Am o enervanta frica de masini. Care e de fapt absolut explicabila si bine argumentata.
Un mic eveniment mi/a marcat inceputul lui 2009, an care de pe 1 ianuarie m-a intepat cu spini. Aveam si eu treaba pe la Romana dupa care trebuia sa ajung neaparat la Casa Presei. Eram si trista, abatuta, ganditoare, iar cand sufar de toate aceste simptome, am o privire pierduta, un zambet tamp pe fata - cand apare si ala - si nu sunt atenta la ce se petrece pe langa mine - sau mai bine zis o durere masiva la basca. Egoism poate.
Mergem, paseam, am traversat strada. Prima trecere de pietoni - un succes. A doua, esec. Desi era verde pentru pietonu din mine, un matiz alb vine. Si vine. Pac pac. ma loveste, ma tranteste la pamant, ma duc pe spate ca o barabula. In mod normal, in care creieru meu n-ar fi fost perturbat de vreun soc, as fi trantit o injuratura timp de zece minute fara sa ma opresc o secunda. Dar eu m/am ridicat imediat, m-am uitat la omu din Matiz care ma palise si am scremut si eu un "ce dracu faci domne?"
Soferu, un pispirel cu chelie, tremura tot, se scuza, "vai domnisoara sa te duc la spital? sunt om serios, am nevasta si doi copii, n/am vrut". Nu, nu vroiam la spital, vizualizam doar o vanataie la soldu stang si una poate la soldul drept. In rest eram ca noua. I-am cerut sa ma duca la Romana. La urma urmei, acolo trebuia sa/mi rezolv treburile. Si ce daca directorasul ala de vanzari trebuia sa ajunga in celalalt capat al Bucurestiului? Pe mine m/a lovit da?
Nu l-am urat pe omul ala, nu i-am purtat pica, am uitat ca m-a dat jos pe zebra. Dar urasc masina aia mica, alba, si urasc toate masinile care vin ca niste fiare de metal spre tine cu asa o viteza si care de multe ori uita sa incetineasca cand zaresc un om pe strada, de parca tot ce-ar vrea e sa ii ia ingura lor mare si sa-i crantane, sa le sfarme oasele. Mi-e frica de masini.
Cand merg pe strada si e trafic ma simt coplesita. Vin din dreapta vin din stanga tre sa ma strecor printre ele, ma tem sa pasesc pe trecere de pietoni pentru ca fiarele alea nu au de gand sa opreasca.
Dar uit un lucru, masinile sunt conduse de umanii soferi. Deci care e fobia? De ce ma tem eu de fapt aici de fac pe mine? De aglomerarea de tabla sau de omu teribilist care o da uneori in prostie? Si de cele mai multe ori pentru ca si el e coplesit...
Deci care e fobia?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu