vineri, iulie 19, 2013

Administratorul Michiduță și naiva inocentă


A fost odată ca-n povești....

Acesta nu este însă un basm. Nici ficțiune. Așa că retrag fraza de început.

Acum ceva ani, nu cu mult timp în urmă totuși, stăteam la o casă cu mai multe apartamente. Casa avea trei etaje, cu două apartamente pe etaj, era veche, nu exista nimeni care să facă vreodată curat pe scară. Dar apartamentul era cosy, zonă centrală și liniște.

Administratorul era un bătrân de 153 de ani, mereu îmbrăcat în pijamale, ursuz, cu câteva fire de păr alb în cap, buze groase și pătat cu pete maro. Îmi era cam antipatic, dar nu o arătam, zâmbeam, vorbeam frumos, că așa fac cu oamenii în vârstă. Simt o duioșie care în mod normal nu prea mă încearcă.

În general băteam la ușa bătrânului când trebuia să plătesc întreținerea. Îi lăsam banii, îmi dădea chitanța, și cam asta era tot. Mă mai ținea de vorbă, uneori destul de mult, de mă lua plictisul, dar se întâmpla o dată pe lună așa că nu era un capăt de lume. Până când s-a întâmplat să îi dau banii, iar moșul să-mi spună că îmi lasă chitanța altă dată. Da, fără problemă, mă trezii eu că i-am spus moșului, de parcă era cel mai de încredere tovarăș al meu, allu tata meu, allu mama mea....

A trecut ceva timp de la întâmplare. Într-o zi, la bureau fiind, primesc un telefon de pe fix, răspund, hopa moșu la celălalt capăt. Că trebuie să plătesc întreținerea. Cum să plătesc întreținerea? Eu am plătit-o, sumă integrală, evident, dar rămăsese că îmi dă el chitanța mai târziu. Chitanță pe care nu am primit-o. Măi domnișoară, trebuie să plătești întreținerea, eu n-am primit niciun ban. Cum n-ai primit niciun ban?, întreb eu cu voce de Terminator. Moșu - nu și nu, sunt eu neserioasă, vreau să fentez sistemul...Bine, zic eu, discutăm noi acasă, rostind cuvintele rar, șuierat, amenințător, așa cum spunea mama când făceam tâmpenii pe la musafiri și îmi prevestea bătaia la fund și dojana prelungită.

Termin serviciul, plec repede spre casă, merg cu pași repezi, gâfâind aproape și repetând ce-o să-i zic moșului. Problema nu era de bani, că suma nu era mare, dar era o chestiune de dreptate, de cinste și onoare. Pe care Michiduță ăla în pijamale nu le avea. Mă duc la el la ușă, bat de câteva ori, răspunde în cele din urmă. Îi explic, uite, Dude, eu am dat banii, tu ai luat banii, nu mi-ai dat chitanță, eu am fost naivă și inocentă și am mers pe mâna ta. Și acum îmi spui că n-am plătit. Michiduță o ținea pe-a lui. Măi fată, eu n-am primit bani, nu ești trecută în ..registru, nu exiști. Normal, pentru că e un complot, ai gândit dinainte toate astea, vrei să prostești neprihănite la minte așa ca mine. El - că nu. Eu - că da. El - Măi fată, NU!. Eu - măi nene, BA DA! Michiduță transpira. Eu începusem să ridic vocea.

Nu plătești? Îți închid apa.

Am belit ochii mari. Nu pot trăi fără apă. Nu pot fi nespălată. Șantajist. Michiduuuță.

Ia banii. Ia-i să nu te mai văd, Michiduță.

I-am dat și am plecat. Nu am mai vorbit cu moșu. Nici când mă mai duceam să-i plătesc întreținerea. Și duioșia mea pentru oameni în vârstă s-a cam dus pe apa sâmbetei.

Niciun comentariu: