sâmbătă, martie 21, 2009

incuie usa, blocheaza fereastra

Propunerea lui Dan de acum un an si ceva de a face un reportaj in Belek a venit cum nu se putea mai bine. Nu mai fusesem in Turcia,si, in plus, eram deprimata pentru ca tocmai ma despartisem de un iubit.
Nu a fost iubirea vietii, dar era a dracului de dificil sa renunt la o bucatica din viata mea. Pe atunci cu greu acceptam ca oamenii de fapt vin si pleaca.
Nici acum nu stiu daca accept cu adevarat acest lucru. Am inceput in a ma perfectiona insa in inchis usi. Uneori definitiv si irevocabil. Ma gandesc ca e necesar sa incui usa, dar nu si suficient.De cateva dati am uitat sa inchid geamul, unii au intrat pe geam, iar eu nu le-am deshis usa ca sa le spun sa plece, ci ii puneam la masa mea...iar. S-a intamplat rar, si nu am prea regretat.
Pana la un moment dat. Cand am primit pe cineva, cu sufletul deschis, l-am pus la masa mea, i-am dat sa manance. Acel cineva a mancat tot, nu si-a spalat tacamurile, si a si scuipat in fata mea....si pe fata mea.
Dar nu e nimic. Usa s-a inchis, fereastra e bine ferecata. Mai bine sa mananc singura la masa, dar in mediul meu intim, nemurdarit de nimeni.
Deci acum un an si ceva, am plecat in Belek. A fost cea mai interesanta iesire a mea. Asta pentru ca eram cu trei colegi, intr-o Dacia Logan, facand drumul pana in Antalya. Si, fiind cu trei barbalai, ne opream des ca sa mancam. Atunci am descoperit farmecul mancarii turcesti. Pe care o infulecam cu pofta in niste locale in care n-as fi intrat nicicum daca le-as fi vazut aici la noi. Dar acolo am intrat, mancare gustoasa, oameni zambitori. Nu stiu ce spuneau ei in timp ce ne zambeau, poate ne injura de mama, tata, pisici, veverite, dar zambetul ala valora mult.
Nu stiu exact pe unde prin Turcia, am oprit la o piata. Cica acolo se vindeau mate frpte. Habar n-aveam cum sunt alea. Dan zicea ca-s a dracu de bune. Un turc din piata de acolo ne-a dus intr-o baraca, ne-a pus pe scaunele, ne-a dat matele fripe (un fel de sandwich cu tocatura aia) cu niste mici traditionali picanti si cu zeama de varza murata. Am mancat pana am transpirat. Am facut crize de ras. Si nu stiu cum, dar am aflat povestea turcului desi el nu vorbea engleza sau romana noi nu vorbeam turca.
Incredibil de gustoasa mancarea. Incomparabila cu ce am mancat la restaurantele de lux din Belek. Niste Shmacuri, cum le zicea Tibi. Intr-o farfurie uriasa. Dupa care vine bucatarul-sef si trage o dunga subtire de sos sau sirop.
Asa ca....dati-le naibii de "shmacuri".Ce e simplu e cel mai bun.

3 comentarii:

vladp9 spunea...

despre prietenie:

sondaj - maxima sinceritate, va rog!

http://chrisalida.wordpress.com/2009/03/21/398/

árpád spunea...

in zona noastra exista un obicei foarte frumos: de pasti se umbla cu stropitul.

este un obicei frumos care da un motiv sa te intalnesti cu rudele si prietenii care s-au departat de tine dealungul timpului. oameni care erau importanti in viata ta, dar s-au mutat, v-ati certat sau pur si simplu nu ai mai avut timp de ei. cu aceasta ocazie te duci la ei, afli cate ceva despre ei iti dai seama ca nu esti chiar singur pe lumea asta egoista.

pornirea este pe la 12 cand deja toate fetele (si mamicile) s-au trezit, s-au aranjat si au pregatit mancare si bautura pe masa. se ia pe rand, prima data familia iar mai tarziu fostii colegi, familia prietenilor, prietenii prietenilor, prietenele prietenilor, prietenele prietenelor samd. se umbla in grupuri de cate 4-5 baieti si se parcurge lista fiecaruia. vezi cine cat s-a imbatranit, unde s-a angajat, cu cine s-a casatorit, afli barfe la care nu ai acces de altfel si faci cunostinte noi.

obiceiul e frumos, imi place, e bine gandit si nu numai io simt la fel. totusi unii inchid usa in aceasta zi, devin reci si nu raspund la sonerie. stau si se uita la televizor.... dau explicatii ca nu suporta oamenii, ca nu le place sa stea si sa astepte imbracate frumos, ca unii vin beati si spun glume proaste, ca s-au saturat an-de-an sa faca la fel... ... si ma trezesc asa an de an la cate o usa... si ma intristez... oare oamenii astia sunt constienti ce pierd? am sa mai incerc si anul viitor dar peste doi ani nu mai vin, nici eu si nici altii.

poate vorbesc de alte usi, poate nu. oricum, imi place acest blog.

virgil spunea...

Daca stii ca deschizi usa si primesti un zambet cald, e un lucru minunat. daca deschizi usa si primesti o palma peste cap....la urma urmei e vorba de riscuri pe care ni le asumam sau nu.
oricum, ma bucur ca iti place acest blog:)