinti peste ceaiuri si mai fierbinti....decoruri ale vietii mele
Cel mai mult am suferit acum doi ani. De 1 mai. Eu cu prietenii am decis: mergem la mare cu totii, pe undeva prin Eforie Sud, o statiune atat de plictisitoare in perioada aia ca nu doar ca te deprima, dar chiar poate deveni enervanta. Dar un grup de cativa oameni, glumite, mai mult sau mai putin porcoase, crize de ras, mici iubiri, dau farmec oricarui loc si rup si cea mai mare monotonie.
Din nu stiu care motiv, pentru mine mare inseamna canicula, transpiratie din belsug, limba scoasa afara de cald. Asa ca mi-am luat haine subtiri, costum de baie, ne-am epilat ca fetele inghinal asa frumos, baietii s-au facut gigea si hai la plaja. Nu era cald, era doar soare. M-am dezbracat si asteaptam sa ma coc. Stateam pe burta, burta imi era rece ca dracu si tremuram, desi spatele ardea. Ma intorceam pe spate, aceeasi treaba. M-am invelit. Pe urma am pornit la plimbari....vantul batea, eu fugeam cu gura deschisa, vantul imi intra si imi chinuia amigdalele....Seara, gatul inflamat, nasul curgand. Durere de cap, frison. Era clar, agonia incepuse. Noaptea a trecut binisor, un coldrex, un gat de vodca, inca un algocalmin, un dans, o cearta cu Cris, Coooos m-a enervat...Deci nu am simtit raul.
A doua zi, nu m-am putut ridica din pat. Inca un Coldrex, prietnii mei s-au dus iar la plaja. Ma intorceam pe o parte in pat, ei jucau lapte gros pe nisip, ma intorceam pe cealalta parte in pat, ei dansau fericiti in soare si vant. Mai venea unu prin camera, te simti bine? eu:nuuuuu, mooor. Lasa ca t faci bine, plec sa jucam fotbal.
I-am urat. Pe toti cu zambetele lor. Si pe amigdale, si pe mama si pe tata care m-au facut cu amigdalele mari.

explicatiune

Pentru cei care imi spun ca nu le place poza ca e prea mare....MIE IMI PLACE ASA, de sa mi se vada porii. Toti. In casa mea fac ce vreu :D

sâmbătă, martie 21, 2009

incuie usa, blocheaza fereastra

Propunerea lui Dan de acum un an si ceva de a face un reportaj in Belek a venit cum nu se putea mai bine. Nu mai fusesem in Turcia,si, in plus, eram deprimata pentru ca tocmai ma despartisem de un iubit.
Nu a fost iubirea vietii, dar era a dracului de dificil sa renunt la o bucatica din viata mea. Pe atunci cu greu acceptam ca oamenii de fapt vin si pleaca.
Nici acum nu stiu daca accept cu adevarat acest lucru. Am inceput in a ma perfectiona insa in inchis usi. Uneori definitiv si irevocabil. Ma gandesc ca e necesar sa incui usa, dar nu si suficient.De cateva dati am uitat sa inchid geamul, unii au intrat pe geam, iar eu nu le-am deshis usa ca sa le spun sa plece, ci ii puneam la masa mea...iar. S-a intamplat rar, si nu am prea regretat.
Pana la un moment dat. Cand am primit pe cineva, cu sufletul deschis, l-am pus la masa mea, i-am dat sa manance. Acel cineva a mancat tot, nu si-a spalat tacamurile, si a si scuipat in fata mea....si pe fata mea.
Dar nu e nimic. Usa s-a inchis, fereastra e bine ferecata. Mai bine sa mananc singura la masa, dar in mediul meu intim, nemurdarit de nimeni.
Deci acum un an si ceva, am plecat in Belek. A fost cea mai interesanta iesire a mea. Asta pentru ca eram cu trei colegi, intr-o Dacia Logan, facand drumul pana in Antalya. Si, fiind cu trei barbalai, ne opream des ca sa mancam. Atunci am descoperit farmecul mancarii turcesti. Pe care o infulecam cu pofta in niste locale in care n-as fi intrat nicicum daca le-as fi vazut aici la noi. Dar acolo am intrat, mancare gustoasa, oameni zambitori. Nu stiu ce spuneau ei in timp ce ne zambeau, poate ne injura de mama, tata, pisici, veverite, dar zambetul ala valora mult.
Nu stiu exact pe unde prin Turcia, am oprit la o piata. Cica acolo se vindeau mate frpte. Habar n-aveam cum sunt alea. Dan zicea ca-s a dracu de bune. Un turc din piata de acolo ne-a dus intr-o baraca, ne-a pus pe scaunele, ne-a dat matele fripe (un fel de sandwich cu tocatura aia) cu niste mici traditionali picanti si cu zeama de varza murata. Am mancat pana am transpirat. Am facut crize de ras. Si nu stiu cum, dar am aflat povestea turcului desi el nu vorbea engleza sau romana noi nu vorbeam turca.
Incredibil de gustoasa mancarea. Incomparabila cu ce am mancat la restaurantele de lux din Belek. Niste Shmacuri, cum le zicea Tibi. Intr-o farfurie uriasa. Dupa care vine bucatarul-sef si trage o dunga subtire de sos sau sirop.
Asa ca....dati-le naibii de "shmacuri".Ce e simplu e cel mai bun.

