miercuri, februarie 17, 2010

Spaima Spaimelor

Frica poate deveni o boala? Un prieten? Un dusman? Habar nu am. Dar este cu mine in ultimul timp. Parca e un personaj. Mi-o si imaginez. Se tine de mine, parca merge in spatele meu tinand o mana pe umarul drept. Umarul Meu drept. O vad, are vreo 30 si ceva de ani, e trasa la fata tare, osoasa, are sprancenele ridicate si cute adanci pe frunte. E imbracata alandala, ca o nebuna care isi arunca puloverul albastru lalai pe ea, isi prinde un tricou portocaliu in jur si isi trage niste pantaloni verzi cu roz pe picioarele prea subtiri. Si e incaltata cu adidasi albi cu verde.
Nu stiu de cand a pornit frica. Ea. De nascut s-a nascut demult, da nu o vedeam, nu-i dadeam atentie, nu-mi pasa de moaca ei, nu-i vedeam combinatia groteasca de culori si materiale. Acum o vad, o simt, imi sufla in ceafa. Este cu mine.

Merg pe strada. Pe Dacia, spre Romana. Dinspre intersectia cu Victoriei. Pasesc pe partea stanga. Pe sub cladirile inalte. Ma uit in sus si parca vad turturi. Mari. Ascutiti. Ca niste colti gata sa cada si sa sfasie/crape. Merg pe trotuar pe o cararuie facuta in zapada. Pe marginea trotuarului sunt munti de zapada care se vor topi greu. E zapada murdara in schimb, patata de noroi, de pipi si cacat de caine, care ascunde mizerii, resturi ale omului care lasa prea multe dare in urma lui cand se taraste ca sarpele prin viata asta. Ma uit in sus. Turturi. Nu stiu daca exista acolo fizic sau doar ii imaginez ca fiind prezenti si amenintatori. Teama cu hainele ei de momaine isi pune mana pe umarul meu. Nu mai pot trece pe acolo. Nu mai vreau, trebuie sa traversez. Dar nu pot, pentru ca nu e nicio cararuie prin munti. Si nu pot sa trec de ei, sunt prea inalti ca sa ma cracanez atata. Daca pun piciorul acolo ma afund in zapada murdara si cine stie ce creaturi malefice acoperite de nametii deveniti negri o sa ma prinda de picior si o sa ma traga in tenebre. Respir. Merg mai repede inainte, cu capul in pamant. Imi pun gluga, ma gandesc ca amortizeaza impactul tutzurelui cu teasta. Frica incepe sa ma stranga de umar. Merg mai repede. Dar iata, vad o cararuie prin zapada, in sfarsit, uite cararuia. Trec muntele, trec strada si ajung pe partea cealalta. Nici o cladire ornata cu turturi. Imaginari sau reali, cine dracu mai stie?

Sunt in taxi. In spate, in partea dreapta. Mereu ma urc pe partea aia in taxi. Nu-mi place sa stau langa taximetrist ca sa nu creada ca am vreo intentie de a ma da la el sau de a ma lua drept curva. Barbatii sunt prosti, iar taximetristii sunt barbati. Asa ca ma postez in spate, in partea opusa locului soferului. Asa, il pot analiza mai bine pe taximetrist, der trebuie sa dau mereu capul intr-o parte sa vad taximetrul. Si cati bani imi cere. Uneori nu ma uit deloc, nu-mi pasa de bani. Uneori ma uit cand sunt in criza financiara sau cand am sa spunem o bancnota de 100 de lei, una de 10 lei si una de 5 lei. Nu trebuie sa depaseasca cei 15 lei, pentru ca daca depaseste tre sa dau suta de lei. De la care normal! taximetristul nu va avea cum sa-mi dea rest. Ceea ce presupune si mai normal! sa ma duc din non-stop in non-stop ca sa ma milogesc sa-mi schimbe cineva dracului banii mari in bani mici. Si frecatura asta are loc cu taximetrul pornit.
Sunt in taxi. In spate, partea dreapta. Ma uit pe geam. Sunt pe undeva. Nu recunosc. Inca stiu atat de putin locuri in Bucuresti. Poate din indolenta. Poate din nepasare. Ma intereseaza ceea ce-mi place si ceea ce e la indemana. Sunt comoda uneori. Extrem de comoda si nu am chef sa ma scoata nimic din comoditata mea. Asa ca o explorare a orasului e exclusa. Momentan. Taximetristul face o depasire. Depaseste. Si intra pe cealalta banda. Atunci imi imaginez. Vizualizez. Cum ar fi sa intre unul din fata in noi. Sau unul din dreapta sa intre in masina facandu-ma pe mine praf. Imi imaginez cum m-as lovi, cum m-as tranti cu fata de scaunul din fata, cum mi s-ar sparge nasul, cum s-ar crapa buza tasnind sange si cum mi-ar iesi doi dinti. Simt dintii cum ma dor. Parca se misca. Teama m-a luat de-a dreptul in brate. Jigodia! Ma ineaca cu mirosul greu de haine colorate, prea colorate, ponosite si roase de molii.

Sunt la Alex si Bita acasa ne adunam sa facem un pre pentru iesirea din seara asta. Va fi seara dansanta. Vom fi noi, prietenii, vom rade mult si vom dansa. Dansam ca nebunii, e o dezlantuire deplina mereu, iar fiecare miscare are atata ritm pentru ca sufletul nostru are atata mult ritm. Simtim notele, auzim fiecare instrument, stim versurile - ma rog, ceilalti stiu versurile, ei canta, si eu cant dar am alte cuvinte: "treispe paispe, treispe paispe". De la Hirina-i pontul.
La Alex toti au chef de ceva nebunesc. Vor sa bea shot-uri. In pahare de shot. Niste tequila. Dar nu oricum, ci, cu mainile la spate, luand paharul in gura si dandu-l peste cap in asa fel incat toata licoarea de nici nu stiu cate grade sa curga lin pe gat. Toti fac asta, unii cu mai multa dexteritate, altii cu mai putina. Mie mi se pare ciudat. Daca picatura rebela vine pe partea cealalta a gatlejului? Ma inec de atatea ori cu mancare si apa incat uneori am certitudinea ca asta va fi cazua mortii mele. Ma tem de inecuri. Cand cineva din alta camera tuseste prea tare, prea agresiv, ma duc sa verific. Ma tem ca s-a inecat. Ca moare. Asa ca atunci cand i-am vazut pe toti facand schema cu tequila, am zis ca ce naiba? as putea si eu. Desi mana bagaboandei de Frica era deja pusa usor pe umarul meu. Dar ma incumet. Vad ca nu pot sa iau paharul nici cu buzele. Nu pot incadra paharelul de shot in gura. Fac eu ceva pe acolo, incerc sa dau pe gat, dar simt parca cum lichidul ala e naravas. Imi vrea raul. Vrea s-o ia pe alta cale. Vrea sa ma sufoce....Teama ma strage iar puternic. Las paharelul. Ma duc si mai pun o data The Cure - Lullaby. Da-l naibii de paharel dat peste cap cu mainile la spate! Sunt multumita. Hm, nu vesela, doar multumita. Iubesc sa traiesc!

4 comentarii:

Hirina spunea...

unde iesiti diseara? :)

virgil spunea...

Ti-am comunicat telefonic, nu mai scriu aici :)

marmotzel spunea...

Hmm, teama asta nu face bine deloc, dar important e finalul : iti place sa traiesti ! Gandeste-te cat mai mult la asta si lasa nebuna aia in urma sa se prinda de altcineva sau sa se piarda in neant..

virgil spunea...

@marmo: mai bine sa se piarda in neant :)