sâmbătă, mai 09, 2009

toata lumea in tren!

Urma sa calatoresc noaptea cu acceleratul, din Cluj pana in Bucuresti. Numai cand ma gandeam ca urma sa stau in compartimentele alea imputite, uitandu-ma pe geamul mizerabil la intuneric, ma apuca plansul. Asa ca am decis: o sa merg la vagon de dormit.
Nu mai fusesem niciodata asa. Stiam ca e scump, ca e mai bine, dar nu imi puteam imagina cat de comfortabil si mai ales cat de igienic se poate calatori intr-un accelerat. Am mai mers o data cu trenul foamei - cica asa se numeste acceleratu care te duce din iasi pana in Timisoara. Am mers 14 ore cu el acu cativa ani, erau budele mizerabile de a trebuit sa ma abtin ore in sir sa-mi dau frau liber pornirilor, ma stergeam din 5 in 5 minute cu servetele umede pe maini, iar dupa drum simteam ca mirosul de tren a patruns pana in maduva.
M-am dus sa iau bilet pentru Bucuresti. Cica nu mai putea sa-mi dea femeia de la casa bilet, se inchise organigrama si trebuia sa iau bilet de la insotitor.Habar n-aveam c inseamna asta. Ce insotitor domne? De ce nu-mi dai bilet?
Oricum, a venit si momentul plecarii, stateam pe peron, agitata, pentru ca de fiecare data cand trebuie sa o iau din loc spre alte taramuri am o mancarime interna nebanuita si inexplicabila. A venit trenu, nu stiam cat sta in gara, m-am dus la vagon fugind cu trolul tar tar dupa mine, l-am cunoscut si pe insotitor. Mai avea locuri libere, o, ce bine! Locul 21. M-am dus pe coridor pana la capat, nu vedeam locul 21. De fapt credeam ca tot compartimentu era de fapt numaru 21. Uneori intelectu nu ma ajuta. Acela era unul dintre cazuri.
Mi-a spus un nene ca trebuie sa merg inapoi, i-am multumit, el mi-a raspuns ranjind ca de asta suntem, sa ne ajutam unul pe altu. Am zambit si eu, mi-am gasit si compartimentu, si locul si am rasuflat usurata. Nu mai stateam cu nimeni. A venit si insotitorul, mi-a spus ca imi da dimineata biletul pentru decontare, cu un ton neasteptat de familiar.
Mi-am pus valiza intr-un colt, gentoiul meu specific pe o policioara, am asezat geaca pe umeras si am atarnat-o de scara de la pat care de fapt nu era la pat ci sprijinita de perete. M-am asezat pe patul de jos, timid, si mi-am apropiat nasul de cearceafuri. Le miroseam. Nimic dubios. Mi-am plimbat palmele pe pat. Le pipaiam. Un pc aspru, ca si cum ar fi fost de curand spalate. Geaca pusa pe umeras se misca ca nebuna la dreapata, la stanga, inainte. Am pus-o pe policioara langa gentoiul meu specific, verde, de care nu ma dezlipesc aproape niciodata de parca ar fi o prelungire a corpului. Ma enerva cum se balanganea acolo geaca aia - si ea tot verde.
Mi-am deschis valiza, m-am imbracat in pijama, si am tras zavoru. Chiar am inchis si luminile. Daca nu ar fi oprit trenu in gari, as fi dormit chiar strashnic.

Un comentariu:

marmotzel spunea...

Si totusi CFR-ul mai are o sansa :)