port ochelari de 8 ani. ochelarii sunt o prelungire a coprpului meu. uit sa-i dau jos la dush, cand ma bag in pat, cand ma pup cu vreun baiet, ii uit la ochi si incep sa-i caut disperata prin casa tipand unde dracu imi sunt ochelarii?
speram sa nu fiu fata care sa intregeasca randurile chiorilor. dar incet incet in asta m-am transformat: o mioapa veritabila.
miopia este curva parsiva. te ia pe nesimtite. crezi ca este doar o oboseala. e, un pic de somn si cu siguranta a doua zi voi vedea mai bine ce scrie pe tabla. Nu vroiam sa recunosc nimic. Stateam in prima banca iar colega de banca imi dicta ce scria omul ala din fata noastra.
Pana cand m-a luat tata de manutza si m-a dus la doctor. mi-a pus femeia aia picaturi in ochi, mi s-a dilatat pupila (zambeam uitandu-ma-n oglinda pentru ca ajunsesem la concluzia ca imi sta strashnic cu ochi negri). In cateva zile am avut ochelarii gata. I-am pus la ochi. Am avut un soc. Realizasem ca de ceva vreme traiam ca intr-un tablou: nu vedeam contururi, nu vedeam detalii, fiecare punct in imaginea din fata ochilor era dilatat, ca atunci cand scapi un pic de acuarela pe foaia unui bloc de desen iar acel pic se dilata pe foaie. Sau cand o picatura de cerneala pica pe bucata de sugativa.
Am avut un soc. Toate detaliile erau atat de vizibile. Vedeam departe, vedeam clar fata omului aflat la 200 de metri de mine, vedeam copacii de pe dealurile din departare, ma uitam in oglinda si imi vedeam fiecare cos si punct negru. I-am dat jos speriata. Cred ca imi placea mai mult sa traiesc in tabloul meu. Decat intr-o poza facuta cu un aparat foto cu obiectiv de 1000 de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu