?!?

Un prieten mi-a gavut o dezvaluire: m-a visat intr-o seara. Eram un hipopotam cu platosa cu corn in frunte care scotea fum pe nari. Fugeam furios spre el si l.am mancat.
Habar nu am ce inseamna asta. E de bine, e de rau?.... Stie careva sa citeasca in vise? :)

melodie dansanta pentru ora de sport

ora de fitness

acum stau, cracanata pe canapea, cu laptopu in brate si ma uit la instrumentul care e pozitionat aproximativ in fata mea. Se numeste Leg Magic. E un aparat de fitness si ma vizualizez muncind cu zor la el. Eu, in pantalonasi negri de bombac, stramti pe cur, cu un maieu si mai mulat, tot din bumbac, alb, si cu o stea neagra desenata intre tzatze. O muzica dansanta la TV, un solist negru care in niciun caz nu este Akon. Pe masuta de langa instrument un bidon de juma de litru de apa plata Evian. Iar eu asudand, pe ritmuri dance, cu privirea inainte in care se vede satisfactia.
Asa ma gandesc eu stand pe canapea, cracanata, cu laptopu in brate, cu niste pantaloni largi si un tricou lalai pe mine, cu sigla aproape stearsa de la Raiffeisen.
Langa instrument, trei bidoane de 2 litri pline ochi cu apa: Pepsi, Sprite, Fanta. Ele sunt pe post de gantere. Imaginea imi apare in fata: eu, in aceeasi pantalonasi negri de bumbac, stramti pe cur si in acelasi maieu si mai mulat, tot din bumbac, cu steaua neagra desenata intre tzatze. Stau cu picioarele departate, umerii drepti, privirea inainte, bratele pe langa corp. In fiecare mana tin cate o sticla cu apa si ma aplec cand in dreapta, cand in stanga, cand in dreapta, cand in stanga. Exercitiu pentru talie si mai ales pentru disparitia acelor sunculite enervante pe care le vezi mai ales cand o fata poarta blugi cu talie joasa. Solistul negru care nu e Akon a disparut de la TV. Acum canta Tina Turner. Simply the Best.
Asa ma gandesc eu stand pe canapea. De fapt in locul celor trei bidoane care se vor a fi instrumente de intarit muschiul trebuia sa fie doua gantere reale. Le aveam acasa, in Falticeni, pe balconu de la camera. Si am spus, ia sa le mai aduc in Bucuresti, macar sa le dau un scop. Am vorbit cu Mantu cand s-a dus acasa si l-am rugat sa mi le aduca. E, da nu mai am mult spatiu in portbagaj. Ca vin cu patru prieteni, bagaje multe, greu greu. Cum adica, nu ocupa mult, e ciga niga. Sa nu aud. Asa ca cele doua gantere au calatorit cam 500 de km pana in capitala. Ma suna Mantu sa vina la noi sa le aduca. Dar nu sunt acasa, sunt la birou, Corne nu e nici ea, servici, ce sa facem si noi? In ziua urmatoare suna iar. Sa vin pana in Romana sa imi dea ganterele. Asa, si cum sa le car eu pana acasa? Sunt grele, a innebunit? A 5-a zi. Vrea sa vina la noi. E, deja sunt in Falticeni. Hai mai Cami, tot le port in portbagaj, se plimba dintr-un colt in altul si fac zgomot.
Asa ma gandesc stand pe canapea. Sticlele parca privesc spre mine batjocoritor. Ma ridic si incep sa ma imbrac. Vreau sa ies in targ. Si ma gandesc: da oare cu ganterele mele ce s-o mai fi intamplat?