joi, martie 19, 2009

hiena

In genere sunt un om bun care isi iubeste semenii...pana intr-un punct. Cand ma transform. Tot ce e mai josnic si mai pervers din mine iese la suprafata. Ma transform. Si asta mai ales cand e vorba de o competitie care ma termina sufleteste.
O competitie in care pierd. Si in care incep sa lucrez cu scule murdare.
Poate uneori la un simplu joc de poker pe chibrituri cand eu sunt printre ultimii la puntaj. Si incep sa acuz, sa tip, sa ma enervez, sa atac, sa joc la cacealma. Nu mai conteaza ca sun prietenii mei, ii atac, fara mila, fara regret, pentru ca la urma urmei e un joc. Deci imi permit. Si ei ma iarta.
Dar in liceu am fost nervoasa. Nu era prietena mea, nu era un joc de poker nici macar nu pierdeam. Eram nervoasa pe o fata, care in ochii mei era un zero barat, un Dinu Paturica. Prea putin desteapta prea multe - mult prea multe - merite. pentru ca ma-sa avea o functie importanta, pentru ca profesorii mei preferati o pupau intens in cur. Cu patima.
La o teze de matematica, intr-a 12-a, profesorul de matematica s-a oprit in fata bancii ei: prima pe randul din mijloc. Si a inceput sa-i dea indicatii la unul din tre subiecte. Nu auzeam exact ce-i spune, dar scenariul din mintea mea era urmatorul: ii dicteaza rezolvarea. Hiena din mine a iesit. Vroiam sa-mi haituiesc victima, s-o prind de gat si sa infing coltii cu putere, sa i se scurga sangele tot tot. Si pe urma sa-i infulec cu pofta carnea.
Am inceput sa o atac. Ce e mai fata, nu te descurci, nu esti capabila? Nu poti singura, ai nevoie de cocoloseala, sa-ti schimbe unul si altul pampersul? Noua de ce nu ne soptiti cate ceva domnule profesor?
El. profesorul Mitica, nu mi-a zis nimic. Dupa 4 ani ma cunostea: gandeam da infruntam pe oricine pentru ca imi permiteam. Fata a inceput sa planga. Toata teza a fost picurata cu lacrimi fierbinti. Colega-sa de banca o incuraja: nu-i da satisafctie, atata stie atata face.
Mi-a parut rau? Am regretat? Nu. Am zambit cu atata satisfactie, am zis printre dinti un da-te-n pizada ma-ti de proasta, mi-am dat lucrarea si am iesit din clasa sa-mi cumpar o cafea. Dormisem putin cu o noapte-n urma.

