joi, ianuarie 14, 2010

turbinca muierii

Una dintre cele mai mari belele de pe capul meu este geanta. De obicei, geanta mea este mare spre uriasa. Incape China in ea. Si, bineinteles, nu am doar O geanta, am genti. Destul de multe. Multe spre foarte multe. De toate culorile. Si printre ele sunt si cateva micute, micute spre foarte mici de fapt. Trebuie sa fac eforturi substantiale pentru a introduce si portofelul, si telefonu, si cheile.
Si materialele sunt diferite. Imi place pielea, dar am avut si genti din material textil. Una dintre ele, dintre turbincile mele, era imensa si albastra. Ca sa nu para goala - indesam acolo portofel, chei, telefoane, carti, cursuri, acte, si tot parea ca nu e nimic in ea - imi tranteam un iepure din plus in 5 culori de 30 sm inaltime. Urechea dreapta era mov, urechea stanga verde. Obrazul drept era rosu, cel stang - galben. Piciorul drept era albastru, cel stang - portocaliu. Puta nu avea, dar daca ar fi fost si aia, tare ma intreb ce culoare ar fi avut. Luam de multe ori turbinca albastra la facultate. Intr-o zi nu imi gaseam un curs, foarte important de altfel. Goleste geanta. Scoate sapca, scoate telefonu, scoate iepuroiul si pune-l pe masa. M-am simtit atintita deodata de perechi multe de ochi. Colegii ma fixau cu privirea cand pe mine, cand iepuroiul colorat.
Marea belea care se abate asupra mea e atunci cand nu gasesc, fie in geanta mica, fie in geanta mare, ceea ce caut la un moment dat. Vreau sa vad daca m-a sunat cineva (de obicei imi tin telefoanele pe silent, nu stiu de ce, ca sa nu ma sperie soneria, poate) si vreau sa apuc telefonul pus in buzunarul interior de pe partea dreapta. Bag mana in buzunar, opa! nu e niciun telefon! Incepe sa-mi bata inima tare, fac urgent rediografia activitatilor mele recente si deja creez scenariul in care mi-am uitat telefonul pe masa/banca. Proasta! proasta, l-ai prapadit! Trag aer in piept, clipesc de cateva ori, si incep sa scotocesc prin celelalte buzunare si compartimente. Unde gasesc telefonul, nevatamat....Suier ca o serpoaica o injuratura zdravama (Chizda ma-ti de gentoi) si merg mai departe.
Azi ma intorceam acasa. In 381. Ma despartisem de Flufur, dupa cina noastra aventuroasa (urmeaza o postare separata si pe tema cinei). M-am asezat pe un scaun. Ca de obicei, merg fara bilet. Am strategie. Seara se intampla sa ajung in Romana sau Victoriei. Inapoi, dupa orele 20.00, nu mai iau metroul, ci autobuzul. Ma lasa direct in fata portii. Nu aveam abonament. Niciodata nu am bilet, dar ma sui pentru ca nu prind control la ore din astea. Si chiar daca prind control, casele s-au inchis, de unde sa scot bilet, ce, sunt Mafalda? Puneti naibii automate de bilete si atunci gata, puteti sa ma si arestati pentru ca ma prindeti cu limba-n gura si mainile in buzunar! (Tind sa cred ca am in mine un puternic omulet verde pe nume EscrocMare care iese la suprafata negresit cand vine vorba de RATB).
Asezandu-ma eu pe scaun, am zis, ce sa fac acuma? Hai sa verific rapid mailul. Imi scot telefonul, e in buzunarul in care l-am pus. Vad ca nu mi-a scris nimeni nimic, fir-ar al naibii sunt totalmente nebagata in seama in noaptea asta, pun telefonul la loc, si incep sa ma uit pe geam. Cand incep sa ma uit pe geam, gata, s-a terminat. Poti sa-mi vorbesti, sa-mi canti, sa imi pui limba in ureche, nu te bag in seama, sunt eu cu gandurile mele, ce ai tu cu mine, de ce ma deranjezi, nu vezi ca meditez profund? Ei bine, dar o voce se aude. Cineva indrazneste sa se vare in tumultul ideilor si trairilor mele interne. "Domnisoara, v-a cazut ceva!" Hm, prima oara ma gandesc ca au cazut bani din portofel sau mi-a alunecat telefonul pe scaunul gol de langa mine. Imi arunc brutal privirea pe scaun si ce sa vezi? Mic, roz, vesel, un Always cu aripioare frumusel impachetat in invelisul roz. Cu patru picaturi. SoDamnSoft Edition. Si miros de iasomie, asa, ca sa miroasa Adela a camp verde in mijloc de primavara. Ma inrosesc toata, mormai acolo un "scuze", iau in mana chestia roz, o strang in pumn si discret o var in geanta. In turbinca mea blagoslovita de vreun scaraotzchi.

5 comentarii:

Cristian Gheorghe spunea...

Gențile femeilor au fost mereu un mister pentru mine. Cred că mi-ai dezvăluit din el cam 0,001%. Mulțumesc :)

Tanti Jeni spunea...

Adela... Frumos nume :)

Anonim spunea...

:)))) Buna treaba Virgile!
Care ar mai fi farmecul daca nu ne-am stresa un pic atunci cand cautam un lucru in gentile noastre minunate?
Citind postarea asta, mi-am adus aminte cum ai plecat tu acasa cu gentuta aia mica , mica . 400 km, 5 ore si o gentuta de marimea unui chihuaha :)))

virgil spunea...

Acasa in F, a se intelege :)

virgil spunea...

@cristi: si pentru mine gentile sunt inca un mister :))

sustin blogosfera feminina