duminică, iulie 26, 2009

doi dinti din fata....

Cam cu 10 ani in urma....a aparut printre pustime moda MIRC-ului. Prima forma de comunicare virtuala pe care noi, copiii din Falticeni, am descoperit-o. Ne-a coplesit, era atat de strasnic sa comunici cu oameni de la mama dracului. Asa ca, eu, D, K mergeam dupa ore, in weekend, cand apucam, la Internet. Si ce daca muream asfixiate de fumalaul de acolo? Si ce daca mergea ca dracu conexiunea? Cu banutii-n buzunar, entuziaste, ne aruncam cu atata patima in spatiul ala plin de fum si plin de alti copii ca noi si ramaneam pe scaun ore intregi....si socializam, si descopeream.
Intr-o zi, ca oricare alta, zaceam cu prietenele mele in Internetu lu Pohoata. Toate trei ne conversam acolo, prinse, nici nu respiram. Eu mi-am dat plina intalnire "chioara" cu un baiat. Invata la Textil - un liceu de la noi din targ. Am avut o conversatie normala cu baiatul, nu mi-a dat impresia ca e retardat. Cu inima batand puternic, m-am dus....spre piata de marmura, unde noi, Falticinenii, ne dam de obicei intalnire. Il vad din departare. Banuiesc ca el este. Imbracat in negru, inaltut, ochelari de soare pe nas, un fel de matrix "rilaudid". Ma apropii de baiat, si imi dau seama ca imi place. E curatel, pare bine proportionat, niciun handicap vizibil. Ajung cam, la 20cm de el, si intind mana. Buna, sunt Camelia. Buna, sunt Icsulescu...Incep sa tremur. Ochiul drept mi se zbate. Nu avea niciun dinte in partea de sus. Sunt foarte sensibila cand vine vorba de dinti. Am fost obligata de catre mama mea sa beau lapte zilnic, de doua ori pe zi. Dimineata si seara. Iar eu uram laptele. Cu sau fara cacao, era tot un drac. Un chin care a durat ani de zile. Mai ales cand mai prindeam cate un caimac din ala alunecos. Si se incolacea pe limba si apoi mergea cu greu pe gat. Si dupa toata tarasenia aia cu laptele, Icsulescu statea in fata mea, ranjind fara vreo jena, aratandu-mi..ce nu are de fapt. "Am pregatire la matematica. Am plecat". M-am invartit pe un calcai, si pe-aici ti-e drumu. Fara remuscari, fara sa ma gandesc la cum s-ar simti omul ala.
Mi-am spus ca nu-mi voi mai da vreodata intalniri "chioare".



Am avut o colega.....aceeasi colega de 12 ani de zile. Nu-mi placea in mod deosebit. Era buna la invatatura si era o concurenta permanenta intre noi. Ne-am mai certat, ne-am mai impacat. Avea o voce frumoasa si ochi albastri, pe care ii invidiam.
A venit vremea adolescentei. Scarboasa perioada. In capul ei se instalase o obsesie: e urata la fata. Sunt urata, sunt urata, sunt urata!!!!! Ma teroriza. Auzeam acelasi lucru zi de zi. Si ceea ce era mai grav, cred, e faptul ca nu repeta obsesiv asta pentru ca intr-adevar credea in ideea asta, ci pentru ca avea permanenta nevoie de a auzi lucruri incurajatoare: nu, esti minunata de fapt, nu trebuie sa ai probleme, uite ce ochi frumosi ai etc etc. In una dintre zile am simtit ceva venind din strafundul fiintei mele, ca o fierbanteala. Se numea de fapt sinceritate. Sau cel putin asa credeam. Asa ca atunci cand colega a venit, pentru a mia oara, sa mi se planga, m/am uitat in o0chii ei, am clipit de doua ori: Nu inteleg de ce-ti faci probleme legate de fata. Ai un chip frumos, singura problema e ca ai picioare scurte". Mi-a scos ochii pentru asta mult timp...
Mi-am spus ca nu voi mai avea nicicand astfel de momente de sinceritate.