sexi

ZDREANTZA

L=ati vazut cumva pe Zdreanta cel cu ochii de faianta? Pauza. Maica-mea: mai fata, recita mai departe, iar ai uitat? Aveam vreo 5 si asa nu-mi placea cacatu asta de poezie a lu Arghezi. Nici nu stiam ce e aia o Zdreanta. Si nu intelegeam de ce e atat de deosebita javra aia.
Nu imi placeau poeziile. Nici poetii. Nici macar Cri Cri Cri ce toamna gri.
Dar imi placeau poeziile lu bunicu meu, povestile pe care mi le povestea bunicul meu, desenele pe care ma invata sa le fac bunicul meu.
Era oarecum micul meu univers. El, o imitatie de tablou din dormitorul bunicilor cu zei cu tzatze si cuci golasi, si bradul din fata blocului in care erau cuiburi de ciori.
Ma certa, cand fugeam de la gradinita - doar pentru ca vroiam sa ma plimb, cand faceam pipi pe mine ca stateam prea mult in fata cutiei cu jucarii si pana ma decideam ce sa iau afara la joaca ma scapam pe mine si pe urma ieseam pe balcon si strigam de la etajul 4 prietenilor mei baieti ca nu mai ies afara ca am facut pipi pe mine si nu am ciorapei de schimb.
Dar eu aveam o relatie speciala cu bunicul meu. Apartamentul ala e cel mai cald si intim si plin de iubire loc in care am fost. Si pe care il visez si acum, si in care as da ORICE sa mai merg o data si sa simt din nou acea emotie si linistie si dragosre pura. Acolo am avut eu copilaria mea de aur.
Cele mai frumoase jucarii au fost cele pe care mi le-a cumoparat bunciul meu: un pistol cu maner ornat si cu o bila mare, moale, si un topogan cu baterii pe care se dadeau trei pinguini colorati si la care ajungeau in varf urcand pe niste scari pe care le puneai in micare apasand un buton.
Dar bunicul meu m-a tradat o data. De craciun. Stiam ca vine Mos Craciun. Si venea, cu costumul lui rosu, cu barba, cu tolba si carja. Chiar i-am recitat pe Zdreanta. Cand am zarit manecile de sub costum, manacile camesii bunicului meu. Am inteles repede, am incheiat brusc poezia si am luat cadourile. Da-mi bunicule o data cadourile si nu ma mai pacali.
Un copil era si este usor de impacat. Ciocolata, o jucarioara, un pup pe frunte. E, la urma urmei nu era asa o mare tradare.

marți, martie 10, 2009

un videoclip



Bjork - Pagan Poetry
Vezi mai multe video din Muzica »

Afacere

Trebuie sa recunosc: am un respect profund pentru:
a. arhitecti
b. doctori
In cezul celor in a doua categorie, respectul se imbina "armonios" cu o oarecare frica. Nu doar asa ca mi se pare sau pentru ca am prejudecati, ci doar pentru ca am ramas cu sechele - desi e spus cam mult - in urma unui eveniment care a rascolit din rarunchi un camin intreg de studenti.
Caminul - privat, tinea de facultatea Nicolae Titulescu, in Timpuri Noi. Oamenii din camin: in general copii de bani gata cu impresii si fitze. O adunatura de specimene care mai de care. Pile, bani invartiti, caminul cica a fost construit fara autorizatie, la scara de la etajul zece se mai iubeau din cand in cand vaduva - madam adminsitrator cu un nene urat si inalt si rau - cica directorul. Program de austeritate: nu intra nimeni la tine, nici macar maica-ta (asta pana in zece, dar tot trebuia sa dai spaga la portari). Cand mai aveai si un iubit, lucrurile se complicau, iar banii mergeau f.n. (traducere libera-fara numar) la aceeasi portari.
Stateam la 6, etaj de fete, cu doua personaje din suceava (la un moment dat puteau fi simpatice, chiar prezente placute).
Era o perioada grea :) - primu an de facultate, bezmetice intr-un oras nou, mare, probleme cu niste iubiti(pulici franari) chiar mai imaturi decat noi. Tin minte ca era intai aprilie. Locul de adunare pentru barfa cu fetele de pe palier: bucataria comuna. Ultima barfa: ce afaceri au facut baietii de la 7, care stateau chiar deasupra camerei mele - no.79 (numar elegant as spune).
Unu dintre baieti - la Medicina. Este stiut ca astia de la Medicina sunt in pana de cranii, printre altele. Ce inseamna asta? simplu. O nisa :)) Ce a facut medicinistul de deasupra camerei 79? A vorbit cu un nene gropar de la cimitirul X. L-a pus sa dezgroape niste necunoscuti, la care nu veneau vizitatori cu vreo lumanare in mana, si sa le taie capul. Pentru fiecare cap taiat, costul=aprox. 200 de lei. Intre 2 AM si 5 AM cam asa, bucataria comuna de la etajul 7 era inchisa. Oricum baietii - fiind etaj de baieti - nu prea se rupeau cu gatitul. Medicinistul fierbea capetele pe aragaz unde altii mai faceau cartofi prajiti, in clor, pentru a fi indepartate toate tesuturile si pentru a ramane doar craniul. Pe care il vindea mai departe cu 300 de euro. Profit: 1290 de lei (aprox 300 de euro la cursul de azi) - 300 de lei = 990 de lei pe craniu. O cifra bunicica nu?
Desigur nu i-a mers mult. Din zvonuri am auzit:
-colegul de camera s-a laudat unuia dintre portari ca ce tare e el isi tine sarmalele in frigider alaturi de 2 capete de femeie.
-intr-o noapte nu stiu cine nu stiu cum a intrat peste medicinist si l-a prins in flagrant
-medicinistu s-a speriat si-a aruncat continutul din oala pe geam
-pe pervazu de la bucataria de la etaju 6 (de sub bucataria de la etaju 7, evident) se puteau remarca: fire de par; alte tesuturi dubioase. femeia de serviciu a incercat sa spele mizeria aia dar nu s-a dus nicicum. Solutia: 2 placi de faianta puse deasupra.
-e adevarat, am studiat si eu pervazu. nu sunt o sensibila asa ca am continuat sa-mi fac cartofi prajiti si sa ma uit si pe geam in timp ce se prajeau.
Nu stiu ce s-a intamplat cu medicinistu. Eram plecata cand s-a descoperit totul, au venit aia de la Antena, nu i-a primit nimeni in camin. Cica s-a spus ceva la radio. Eu nu auzisem nimic. Probabil ca medicinistu a patit ceva: macar pentru profanare de morminte. Cine stie? Din camin a zburat oricum.
Eu cand am povestit la unu si la altu mi s-a ras in nas. Da-te naibii cu glumele tale de unu aprilie.
PUNCT.

