L=ati vazut cumva pe Zdreanta cel cu ochii de faianta? Pauza. Maica-mea: mai fata, recita mai departe, iar ai uitat? Aveam vreo 5 si asa nu-mi placea cacatu asta de poezie a lu Arghezi. Nici nu stiam ce e aia o Zdreanta. Si nu intelegeam de ce e atat de deosebita javra aia.
Nu imi placeau poeziile. Nici poetii. Nici macar Cri Cri Cri ce toamna gri.
Dar imi placeau poeziile lu bunicu meu, povestile pe care mi le povestea bunicul meu, desenele pe care ma invata sa le fac bunicul meu.
Era oarecum micul meu univers. El, o imitatie de tablou din dormitorul bunicilor cu zei cu tzatze si cuci golasi, si bradul din fata blocului in care erau cuiburi de ciori.
Ma certa, cand fugeam de la gradinita - doar pentru ca vroiam sa ma plimb, cand faceam pipi pe mine ca stateam prea mult in fata cutiei cu jucarii si pana ma decideam ce sa iau afara la joaca ma scapam pe mine si pe urma ieseam pe balcon si strigam de la etajul 4 prietenilor mei baieti ca nu mai ies afara ca am facut pipi pe mine si nu am ciorapei de schimb.
Dar eu aveam o relatie speciala cu bunicul meu. Apartamentul ala e cel mai cald si intim si plin de iubire loc in care am fost. Si pe care il visez si acum, si in care as da ORICE sa mai merg o data si sa simt din nou acea emotie si linistie si dragosre pura. Acolo am avut eu copilaria mea de aur.
Cele mai frumoase jucarii au fost cele pe care mi le-a cumoparat bunciul meu: un pistol cu maner ornat si cu o bila mare, moale, si un topogan cu baterii pe care se dadeau trei pinguini colorati si la care ajungeau in varf urcand pe niste scari pe care le puneai in micare apasand un buton.
Dar bunicul meu m-a tradat o data. De craciun. Stiam ca vine Mos Craciun. Si venea, cu costumul lui rosu, cu barba, cu tolba si carja. Chiar i-am recitat pe Zdreanta. Cand am zarit manecile de sub costum, manacile camesii bunicului meu. Am inteles repede, am incheiat brusc poezia si am luat cadourile. Da-mi bunicule o data cadourile si nu ma mai pacali.
Un copil era si este usor de impacat. Ciocolata, o jucarioara, un pup pe frunte. E, la urma urmei nu era asa o mare tradare.
Un comentariu:
Ce frumos, amintiri ca astea nu multi au si cred ca majoritatea dintre noi am vrea sa ne intoarcem putin in vremea copilariei cand totul era simplu si frumos :P
Eu am tinut minte o poezie ce mi-ai spus tu ca ai invata-o de la bunicul tau :
"Buna dimineata! Ma spal pe fata ,imi pun fundita si ma duc la gradinita! "
Parca asa era :P
Trimiteți un comentariu