joi, martie 26, 2009

povestile mele de suflet

Ani de zile mama mi-a povestit la aceeasi masa din bucataria uriasa de acasa aceleasi povesti. De obicei seara, cand coboram sa mananc. Pauza mea de la temele multe si degeaba din primara, generala, liceu.
Erau alinarea mea, si de fiecare data o priveam cu aceiasi ochi palizi. Ma pierdeam in imaginile din mintea mea, nascute frumos din cuvinte simple, bine alese, spuse cu zambet.
POVESTEA 1: Aveam o papusa. Imi placea foarte mult. Cel mai mult. Dar devenisem prea protectoare, uneori instinctul asta matern izbucneste nebanuit inca de cand suntem mici. Casa noastra era in curtea Bisericii Catolice, si mereu mergeam la parintele ala ca imi placea ce-mi povestea, cu vocea lui calda, cu privirea lui blanda de om bun. Dar asa, cu vocea lui calda si cu privirea lui blanda,m-a bagat in boale cu dracii lui. Mereu imi povestea de ei, perversi, hazi, cu guri largi si cozi uriase. Asa ca treptat serile mele deveneau chinuri, vedeam draci in ituneric, pandind, asteptand momentul potrivit sa-mi fure papusa. In una dintre nopti, spaima mea a devenit groaza. Tunete, fulgere, foc, cu siguranta ar fi venit dracii, sa puna ghearele lor murdare pe papusa mea. Asa ca am bagat-o in cuptor. Si m-am culcat. A doua zi mama facuse paine. Papusa mea a ars. Dracii au gasit-o.
POVESTEA 2:Dupa papusa arsa, tata mi-a luat alta. Plus un patut pentru ea. Ei bine, papusa asta nu-mi mai placea, asa ca m-am atasat de patutzul de jucarie. Il stergeam, ii faceam asternuturi din fel de fel de carpe, perne din ce apucam si eu. Intr-o zi, aveam la masa peste. Stii, eu eram tare mofturoasa la mancare. Gaseam un moment si: aruncam salamul pe geam, turnam laptele in veceu, iar pestele il aruncam pe unde puteam. Dar ai mei mi-au prins miscarile. Pe balcon nu-mi dadeau voie, la baie nu ma lasau pana ce nu terminam de mancat. Am gasit momentul, m-am dus in camera mea mare si mai mult goala decat mobilata si am bagat pestele in patut. Patutul meu preferat. Am uitat si s-a imputit. L-am aruncat dupa cateva zile. Patutul meu preferat
POVESTEA 3: In liceu m-a terorizat Vulturita. O domnisoara batrana,inselata de barbatu-su, evident nefututa de mult timp. Profesoara de franceza, cu buzele subtiri, cu parul negru prins in coc, cu o privire care te racea. Nu ii placea de mine. Desi invatam, citeam, suficient cat sa obtin note decente. Nu stiu, poate ca acei copii care nu erau din familii de intelectuali o scarbeau. Sau poate pur si simplu nu-i placea de fata mea, de parul meu. In fiecare ora ma scotea la tabla, imi punea patru si imi zicea ca ma lasa corigenta. Ora de ora. Ora de ora, fara exceptie. Pana intr-o zi, cand ma plictisisem atat de tare, ca am izbucnit. Cu cartea groasa m-am dus la ea, am scris ce-aveam de scris, am pronuntat ce-aveam de pronuntat. Aceleasi cuvinte: Quatre, allez a votre place. Ti las corigientî. Am trantit cartoiul pe masa, Vulturita s-a speriat din cauza zgomotului, m-am uitat la ea: ma lasi pe dracu.
POVESTEA 4: Facultate. Geologie. Un examen. Invatasem, ma ajuta mult memoria vizuala. Adica oricare ar fi fost situatiunea, la 10.00 seara eram in patutz. Nu pierdeam noptile invatand, ma enerva. Una dintre colegele mele de camera statea zile, nopti, si tot pica. Era prostuta, imi era mila de ea. Bine, ca era si parsiva, ca ea era singura din camera care fuma. Cand venea iubitul ei si simtea mirosul de fum, dadea vina pe noi. "Vai, puisor, da rezisti in conditiile astea nocive?" In examen. Mi-am extras subiectele, era examen oral. Am inceput sa vorbesc. Si am vorbit. Ce stiam, ce nu stiam. In general cunosteam ce spun. "4, domnisoara". 4, auzi. Nu vanam note, eram o mediocra la urma urmei, pentru ca niciodata nu am cautat notele mari si nici nu imi foloseam la maxim intelectul.Poate din lene. Dar un 5 cel putin il meritam din plin. Am refuzat sa ies din sala. Profesorul, un mos hatru, cu fata stramba, a belit ochii la mine. Il sfidam. Nu am iesit din sala. Cei care urmau dupa mine asteptau. Dar eu refuzam sa ma misc de acolo. El vorbea, ma ameninta, ma uitam prin el, ma durea in fund de ce zicea. Pe o ureche imi intra, pe alta imi iesea. Mi-a dat 5-ul. Am zambit, am iesit triumfatoare.Pe toti cei de dupa mine profesorul cu fata stramba i-a picat. De suparare. De umilire.

2 comentarii:

Anonim spunea...

povestile la mine acasa erau altfel: cum eu m-am nascut ilegitim,cum tata fugea de la Sighisoara la Bacau si invers,cum eu eram cea mai rahitica,cum isi scria mama scrisori de luove cu tata :P dar are si mama cateva din astea de liceu ...insa mai rar se intampla sa stam la povesti..am recuperat acum..
Parca te vad pe tine in povestile astea..frumos scris :) pup tuh

Anonim spunea...

excelente !

sustin blogosfera feminina