sâmbătă, aprilie 25, 2009

dezordine

Sunt o dezordonata. Ma enerveaza oamenii ordonati, care au fixatia de a pune cartea X numai pe raftul al doilea de sus in jos al bibliotecii, pe pozitia a treia. Nu mai mult nu mai putin. Dar paradoxal in dezordinea mea exista o ordine pe care doar eu o inteleg si care nu vreau sa-mi fie ravasita.
In dulapiorul de jos al corpului de mobila inalt lipit pe peretele din stanga cum stai cu fata spre sud, pe primul raft de sus in jos am aruncate atat de multe chestii: rimel, farduri, cabluri, incarcatoare, clame, bratari, cartoane etc. Cand rimelul meu nu e aculo, e pus pe dulapior. Cand nu e nici acolo, e in baie. Astea sunt locurile. Si atat.
Ma grabesc sa ajung la scarbici. In zece minute trebuie sa ies pe usa. Numai bine pentru a ma incalta a-mi indesa catrafusele in geanta si pentru a ma da cu un pic de rimel. Ma uit in dulapior, NU e, ma uit pe dulapior, NU e, ma duc in baie, caut, privesc atenta peste tot, NIMIC. Singurul meu rimel, pe care am dat si o gramada de bani, care inca nu s-a uscat in tubul bleumarin... Ma uit mai atent. In dulapior, pe dulapior, in baie. Ma uit si in alte locuri in care ipotetic vorbind as fi putut sa-l arunc. Adica nu ipotetic, ci prin absurd as putea sa-l las in alta parte. Nu e. NU E! NU E! Devin furioasa, mi se umfla vena de la gat, incep sa injur, sa tip chiar, pentru ca W a dormit la maica-sa si sunt singura in casa. Ma pun pe pat incep sa ma smiorcaiesc. Inima imi bate repede, simt ca nu mai pot, ca ma sufoc. Respir adanc. O sun pe Corne, o acuz indirect: nu se poate sa dispara pentru ca eu stiu unde pun si aici am pus si acum nu mai e. De cand mama ma-si dispar lucrurile din casa, e magie asta sau ce e? Se smiorcaieste si ea, ma mai smiorcaiesc si eu. In 10 minute trebuia sa ies pe usa. Au trecut 25 de minute. In cele din urma plec. Toata ziua ma gandesc la rimel.
Imi iubesc fiecare lucrusor din camera in care toate stau inghesuite pentru ca sunt prea multe. Lucruri banale. Mai mult sau mai putin banale. Plang cand imi scap cercelul in chiuveta, plang in hohote cand Corne imi pierde cercelul din greseala nici ea nu stie prin ce locuri. Am mancarimi pe tot corpul cand nu gasesc pieptanul, si stau o zi in pat cand realizez ca mi-am uitat umbrela in tren. Dar nu dispar din cauza mea. Niciodata. Asta ma revolta cel mai mult. Pieptanul a cazut dupa pat, nu inteleg cum, am fost asaltata de telefoane cand sa ies din tren asa ca mi-am pierdut concentrarea si am uitat de umbrela, iar cercelul...a cazut in chiuveta pentru ca a tipat o cioara la fereastra si m-am speriat in timp ce ma uitam in oglinda si dadeam sa-l prind in ureche.
E frustrant. Pierd nu din cauza mea. Sunt Forte malefice sau pozitia Lunii fata de Pamant sau ursitoarele care spun si pentru ca ele spun asa trebuie sa se intample. Si cercelul a fost in urechea mea la prima intalnire cu icsulescu sau la examenu pe care nu l-am picat sau cand am reintalnit pe buna mea prietena dupa ani si ani. Pieptanul e de la mama. Umbrela....e, nu are nicio povestioara dar imi place culoarea. Se asorteaza la esarfa verde.
E frustrant! Poate e pedeapsa pentru un om dezordonat ca mine. Poate e timpul sa inlocuiesc dezordinea mea ordonata cu ordine si atat.

Un comentariu:

marmotzel spunea...

Si eu fac parte din clubul alora care pierd lucruri :D Dar jur Virgil ca nu din cauza mea imi pierd cerceiii , pur si simplu imi cad din ureche si ma trezesc ca nu ii mai am. E o conspiratie a unui om de stiinta nebun care vrea sa distruga lumea facand oamenii sa-si piarda cerceii :D