poate suna cunoscut

nesimtita dracului

O zi oarecare. Patru fete la coada pentru bilete la film...la un cinematograf oarecare. Sunt vesele, rad zgomotos, barfesc putin pentru ca au mai aparut mici picanterii de cand nu s-au mai vazut: o despartire de dobitocul vietii, o demisie, o promovare. Lucruri marunte, totusi. E destul de multa imbulzeala, una se enerveaza pentru ca nu suporta cand unul si altul se impinge in ea. Alta isi da o palma peste ureche pentru ca i-a bazait un tantar. Au! Ti-ar bazaiala ma-ti! Ajung la casa, una dintre ele va cumpara toate biletele, si e de acord cand casiera ii sugereaza sa ia pe randul patru. Ii arata locurile pe organigrama de pe ecranul ala al ei. Este bine, spune fata. Intra in cinematograf, toate patru, in continuare galagioase. Vor sa-si ia si ceva de rontait. "Eu vreau nachos", spune una, aia mai bruneta. Pai toate vrem, ce crezi, ii da replica aia mai blonda.
Acum, ca s-a mentionat numele acestei gustari, mult insa sub nivelul clasicului popcorn cu sare, fetelor li se dilata pupila, i se umfla fiecareia tzatza dreapta si i se zbate la fel, fiecareia, ochiul stang. De pofta.
Dar nu, ia uite ce coada. Fiecare o vede, dar tace, ca si cum nu ar recunoaste un fapt evident si mai mult decat vizibil. In vreo cinci minute incepe si filmul. Cel putin teoretic. Iar la coada e de asteptat pe putin 15 minute. Sfertul ma-si academic.
Cea mai nedumerita dintre toate se indreapta catre capatul cozii. Nu catre capatul de la sfarsit, ci inspre capatul de inceput. Se duce sa se asigure ca intr-adevar e real totul. Se uita la omul care ia in mana o punga mare de popcorn, apoi la o fata inalta tunsa BOB dar uratica care ar urma - TEORETiC - dupa nenea care tocmai a luat punga de popcorn elefant cu coca cola mare de sa-i ajunga o saptamana si sa ragaie dupa aia o luna. Apoi arunca o privire celui care vinde. "E doar unul", se gandeste fata. De fapt sunt doi, unul serveste clientul dornic sa rontaie porcarii in fata ecranului imens iar celalat umple pungile cu elementele adecvate rontaielii. Privirea ei se intalneste cu cea a vanzatorului. Fata uratica tunsa BOB vrea sa deschida gura sa comande. Fata aflata la capatul de inceput al cozii care tocmai are un eye contact cu vanzatorul reuseste in aproximativ o fractiune de secunda sa zambeasca gales, sa clipeasca seducator si sa zica: 4 Nachos. Nu priveste la fata uratica tunsa BOB, probabil ca e suparata. Nu priveste la ceilalti 1000 de oameni de dupa fata uratica tunsa BOB care o fulgera cu privirea si o injura de neamul neamului neamului ei. Practic cand a intalnit privirea vanzatorului a realizat: voi fi o nesimtita a drecului acum. Oarecum involuntar. Impinsa de circumstante: pofta de nachos, care de fapt nici nu sunt asa de gustoase - au gust de coaja de mamaliga prinsa de ceaun. Iar filmul va fi cu siguranta derulat de indata ce toti pofticiosii isi vor ocupa locul inarmati cu ispititoarele gustari. Nu inainte. Vin si cutiile cu naschos. Fata de la capatul de inceput al cozii se intoarce catre prietenele ei: haideti mai fetelor sa ma ajutati. Cele trei vin, iau cutiile timid, mai arunca o privire palida la coada de 1000 de oameni. Apoi fetele pornesc in sala. Filmul nu a inceput. Sunt inca reclame. Dar si alea sunt frumoase.... Mai vezi ultimele trailere.

Desigur, fata de la capatul de inceput al cozii sunt eu. Am facut ceea ce n-am facut pana acum. Dar nu am avut remuscari, am dormit bine noaptea, nu mi-a ramas nicio coaja de aia de mamaliga in gat, sucul a alunecat usor pe gat. Ce a fost de fapt asta? Sfidarea a 1000 de oameni si obtinerea rezultatului dorit cu jumate de efort. Adica aceiasi bani dar cu o economisire majora a celei mai limitate resurse a fiintei umane. Si anume timpul. Deci: acelasi rezultat cu cheltuieli minime. Fara nicio consecinta.
Trebuie sa recunosc: sper la cat mai multe!

doua variante....

o melodie in una....