De ce am inceput cu doua povesti? De fapt ca sa ajung la o a treia. M-am intalnit cu un baiat, l-am cunoscut pe net. Stiu ca fiecare dintre noi isi da la un moment dat inatlnire cu cineva de pe net. E greu sa nu faci asta, acuma, in era tehnologiei. Asa ca nu ma scuz. Ei bine, baiatul a venit...pe motor, echipat. Ca Fat-Frumos pe calul fermecat, zburand ca vantu si ca gandu. Numa ca Fat-Frumis si-a dat casca jos si...mi-a zambit. Doi dinti din fata...ia-i de unde nu-i. Mi-am amintit de episodul ala de aproape acu 10 ani....si a inceput sa mi ze zbata iar ochiul stang, apoi cel drept, apoi amandoi.Era ciudat totusi ca, lasand la o parte cei doi dinti din fata, baiatul era interesant...o combinatie de caracteristici care dadea ca rezultat un om misterios si pe care ai fi vrut sa-l cunosti - un job interesant, un pic tacut, un motor, un tatuaj abstract, pasiune pentru alpinism. Dar cei doi dinti din fata....
La a doua intalnire nu m-am putut abtine. Mi-am regasit sinceritatea aia de o puritate 100%. Siceritatea bruta, nemodelata, care, ca acum cativa ani, imi infierbantea esenta fiintei mele. Si care avea o singura sursa: egoism. Dorinta de a-mi fi mie bine. Asa ca am dat-o, fara sa-mi pese: Auzi, mai baiete, imi placi. Dar am o problema........
Mai e nevoie sa spun ca nu m-a mai sunat nicodata?
Mai e nevoie sa spun ca am avut mustrari de constiinta?
Cred ca nu.

10 comentarii:

Anonim spunea...

ce vremuri de"basm" erau atunci cand stateam toate 3 logate (la acelasi calculator) si asteptam cu nerabdare un asl,pls:))
si acum tin minte cum te-ai intors de la acea intalnire de neuitat cu acel baiat posibil pretendent -intruchiparea perfectiunii..acel zambet care te-a marcat...erai atat de entuziasta cand te-ai intors se citea pe chipul tau...=))
insa aceasta perfectiune a revenit in existenta ta recent si ai fost la fel de "fericita" si marcata incat nu te-ai putut abtine sa-ti arati entuziasmul necontenit ,informandu-l pe saracul pretendent"auzi,stii am o problema"....
si ma intreb:
oare de ce nu a mai sunat?

D

virgil spunea...

@D - m-o fi gasit pesemne preeea sensibila si delicata :))

Anonim spunea...

Voi erati mai evoluate ca mine, eu nici nu stiam ce e MIRC-ul si nici nu am avut id vreodata acolo, pana sa imi fac a aparut messengerul si deja era prea tarziu, lumea nu mai statea pe MIRC..
cat despre intalnirile astea chioare ce sa zic, am avut si eu o "surpriza" odata, tipul parea f ok la telefon , pe mess, dar la intalnire iti dadea impresia ca e un psihopat, drept urmare scuza mea a fost : vaiii ce durere de masea m-a luat! :))
P.S. baietul asta al tau nu a fost in stare sa accepte adevarul :P

Anonim spunea...

ai fi putut sa vezi si avantajele: cheltuieli mai mici(sau deloc daca i-au cazut) cu pasta de dinti, ar putea sa-si suga degetul si sa tina si gura inchisa in acelasi timp, nu mananca seminte ca apoi sa scuipe cojile ca taranii, isi poate atinge nasul cu limba (orice copil l-ar indragi pentru asta).
cu siguranta mai sunt si altele dar ai refuzat sa le descoperi.

virgil spunea...

@marmotzel...n-ai trait era MIRC, n-ai simtit esenta erei tehnologice :)

virgil spunea...

@anonim...crede-ma, m-am gandit la toate avantajele. dar la toate :)

Mada spunea...

foarte frumoase povestile relatate de tine! :))

virgil spunea...

@mada: multumesc, multumesc. Sunt ale mele! :) :p

Cristian spunea...

eh..amintirile ne chinuiesc nu? :)) eu 1 nu imi imaginez cum as fi reactionat la o intalnire de genul si sa vina saraca fata fara 2 dintzishori din fatza =)) cred ca ma aruncam pe jos de ras :-"

virgil spunea...

@cristian....dupa cum spuneam, sunt o sensibila si delicata, nu izbucnesc in ras de fata cu omul cu pricina. Dar nu stiu de ce, dar nu-mi prea venea sa rad hmmmm

sustin blogosfera feminina