miros de muzica

Din punct de vedere muzical, am fost un copil norocos. Tata fiind un mare calator, reusea sa aduca acasa diverse diamante pentru simturi - diamante cu ghilimele de rigoare. Aici pot enumera: cataloage cu de toate, marca OTTO, care aveau pe coperta intai o poza cu femei satene sau brunete, zambitoare si frumoase ca actritele din Dallas; filme inregistrate pe casete video cu Jean Claude Van Damme sau Segal sau Stalone; si, cel mai frumos, casete video pline numai cu videoclipuri, dar si casete audio cu: Madonna, Queen, Julio Iglesias (iac), Cher si fel de fel de mixuri strasnice cu pese beton.
Desigur, am rasfoit revistele OTTO inca din fasa pana mi s-au tocit degetele si s-au dus culorile din coltul foii. Mai ales la categoria rochite pentru fetite, ma uitam fermecata. Desi, sincera sa fiu, mai mult imi placeau tinutele de doamne, ca aveau tzatze - ele, doamnele - ca aveau tocuri si unghii rosii.
Apoi am vazut filmele cu eroii musculosi de n ori, nu scapam nicio scena de sex fierbinte, patimas. Desi nu erau multe parti incinse. Cred ca am vazut de cele mai multe ori Pasarea pe sarma cu Gibson si Hudson si Africa, copii - aici nu stiu exact cine juca, dar oricum, la final reuseam sa pish un pic ochii, de fiecare data, fara exceptie.
Dar cele mai bune stari mi le dadeau casetele alea cu videoclipuri. Fiecare piesa imi provoca o stare diferita, pe fiecare cantec ma zbantuiam altfel, o melodie insemna ganduri care nu aveau nimic in comun cu gandurile aduse de cantecul urmator. Deveneam nervoasa cand vedeam clipul ala alb-negru de la INXS, pentru ca ma indispuneau fatza lui si pocnitul din degete (Need You Tonight, mai precis). Ma gandeam la cum o sa arat eu cand o sa fiu domnisoara cand priveam videoclipul ala jucaus al Madonnei (True Blue), in care ea e sprintena ca o caprioara, cu tenul perfect si cu esarfa strengareste pusa la gat. Mi se parea atat de feminin cand isi arunca ea esarfa usor in aer incat faceam si eu figura over and over again. Bietele baticuri ale mamei, mult au mai sters ele covoarele din casa.
Mare impact asupra plodului cu codite il avu clipul cu omul-vultur....Stiti ce spun? Pink Floyd, Learning To Fly? Cand ieseam in parculet sa ma joc, tot ce faceam era sa caut pene de porumbel, si sa mi le prind cumva la mana. Incercam sa fac figura, fugeam cat fugeam pe urma inchideam ochii si-mi imagineam ca zbor. De fiecare data asteptam sa se intample o minune si sa ma ridic macar oleak asa de la sol, da nu, nu se intampla asta, asa ca eram un pic dezamagita in mezul sufletului meu.
Pe urma, cand incepeam sa ascult casetele audio....e, ce dansuri, ce invarteli, cate talente. Stiu ca ascultam cap-coada caseta Queen si caseta Madonna.....Miscari complexe, piruiete, acompaniate de marea dorinta de a ma face acrtita, cantareata si totodata dansatoare cand voi creste mare. Ce stiti voi? Mai aveam si un pat mare in dormitor, unde stateam si saream si ma uitam in oglinda - ca pe peretele unde era lipit patul, deasupra lui, aveam ditamai oglinda pentru a-mi admira mufardul (in traducere, chip angelic). Si in acele pauze in care ma plictiseam de Queen si de Madonna, ascultam ceea ce se numea: compilatia Virgil cel mic, mic, mic. Adica o serie de sunete, poezii si cantecele pe care mama ma forta sa le spun pentru a ma putea auzi pe caseta cum recit si ma dau in stamba, ca un copil cu potential de copil-minune inca nedescoperit. Bineinteles ca spuneam cu greu o poezie de la a la z, ma plictiseam, incepeam sa ma stramb, sa ma schimonosesc. Se auzea pe fundal un sunet nedeslusit, ca si cum cineva trantea ceva de birou. Era mama care imi dadea palme la fund. In cele din urma, dupa eforturi neomenesti, recitam nenorocita aia de poezie, na! Dar mai era ceva pe caseta: episodul: "Virgil are acum 9 luni si 4 zile". Asta spunea vocea mamei, atat de calda si atat de plina de iubire, incat mai tarziu, cand ascultam caseta, nu o recunosteam. Da, aveam 9 luni si 4 zile si ma auzeam cum spuneam Va va va, va va va. Pe urma radeam, cantam acelasi vers simplu,va,va, va, va, va, va, dupa care plangeam. Dupa toata compilatia Muc cel mic, urma I am a Woman In Love. Nu stiti cine canta? Cautati si voi, ar trebui sa stiti pana la varsta asta! Eram nostalgica cand ascultam melodia, meditam, luam pozitia lotus si da-i cu gandurile curgande. Ma intrista pentru ca inregistrarea cu mine era gata, si pentr ca urma...o, NUUUU, vreo 6-7 cantece gemute si planse de Julio Iglesias. Era mult prea mult pentru mine.
Cand aud oricare dintre melodiile de pe casetele alea - si erau destul de multe, piese care acum intra in categoria Oldies - ma topesc, si un miros aparte imi intra in nari, in minte, chiar si in haine. Un miros de carti vechi din biblioteca, de rochite noi de papusi Barbie, de haine spalate la mana, de mobila proaspat stearsa cu o carpa stropita cu spirt.
Da doar cu mirosul am ramas, caci casetele....s-au prapadit toate. Inclusiv caseta Virgil are noua luni si patru zile...