la persoana a 2-a

Te uiti la vanzatorul din mallul tunisian cu ochii mari. Intr-o engleza destul de stalcita il pui sa repete ce-a spus. "This is not gold".Te uiti la vanzator ca si cum n-ai fi inteles, te uiti la barbata-tu ca si cum n-ai fi inteles, apoi la fiica care nu mai intelegea nici ea nimic. Daca tot nu e aur de ce ai dat 400 de dolari? Fir-ar al dracului, iti spui, si te indrepti catre magazinul la care ai poposit inainte cam trei sferturi de ora.
Din nou cu engleza ta stalcita il iei pe vanzator: that man tell me that this is not gold! El te privste zambind, nu da niciun semn de nervozitate. Iti ia bratara proaspat cumparata, ii da bobarnace in timp ce repeta obsedant: true gold, true gold, scutura lantul apoi in fata ta iar gura tot nu-i tace. Ti-a dat chitamta, tot, nu il poti returna. Aur, neaur, faptul este consumat. Iar tu stii. Ai totusi speranta ca domne, n-or fi arabii astia asa de hoti.
Oricum , plimbarea cu familionuL nu-ti mai prieste. Te gandesti intruna. Nici nu mai ai curajul sa deschizi punguta cu podoabe ca sa te gatesti cu ele. Au deja o pata. Te uiti prin fantana arteziana care arunca jeturi de apa dansatoare, colorate datorita becurilor rosii, galbene, verzi, mov, albastre din bazin, nu simti cand un pescarus face caca pe umarul tau drept, nu auzi cand barbatu-tau vorbeste sau cand fata rade isteric ca si-a amintit de ceva demult uitat.
Un lucru e cert. Tunisienii nu sunt de incredere si nu o sa mai cumperi de la ei. Astepti sa ajngi in Bucuresti, mergi inttr-o bijuterie din Unirii si ii pui pe aia sa-ti dezvaluie adevarul adevarat. Si asta in trei zile.
Timpul asta trece destul de bine. Plaja, mic dejun copios, plimbari pe malul marii, o cearta scurta cu barbatu, o mustrare pentru fata ca iar vorbeste numai tampenii. Din cand in cand te apuca o mancarime pe tot corpul si te ia cu spasme. Te gandesti la aurul ala care probabil nu e decat tabla si pe care ai dat asa aiurea dintr-un foc 400 de dolari. Cu banii aia puteai sa:
- mai stai cateva zile in Tunisia;
- cumperi cauciucuri de iarna la masina, oricum n-are;
- mai mobilezi cu ceva camera fetei sau bucataria....
E-he, cate nu se puteau face cu 400 de dolari?
In trei zile s-au mai diminuat mancarimile si spasmele. Ati ajuns in Bucuresti. In cateva ore ati trecut prin Unirea si ati opri la o bijuterie. "E, doamna, imi pare rau, tabla si nimic mai mult".
Te-ai facut verde la fata, ai inceput sa tremuri. Tu-le muma lor de tunisieni!!!!

chrono trigger - PAC PAC!

toata lumea in tren!

Urma sa calatoresc noaptea cu acceleratul, din Cluj pana in Bucuresti. Numai cand ma gandeam ca urma sa stau in compartimentele alea imputite, uitandu-ma pe geamul mizerabil la intuneric, ma apuca plansul. Asa ca am decis: o sa merg la vagon de dormit.
Nu mai fusesem niciodata asa. Stiam ca e scump, ca e mai bine, dar nu imi puteam imagina cat de comfortabil si mai ales cat de igienic se poate calatori intr-un accelerat. Am mai mers o data cu trenul foamei - cica asa se numeste acceleratu care te duce din iasi pana in Timisoara. Am mers 14 ore cu el acu cativa ani, erau budele mizerabile de a trebuit sa ma abtin ore in sir sa-mi dau frau liber pornirilor, ma stergeam din 5 in 5 minute cu servetele umede pe maini, iar dupa drum simteam ca mirosul de tren a patruns pana in maduva.
M-am dus sa iau bilet pentru Bucuresti. Cica nu mai putea sa-mi dea femeia de la casa bilet, se inchise organigrama si trebuia sa iau bilet de la insotitor.Habar n-aveam c inseamna asta. Ce insotitor domne? De ce nu-mi dai bilet?
Oricum, a venit si momentul plecarii, stateam pe peron, agitata, pentru ca de fiecare data cand trebuie sa o iau din loc spre alte taramuri am o mancarime interna nebanuita si inexplicabila. A venit trenu, nu stiam cat sta in gara, m-am dus la vagon fugind cu trolul tar tar dupa mine, l-am cunoscut si pe insotitor. Mai avea locuri libere, o, ce bine! Locul 21. M-am dus pe coridor pana la capat, nu vedeam locul 21. De fapt credeam ca tot compartimentu era de fapt numaru 21. Uneori intelectu nu ma ajuta. Acela era unul dintre cazuri.
Mi-a spus un nene ca trebuie sa merg inapoi, i-am multumit, el mi-a raspuns ranjind ca de asta suntem, sa ne ajutam unul pe altu. Am zambit si eu, mi-am gasit si compartimentu, si locul si am rasuflat usurata. Nu mai stateam cu nimeni. A venit si insotitorul, mi-a spus ca imi da dimineata biletul pentru decontare, cu un ton neasteptat de familiar.
Mi-am pus valiza intr-un colt, gentoiul meu specific pe o policioara, am asezat geaca pe umeras si am atarnat-o de scara de la pat care de fapt nu era la pat ci sprijinita de perete. M-am asezat pe patul de jos, timid, si mi-am apropiat nasul de cearceafuri. Le miroseam. Nimic dubios. Mi-am plimbat palmele pe pat. Le pipaiam. Un pc aspru, ca si cum ar fi fost de curand spalate. Geaca pusa pe umeras se misca ca nebuna la dreapata, la stanga, inainte. Am pus-o pe policioara langa gentoiul meu specific, verde, de care nu ma dezlipesc aproape niciodata de parca ar fi o prelungire a corpului. Ma enerva cum se balanganea acolo geaca aia - si ea tot verde.
Mi-am deschis valiza, m-am imbracat in pijama, si am tras zavoru. Chiar am inchis si luminile. Daca nu ar fi oprit trenu in gari, as fi dormit chiar strashnic.

