un concert

Am fost prima oara la un concert ATB. Nu mi/a placut locatia, numai cand aud de Kristal sau cum mama naibii s-o scrie imi ies bube-s cap. Dar am fost. Pentru ca speram sa ascult anumite melodii care imi amintesc....

Imi amintesc de un baiat. Un fost coleg de scoala primara si apoi de liceu. Un baiat care se maturizase mai devreme decat restul pustimii din jurul lui. Poate la momentul respectiv nu-l intelegeam - printr-a patra asa il strigam gorila africana, nu din rautate, ci doar pentru ca avea nasu borcanat;invatatoare m-a certat "Te crezi printesa de-i spui asa?" .

Nu-mi prea pasa de el.Era un roacar, un neinteles, cu par lung, care, in mod paradoxal, era mai putin ateu decat mine.

Da la un moment ne-am imprietenit. Mult chiar. Incepusem sa-l inteleg. Ma tinuse de mana. Ii placea si lui Delerium. Ne intalneam la cafele, vorbeam de vise. Vroia sa se faca doctor. Se pregatea sa dea la facultatea asta ca sa salveze oameni, sa le faca un bine. Era un om bun. Devenisem prieteni.

Mai era o saptamana pana la admitere. Vreo 5 dadeam la Ase, VREO 4 LA Medicina, vreo 3 la farmacie, de restul nu ma interesa. Aveam vise. Sperante. Ne vedeam cuceritori ai lumii. Increzatori. Puternici. Destepti. Si ce daca eram dintr-un oras mic de provicie? Un mic detaliu.

Mai era o saptamana pana la admitere. Stres, emotii. Eram la pregatire la economie. Intr-o vineri ploioasa. Am auzit deodata un sunet uracios, un sunet de sirena de ambulanta. M-am oprit din gandit, din discutat, din tot. Vreo 10 secunde asa. Dupa care neuronii au intrat din nou in functiune.

Am terminat, am plecat, si am primit un telefon. De la o colega care nu/mi placea in mod deosebit. Ce vrea si asta? Nu vroia nimic. Colegul nostru, prietenul meu, acel baiat care vroia sa salveze oameni, era in spital. Fusese la balci cu sor sa de 9 ani. Ea se dadea in parasute sau cum naiba se chema. Il vedea pe fra'su, ii facea din mana, era bucuroasa. Pana cand a vazut cum unul din acele TIR-uri uriase, care carau echipamentul pentru parcul de distractie, a venit ca un capcaun de fier cu gura cascata peste baiatul inalt dar firav. A trecut peste el.

A venit ambulanta. Nu stiu cat de repede. Nu stiu cum l-au pus inautntru. Doar am auzit ca la un moment baiatul firav, colegul meu, prietenul meu, si-a cerut scuze soferului ca a patat pe acolo de sange.

Ne/am adunat in fata spitalului. Multi colegi. La inceput tacuti, apoi din ce in ce mai vorbareti, apoi iar tacuti. Un spital ca o macelarie.

M/a trezit soarele pe la 6 dimineata. Un soare frumos care promitea o zi perfecte pentru plimbari si zambete. Colegul meu, prietenul meu, murise. Ficat sfarmat, o gaura in plamani intr-un un oras in care ai toate sansele sa mori daca ajungi in macelarie.

Peste trei zile eram in autocarul spre Bucuresti, ma astepta o admitere la o facultate care de fapt nu te face cu nimic mai bun. Eu aveam vise, sperante, dar in acel moment toate alea erau cu 50% diminuate. Un gol in stomac, privind pe geam la niste fulgere urate ca dracu despre care taica-miu a spus ca semanau cu alea pe care le vazuse el pe undeva departe, peste mari si tari, la dracu in parznic. Priveam pe geam si ascultam melodiile lui ATB. Melodii frumoase de altfel, nu acea housereala pe care acum deja nu numai ca nu o inteleg, dar care ma plistiseste groaznic.

La concertul lui din Kristal GLAM (subliniez) Club nu am auzit nimic din acele melodii. Desi vroiam. Am plecat, fara regrete. Doar cu o amintire puricata a colegului meu, prietenului meu.