de cand eram eu...fata

Simt că mă afund în cearşaful alb şi moale de sub mine. Nu este pic de durere, nici cel mai mic disconfort. Rini îşi plimbă palmele de la încheietura picioarelor spre spate, iar Mita dinspre gât spre scobitura spatelui. Mişcările simultane te ameţesc parcă, pluteşti, te rupi de tot ceea ce există şi te transpui într-un spaţiu indescriptibil. Fără griji, fără stres, numai spirit, o energie nouă care te cuprinde în vertijul său absolut. Îmi ordon: uită naibii de tot, închide ochii şi lasă-te purtată undeva, departe! Palmele atât de fine nu doar masează, îţi absorb energia negativă din piele, din vene. E mai bine ca un pahar de vin, mai intens ca sunetele melodiei preferate. Rini îşi plimbă palmele pe braţul meu drept, Mita pe cel stâng, Rini îşi alunecă degetele pe umeri, Mita, pe partea superioară a picioarelor. Jocul lor mă ameţeşte. Timpul se dereglează, melodia de fundal se derulează mai încet, orice gând se opreşte. Revin atunci când Mita îmi masează tâmplele. Locul meu sensibil, dureros. Apasă puternic, iar durerea ascuţită îi dă timpului cursul său normal, patul pe care stau devine tare, mă simt unsuroasă de la uleiul de măsline special pentru masaj. Cele 90 de minute de pierdere deplină trecuseră. Prea repede...

daca-ti place stilul, intra AICI