duminică, martie 08, 2009

agitatie

petrecerea burlacilor

Am ajuns in Viena, noi, cativa prieteni - doar vreo 16 asa. Din tot acest manunchi de oameni, eu, Marmo, Ciko, Balerina, Raluci, Gabor si MisuL ne-am dus de nebuni in Prater - parcu ala de distractii care cica e destul de vestit.
Aveam doar vreo trei ore la dispozitie sa ne rididcam nivelul de adrenalina. Daca ne-am fi lungit mai mult, aveam toate sansele sa pierdem autocarul. Mie mi-ar fi convenit sa mai ratacesc un pic asa prin Viena, e orasul meu de suflet, dar de, de unde bani, ca si hoinareala asta de-ampulea costa.
Pentru fiecare din noi, era prima oara cand am fi incercat un rollercoster. Nu era prea scump, cam 3 euro, iar din ultimii noastri bani puteam baga lejer vreo 5 ture plus un snitzel vienez.
Prima tura: cel mai apropiat rollercoster pe care l-am gasit. Era destul de intortocheat, lumea tipa cand il incerca, nu te dadea peste cap, era numai bun. Ne-am suit toti. Eu cu ciko, in spate Marmo si Balerina. In rest nu mai stiu care cum erau asezati.
Intr-adevar, senzatia este placuto-infricosatoare ca ai impresia ca la fiecare curba si picare in gol o sa sari dracului de pe scaun. dar de fapt nu e asa. La un moment dat, am facut o pauza de la toate emotiile si frica si placerea care ma bulversau si o voce din capu meu spuse contrariata: WEY, da cine naiba tipa intruna acolo in spate? O fi Marmo sau o fi Balerina?
Cand ne/am dat jos am aflat raspunsul: Corne(alias Marmo(ta)) a urlat de la inceput pana la sfarsit. UN AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
care m-a amuzat al dracului. Mnah, fiecare se descarca de energia negativa cum poate cum simte cum vrea.
Dupa tura unu, am avut chef si de o tura doi, in alt rollercoster, mai mare, mai inalt. Dar nu a mai trebuit sa dau cei 3 euro. Pentru ca un baiat dintr-un grup de baieti, austrieci, blonzi, galagiosi, a venit si m/a intrebat intr-o engleza de care nu-mi mai amintesc bine cat de stalcita era, daca vreau sa dau o tura cu el in rollercoster. Era seara burlacilor, a doua zi urma sa-si puna pirostiile si a iesit si el la dezmatz cu baietii. In traducere libera, dezmatzul insemna cateva ture cu fete necunoscute in montagne russe. Ce dracu? De ce nu? Nu era un baiat frumos, dar parea simpatic, iar eu chiar vroiam sa mai incerc o data. Ne-am asezat.M-a enervat cum erau puse scaunele: unul in fata celuilalt. El statea in spate, iar eu in fata. Ma tineam de o bara dar aveam senzatia ca nu am destula stabilitate si ca voi avea toate sansele sa zbor.
A pornit. Nu a fost ca data trecuta, cand mai putusem sa ma gandesc la tipatul din spate si la cat de mult imi placea. In primele trei secunde de la pornire mi-au tasnit lacrimi din ochi, n-am reusit sa deschid gura nici pentru a screme vreun sunet, iar cand am coborat in gol mi s-au infundat puternic urechile.
Cand m-am dat jos, burlacii mamii lor radeau de mine. De fata mea crispata. Am ranjit si eu in timp ce paseam ca un om beat spre prietenii mei. Fir-ati voi ai drecu de burlaci vienezi. Sa vi se ingrase viitoarele neveste vieneze.

