marți, iunie 14, 2011

Motive de pauză

M-am uitat la data la care am urcat ultimul video pe blog: începutul lui februarie. Acum suntem în iunie. Adică Virgil a luat o pauză de aproape jumate de an. Mult. Foarte mult. Am verificat si Google Analytics, mai mult din sadism, ca să văd cât de jos s-a dus. E, da, s-a dus rău, sub nivelul mării. Atât de jos că m-au iritat teribil ignoranța, lenea, nepăsarea, nesimțirea care - am crezut eu - m-au copleșit așa deodată.
Am stat și m-am gândit între timp. La ce înseamnă să fii online. Ca blogger, ca om care dă minim opt tweet-uri de impact pe zi, care răsfoiește zilnic câte 30 de bloguri și care reușește să posteze constant! pe propriul blog. Ia mult timp. Trebuie multă atenție în crearea unei agende pe care s-o respecți întru totul. Așa făceam când eram mică, cu colega mea de bancă. Ca să avem timp de toate - și de sărit coarda, și de teme, și de somn, și se jucat cu câinii - ne programam totul la sânge. Până și când mergeam la budă sau când făceam baie.
Mi-am dat seama că mi-e greu să revin la agenduța mea magică și dureros de strictă. Nu am chef. Nu vreau asta încă. Îmi place haosul.
Îmi place online-ul. Aș sta 10 ore în fața calculatorului să mă manifest virtual. Dar nu am aceste 10 ore. Am o grămadă de alte lucruri de făcut. Și la naiba! îmi place să fiu și offline. Să mă plimb, să citesc cărți sau reviste nu electronice, ci pe print. Îmi place să mangâi pagini, să le miros, să le îndoi, să le notez, să le citesc. Îmi place teribil. Îmi place să vorbesc cu prietenii mei stând cu ei față în față. Pe chat de obicei nu îmi dau seama de tonalitate, de vibrația vocii, nu văd priviri, mă enervez, interpretez greșit, dau buzz, înjur, mă îmbufnez.
În plus, mă termină uneori cantitatea de informații. E ca atunci când mi-ai scoate ochelarii, m-ai învârti de zece ori și m-ai lăsa să merg așa, în miopia și amețeala mea.
Și mă mai dor și ochii. Și cred că oarecum prea mult calculator îmi influențează sănătatea prost. Foarte prost. Bine, eu sunt și ușor ipohondră așa că nu știu cât ar trebui luat în considerare ceea ce spun eu aici.
Bine, bine, cu toate astea am realizat un lucru. Nici timpul, nici ochii slăbiți, nici starea mea ipohondră nu m-au împiedicat să scriu aproape șase luni pe Virgil. O postare îmi ia puțin timp, mă relaxează și mă umple de o stare bună.
Nu. Marea problema este că nu am fost relaxată. Deloc. O stare de agitație (pe care acum o înțeleg, știu de unde a venit și de ce a dispărut) mi-a futut creierii și acea pace interioară de care am mare nevoie ca să pun cuvinte pe „hârtie”. Timpul ți-l poți organiza. Pentru ochi îți schimbi lentilele. Ipohondria nu știu cât trece, dar să fiu sinceră, nu e așa o mare problemă. Dar acea pace interioară nu prea poate fi controlată. Dacă ești străpuns de mii de săgeți perturbatoare îl dai dracului pe Virgil, îl dai naibii de scris și te apuci de altele. Pentru că pentru mine, scrisul - chiar și la nivelul lui Virgil - e un proces care nu poate fi făcut orișicum. Starea psihică bună și o cantitate suficientă de liniște și mulțumire este mai mult decât necesară.
So.....acum am iar chef. Și condiții prielnice.
Așa că...profit cât pot.

2 comentarii:

Cristian Gheorghe spunea...

A dat Domnu!

ayla_rullZ spunea...

aveam timp de multe lucruri complexe şi de suflet[-geografie-billy/biologie-amiba'girl si veşnicile referate care ocupau 70% din durata unei zile şi integralele 30%(bine ,uneori ponderea se inversa,uneori spre foarte des)] şi de câinii mulţi cărora le-am atribuit nume excentrice,de rang,pt că deh..nu erau câini obişnuiţi...