duminică, iunie 16, 2013

O noapte lungă


Ne-am hotărât rapid să mergem la The Mission. Asta cam acum un an. Veneau băieții de la Parov Stelar si țineam musai să-i văd. Printre altele, am decis că trebuie să trăim aventuros, așa că urma să nu dormim deloc toată noaptea, să mergem direct pe plajă și să prindem pe-un șezlong din Mamaia răsăritul. Desigur, asta însemnând să mergem romantic pe plajă de la locul unde se întâmpla concertul până la H2O din Mamaia. Mai făcusem aceeași schemă acum doi ani, fusese foarte plăcut, nu am simțit frigul, plimbarea a fost lungă dar mi-a dat o stare de bine. Zis și făcut.

Planul era cam ăsta: la concert urma să ne zbânțuim până pe la 5 am, după care să o luăm agale spre Mamaia. Numai bine când ajungeam pe la H20 prindeam și răsăritul, iar când soarele începea să prindă putere era momentul optim să tragem un pui de somn zdravăn și revigorant.

Dar vorba aia: Tocmeala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Mă îmbrac mai gros. Adică în loc de budigăi scurți îmi trag pe mine blugi lungi, îmi iau o cămeșă hippie, made în India, lunguță ca să țină cald la șale. Și cu mâneci lungi. Ceva eșarfă că de...niciodată nu prisosește o basma atunci când există riscul de a fi friguț. Și geaca de blugi. Costum de baie și prosop în geantă. Și cam atât.

Ne-am coit cam mult și am ajuns târziu la concert, Parov deja începuse să cânte, fapt care de la început m-a iritat și mi-a diminuat din buna dispoziție. După ce-au terminat cei de la Parov, a intrat la platane unul, Sven Vath, care mi-a zdruncinat nu doar urechile, ci și rinichii, plămânii, ficatul, cerebelul. Într-un sens puternic negativ. O muzică atât de monotonă încât nici nu-mi venea să dansez, dar trebuia să o fac căci altfel mă lua somnul. Dar ce să dansezi? Nu simțeam nici ritm, nu simțeam nici măcar puțină magie, parcă aveam un băț înfipt în fund și două picioare stângi. Cine naiba l-a chemat pe acest Sven Boring motherfucker? Nu fac față plictiselii. La un moment dat am capitulat. La ora 4 am am zis că ori plec de aici, ori mă duc pe scenă să îl iau la bătaie pe Vath. Prima variantă fiind mai ușor de făcut, am decis să plecăm. Mai devreme cu o oră decât în plan. Bun, asta e, ascultăm marea, simțim valurile cum ne mângăie tălpile în timp ce scoicile ne fac un minunat peeling la pielea moartă din călcâie.

Mergeam de vreo 10 minute. Mi se făcuse frig. Era prea întuneric și începusem să am o stare de neliniște. Cu noi era un băiat care vorbea prea mult și care făcea glume mai mult proaste decât bune. Fetele erau cam iritate și somnoroase și nu mai aveam cu cine să râd. Luna trona pe cer dar era enervantă. La fel și valurile alea care aduceau tot felul de alge care îmi veneau pe degete, făcându-mi silă. Dacă mergeam mai pe mal, mă zgâriau bucățile mari de scoici. Și îmi era și rece la picioare, mă tot gândeam că o sa fac cistită. Sfinte Sisoe, nu cistită! Și parcă începeam să simt din ce în ce mai tare frigul. Urăsc sa-mi fie rece. E cel mai enervant lucru, mai enervant chiar și decât senzația de foame. Cred că am mers vreo oră așa. Începuse să-mi fie foarte somn. Nu simțeam magie, nu simțeam plăcere, vroiam doar un pat și să nu-mi fie frig. La dracu, de ce nu ne-am dus la cazare? Oare să luăm taxi? De unde să luăm taxi, habar nu aveam pe unde eram mai exact. Și până găseam taxiul ăla nenorocit și ajungeam la cazare, mai trecea o oră, adormeam pe la 6, ne trezeam la 14, și uite așa urma să ratăm cu brio o zi de plajă. Mama mă-si.

Ajungem într-o zonă ok cu șezlonguri. Aproape de plaja H20. Decidem: ne oprim aici. Punem mâna pe saltelele alea de pe șezlonguri - sunt umede. Grozav. O să răcesc atât de tare încât nici nu mai pot gândi. Mă resemnez cu gândul ăsta, îmi arunc basmaua pe saltea, o aranjez eu cât de cât. În gentoi aveam și un prosop, numai bine îl arunc peste mine. Ca să-mi fie mai cald. Dar nu-mi este mai cald. „Când dracu răsare soarele ăsta”? Băiatul ăla continua să vorbească mult. Și tare. Era funny. Încercam să ațipesc dar nu puteam că îmi venea să râd de ceea ce zicea. Vroia să ne seducă, să mergem în nu știu ce cameră de hotel unde era cald și saltea moale. Mă bufnea râsul, părea disperat, vroia și el un foursome, vroia să fie cât mai convingător. Începea să se vadă o dungă de aur roșu, soarele se pregătea de saltul pe cer. Hai mai repede, n-o mai lălăi atât, soare, că mi-a înghețat spatele. Era frig. Eram sloi. Un sloi picurat cu somn. Închid ochii și ațipesc. Băiatul ăla încă vorbește. Câtă perseverență. Hai soare, tu-ți Paștele mă-ti, mi-e frig. Hopa sus!

Adorm. Eu pe un șezlong, N pe altul. Cuceritorul a plecat între timp, bolborosind. Nu i-a ieșit tripla combinațiune. Shit happens. Deodată parcă tună ceva asupra mea. Sunt cuvinte care pică greu pe mine, pe creierul meu, pe urechi. Ce se întâmplă? Cine îmi zdruncină somnul? A țipă la noi că nu am simțit nimic. S-a dus mai spre plajă să pozeze răsăritul - nu știu de unde are atâta energie - în timp ce un mucea s-a apropiat de șezlongul meu și a început să bage mâna în geanta lui A, așezată frumos lângă capul meu. Ce faci, mucea, acolo? Păi caut ceva în geantă. Și ce anume ai putea căuta în geanta mea? Nu mai știu ce spune mucea, se sperie, scoate mâna și pleacă. A bolborosește. Cuvintele ei parcă-s tunete din cer care-mi sparg timpanele.

Hai soare, hai mai repede sus pe cer, că mor de frig. Închid ochii și adorm. Mă trezesc la nouă, soarele arde cu putere, iar eu mor de cald cu cămașa made în India cu mâneci lungi, cu geaca de blugi și cu prosopul de plajă aruncat pe mine. Dar e așa de bine...





Un comentariu:

Ion Onof spunea...

Superb writing - foarte frumos.