inspiratie

FoBiE

Am o enervanta frica de masini. Care e de fapt absolut explicabila si bine argumentata.

Un mic eveniment mi/a marcat inceputul lui 2009, an care de pe 1 ianuarie m-a intepat cu spini. Aveam si eu treaba pe la Romana dupa care trebuia sa ajung neaparat la Casa Presei. Eram si trista, abatuta, ganditoare, iar cand sufar de toate aceste simptome, am o privire pierduta, un zambet tamp pe fata - cand apare si ala - si nu sunt atenta la ce se petrece pe langa mine - sau mai bine zis o durere masiva la basca. Egoism poate.

Mergem, paseam, am traversat strada. Prima trecere de pietoni - un succes. A doua, esec. Desi era verde pentru pietonu din  mine, un matiz alb vine. Si vine. Pac pac. ma loveste, ma tranteste la pamant, ma duc pe spate ca o barabula. In mod normal, in care creieru meu n-ar fi fost perturbat de vreun soc, as fi trantit o injuratura timp de zece minute fara sa ma opresc o secunda. Dar eu m/am ridicat imediat, m-am uitat la omu din Matiz care ma palise si am scremut si eu un "ce dracu faci domne?"

Soferu, un pispirel cu chelie, tremura tot, se scuza, "vai domnisoara sa te duc la spital? sunt om serios, am nevasta si doi copii, n/am vrut". Nu, nu vroiam la spital, vizualizam doar o vanataie la soldu stang si una poate la soldul drept. In rest eram ca noua. I-am cerut sa ma duca la Romana. La urma urmei, acolo trebuia sa/mi rezolv treburile. Si ce daca directorasul ala de vanzari trebuia sa ajunga in celalalt capat al Bucurestiului? Pe mine m/a lovit da?

Nu l-am urat pe omul ala, nu i-am purtat pica, am uitat ca m-a dat jos pe zebra. Dar urasc masina aia mica, alba, si urasc toate masinile care vin ca niste fiare de metal spre tine cu asa o viteza si care de multe ori uita sa incetineasca cand zaresc un om pe strada, de parca tot ce-ar vrea e sa ii ia ingura lor mare si sa-i crantane, sa le sfarme oasele. Mi-e frica de masini.

Cand merg pe strada si e trafic ma simt coplesita. Vin din dreapta vin din stanga tre sa ma strecor printre ele, ma tem sa pasesc pe trecere de pietoni pentru ca fiarele alea nu au de gand sa opreasca. 

Dar uit un lucru, masinile sunt conduse de umanii soferi. Deci care e fobia? De ce ma tem eu de fapt aici de fac pe mine? De aglomerarea de tabla sau de omu teribilist care o da uneori in prostie? Si de cele mai multe ori pentru ca si el e coplesit...

Deci care e fobia?

sâmbătă, martie 07, 2009

Ideea de baza

Nu aduc aici decat povesti. Unele inventate, dar daca starnesc impresii si emotii, nu cred ca mai conteaza ca le screm eu intr/un moment marcat de un pahar de vin sau de un amor salbatic, de un pahar cu apa plata si lamaie sau o dezamagire marunta.