prea multe superstitii

Imi dau seama ca acum cativa ani eram cu adevarat pasionata. O pasiune pe care din pacate nu am mai simtit-o. Am primit un joc nintendo de la tata, probabil cand aveam noua ani, cam asa. Un joc japonez evident, cu multe dialoguri si personaje. Am inceput eu sa joc, sa-l incerc, dar nu m-a prins initial Inca-i preferam pe clasicii Mario si Luigi, si stateam cu mama in fata tv-ului ore intregi ca sa mai cucerim o harta.
Pe la 9 ani asa am dscoperit-o pe Dana. Intamplator, la niste rude. O fata blonda, creatza de tot, cu tot felul de brizbrizuri prin par, care iubea cainii si vorbea ore in sir cu ei - in fata blocului adunase vreo 10, le dadea de mancare si le punea tot felul de nume care de care mai ciudate.
Avea si ea niste afinitati pe care le-am gasit dubioase la inceput. Juca mortal combat si biliard, se uita la filme cu extraterestri si draci, nu pierdea niciun episod din Dosarele X. Visa ciudat, vampiri si pe scaraoski, care de fapt avea fata lu bunica-sa, si ca sa spape de rau Dana trebuia sa sara pe geam. Asa se trezea din cosmar. M-a fascinat, era altfel si imi placea lumea ei.
Am redescoperit cu ea jocul nintendo pe care tata mi-l cumparase. Se numea Chrono Trigger.
Poate ca e plictisitor sa citesti despre un joc, care mai are si un nume dubios ca asta. Dar pur si simplu a devenit o parte din viata mea. Personaje frumoase, din vremuri diferite, calatorii in timp, puteri magice, tinuturi pierdute si mai ales o coloana sonora exceptionala. Visam ca eu eram Marle, printesa blonda si finutza,care arunca apa si gheata, iar Dana visa ca era Ayla, preistorica semidezbracata cu tzatze mari si puteri fizice fenomenale. Stateam ore in sir impreuna jucand...si jucand....si jucand. Uitasem de Mario si Luigi.
Adevarul e ca fantezia ne-o luase de-a dreptul razna. Incercam sa gasim semne din joc, vedeam personajele negative transpuse in realitate, cei care ne enervau deveneau brusc transfigurari ale maleficului. Cautam explicatii pentru orie rau - canceru lu bunicu a fost de fapt provocat de Magus, personajul negativ din joc. In 2000 urma sa vina Lavos, marele distrugator, sa faca tandari lumea. Anii treceau, noi continuam jocul, inaintam, si in loc sa ne temperam, deveneam mai prinse, mai obsedate, mai convinse de realitatea unei irealitati. Visele erau semne clare, dracii incepusera sa-mi apara si mie si ca sa scap de ei trebuia sa sar pe geam. In orice vedeam un semn - habar n-aveam ce semnificatie avea dar cu sigurana nu era de bine. Doua bete puse in X pe asfalt, o umbra a unei pisici, un scartait de mobila.
La un moment dat am terminat jocul. Am reusit. Le-am facut felul. Nu am inteles care a fost scopul acelei lupte de patru ani. Nu am obtinut nimic din victorie, nici eu nici personajele mele.
Nu am mai reluat epopeea. Ne venisera ciclul si mintile la cap.