Nu va aduc critici, nu va aduc frustrari, nu aduc pareri. Pe mine nu ma intereseaza parerea altora, de ce v/ar interesa pe voi parerea mea? Doar fapte, fara cifre.

Lectura placuta, VOUA!

un concert

Am fost prima oara la un concert ATB. Nu mi/a placut locatia, numai cand aud de Kristal sau cum mama naibii s-o scrie imi ies bube-s cap. Dar am fost. Pentru ca speram sa ascult anumite melodii care imi amintesc....

Imi amintesc de un baiat. Un fost coleg de scoala primara si apoi de liceu. Un baiat care se maturizase mai devreme decat restul pustimii din jurul lui. Poate la momentul respectiv nu-l intelegeam - printr-a patra asa il strigam gorila africana, nu din rautate, ci doar pentru ca avea nasu borcanat;invatatoare m-a certat "Te crezi printesa de-i spui asa?" .

Nu-mi prea pasa de el.Era un roacar, un neinteles, cu par lung, care, in mod paradoxal, era mai putin ateu decat mine.

Da la un moment ne-am imprietenit. Mult chiar. Incepusem sa-l inteleg. Ma tinuse de mana. Ii placea si lui Delerium. Ne intalneam la cafele, vorbeam de vise. Vroia sa se faca doctor. Se pregatea sa dea la facultatea asta ca sa salveze oameni, sa le faca un bine. Era un om bun. Devenisem prieteni.

Mai era o saptamana pana la admitere. Vreo 5 dadeam la Ase, VREO 4 LA Medicina, vreo 3 la farmacie, de restul nu ma interesa. Aveam vise. Sperante. Ne vedeam cuceritori ai lumii. Increzatori. Puternici. Destepti. Si ce daca eram dintr-un oras mic de provicie? Un mic detaliu.

Mai era o saptamana pana la admitere. Stres, emotii. Eram la pregatire la economie. Intr-o vineri ploioasa. Am auzit deodata un sunet uracios, un sunet de sirena de ambulanta. M-am oprit din gandit, din discutat, din tot. Vreo 10 secunde asa. Dupa care neuronii au intrat din nou in functiune.

Am terminat, am plecat, si am primit un telefon. De la o colega care nu/mi placea in mod deosebit. Ce vrea si asta? Nu vroia nimic. Colegul nostru, prietenul meu, acel baiat care vroia sa salveze oameni, era in spital. Fusese la balci cu sor sa de 9 ani. Ea se dadea in parasute sau cum naiba se chema. Il vedea pe fra'su, ii facea din mana, era bucuroasa. Pana cand a vazut cum unul din acele TIR-uri uriase, care carau echipamentul pentru parcul de distractie, a venit ca un capcaun de fier cu gura cascata peste baiatul inalt dar firav. A trecut peste el.

A venit ambulanta. Nu stiu cat de repede. Nu stiu cum l-au pus inautntru. Doar am auzit ca la un moment baiatul firav, colegul meu, prietenul meu, si-a cerut scuze soferului ca a patat pe acolo de sange.

Ne/am adunat in fata spitalului. Multi colegi. La inceput tacuti, apoi din ce in ce mai vorbareti, apoi iar tacuti. Un spital ca o macelarie.

M/a trezit soarele pe la 6 dimineata. Un soare frumos care promitea o zi perfecte pentru plimbari si zambete. Colegul meu, prietenul meu, murise. Ficat sfarmat, o gaura in plamani intr-un un oras in care ai toate sansele sa mori daca ajungi in macelarie.

Peste trei zile eram in autocarul spre Bucuresti, ma astepta o admitere la o facultate care de fapt nu te face cu nimic mai bun. Eu aveam vise, sperante, dar in acel moment toate alea erau cu 50% diminuate. Un gol in stomac, privind pe geam la niste fulgere urate ca dracu despre care taica-miu a spus ca semanau cu alea pe care le vazuse el pe undeva departe, peste mari si tari, la dracu in parznic. Priveam pe geam si ascultam melodiile lui ATB. Melodii frumoase de altfel, nu acea housereala pe care acum deja nu numai ca nu o inteleg, dar care ma plistiseste groaznic.

La concertul lui din Kristal GLAM (subliniez) Club nu am auzit nimic din acele melodii. Desi vroiam. Am plecat, fara regrete. Doar cu o amintire puricata a colegului meu, prietenului meu.